sâmbătă, 4 iunie 2011

Impactul real al programului Prima Casa

Intuitiv, oricine realizeaza ca excesul de bani din piata duce la cresterea inflationista a preturilor. Excesul de bani tipariti duce la inflatie, iar excesul de credit duce la cresterea preturilor activelor (imobiliare, actiuni). Teoretic, lipsa de bani tipariti ar duce la deflatie, iar reducerea creditului ar duce la scaderea preturilor activelor. Daca in Romania nu am avut deflatie la preturile bunurilor de consum, am avut in schimb parte de deprecierea brutala a activelor datorita inghetarii creditarii. Sa vedem care a fost impactul programului Prima Casa.


Incepand din martie 2008 pana in septembrie 2008, preturile apartamentelor a inceput sa scada foarte lent. Scaderea s-a accelerat rapid dupa criza din octombrie 2008, ajungand la -39% in aprilie 2009 (fata de iunie 2008, in euro / mp cerut, sursa: Index Imobiliar).

In tot acest timp, soldul creditului pentru locuinte nu s-a oprit din crestere; pentru aceeasi perioada, cresterea a fost de 10%.

Referinta procentelor din grafic este iunie 2008.

Probabil panicat de scaderea foarte rapida a preturilor, Guvernul a garantat (aproape) integral creditarea imobiliara in iunie 2009, prin adoptarea programului "Prima Casa".


Rezultatul a fost instantaneu: scaderea preturilor locuintelor s-a redus considerabil la doar -13%  (octombrie 2010 fata de iunie 2009),  in timp ce soldul creditelor a crescut cu 22% pentru aceeasi perioada.

Ramane un exercitiu de imaginatie sa calculam cat de mult ar trebui sa creasca creditul pentru a aduce preturile imobiliarelor pe plus.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Exceptional articol.
Toata stima.