Citim in ziare ca "de luna viitoare", ca "si-au pierdut rabdarea" - bancile vor trece la executari silite. Raspunsul "cand" s-ar putea sa fie mai simplu decat credem : abia dupa ce situatiile financiare ale anului 2009 vor fi auditate si verificate, bancile vor trece la executari silite.
Exemplu: daca bancile ar executa silit un datornic in februarie 2010, prima intrebare care se pune este: "Din ce an vine pierderea? S-a intamplat ceva intre 31 decembrie 2009 si februarie 2010 cu debitorul in cauza si a devenit insolvent?". Daca raspunsul este "nu", atunci pierderea din executarea silita apartine anului 2009. Ce inseamna pierderi in plus? Inseamna ca actionarii trebuie sa vina cu bani de-acasa. E mai bine sa se amane acest moment al recunoasterii pentru 2010, cand se mai pot intampla multe.
Din acest motiv, ma astept la o posibila crestere a presiunii bancilor pe rau-platnici dupa aprilie-mai 2010.
duminică, 31 ianuarie 2010
luni, 18 ianuarie 2010
Taxarea imobiliarelor la valoarea reala
Propunerea actualului ministru de finante de a taxa proprietatile la valoarea reala este una surprinzator de buna. Pacat ca nu poate fi introdusa imediat, dar ar fi un prim pas bun.
Taxarea proprietatilor trebuie echilibrata intre firme si populatie. Din motive istorice (apartamentele facute cadou de Iliescu), taxarea proprietatilor a fost mereu un subiect tabu.
Tehnic, taxarea la valoarea reala se poate face foarte usor prin folosirea grilei notariale de evaluare a valorii ca baza de impozitare. Folosirea acestei grile este primul lucru care ar trebui facut, urmand ca procentul aplicat sa fie doar o reglare fina (valori de 0.2 - 0.5% ar trebui sa fie maximul).
Ma astept ca taxarea reala a proprietatilor sa nu duca la cresteri masive de incasari. Rolul taxei este doar de a raci o piata care incearca sa explodeze cu orice euro disponibil in buzunarul cumparatorilor.
O taxare echilibrata si un indice real al tranzactiilor sunt elementele care lipsesc pietei imobiliare. Sunt singurele elemente care pot reduce (fara a elimina) bulele imobiliare.
Taxarea proprietatilor trebuie echilibrata intre firme si populatie. Din motive istorice (apartamentele facute cadou de Iliescu), taxarea proprietatilor a fost mereu un subiect tabu.
Tehnic, taxarea la valoarea reala se poate face foarte usor prin folosirea grilei notariale de evaluare a valorii ca baza de impozitare. Folosirea acestei grile este primul lucru care ar trebui facut, urmand ca procentul aplicat sa fie doar o reglare fina (valori de 0.2 - 0.5% ar trebui sa fie maximul).
Ma astept ca taxarea reala a proprietatilor sa nu duca la cresteri masive de incasari. Rolul taxei este doar de a raci o piata care incearca sa explodeze cu orice euro disponibil in buzunarul cumparatorilor.
O taxare echilibrata si un indice real al tranzactiilor sunt elementele care lipsesc pietei imobiliare. Sunt singurele elemente care pot reduce (fara a elimina) bulele imobiliare.
vineri, 15 ianuarie 2010
Poluatorii economici
Daca vedem economia ca un ecosistem, atunci in Romania exista niste poluatori majoratori- fiscalitatea si justitia. Astazi vom vorbi doar despre fiscalitate.
Pentru cel putin 15 ani fiscalitatea romaneasca a sugrumat economia. Nu prin nivelul prea mare ci prin prostie si adeseori nedreptate. Daca nu ar fi existat intrarea in UE, inca am fi fost in lanturile imbecilitatilor legiferate din Ministerul Finantelor.
Economia romaneasca actuala nu mai este ce-a fost in 1989 - suntem o tara care a trecut cu greu de limita subdezvoltarii, iar industriile care au prosperat in acest moment sunt cele care au nevoie intensiva de forta munca si de costuri mici. In Romania nu se fac profituri ci se transfera profituri.
Structura fortei de munca s-a schimbat. In 1989 nu erau decat angajati la stat, in 2009 exista zeci de alternative la taxarea aberanta a muncii.
De ce este rudimentar sistemul de taxare romanesc? Iata cateva motive:
1 - nu exista competenta tehnica de a se verifica tranzactii complexe. In schimb, abuzul de putere al inspectorilor fiscali este principala metoda de convingere. Exemplu: nu se pot verifica preturile de transfer.
2 - nu exista competenta tehnica de a intelege si a negocia oficial cu firmele nivele acceptabile de cheltuieli deductibile.
3 - taxarea castigurilor de capital si a proprietatilor este profund dezechilibrata - din cauza impozitelor pe cladiri uriase aplicate persoanelor juridice, inchirierea complet legala de imobile in Romania este inca o afacere de nisa sau practica la limita legalitatii.
4 - birocratia uriasa. In administratiile financiare nu exista back-office si front-office. Depunerea unei declaratii este un exercitiu de stat la cozi; platile si declaratiile online sunt inca de domeniul fantasticului.
Acest post a fost inspirat de tristele dezbateri despre buget. Principala problema a fiscalitatii romanesti este ca e nedreapta si inadecvata stadiului economic in care ne aflam. Contribuabilii platesc impozite nordice, in cele mai grele conditii posibile si primesc in schimb dulcele sictir balcanic. Nu, multumesc!
Pentru cel putin 15 ani fiscalitatea romaneasca a sugrumat economia. Nu prin nivelul prea mare ci prin prostie si adeseori nedreptate. Daca nu ar fi existat intrarea in UE, inca am fi fost in lanturile imbecilitatilor legiferate din Ministerul Finantelor.
Economia romaneasca actuala nu mai este ce-a fost in 1989 - suntem o tara care a trecut cu greu de limita subdezvoltarii, iar industriile care au prosperat in acest moment sunt cele care au nevoie intensiva de forta munca si de costuri mici. In Romania nu se fac profituri ci se transfera profituri.
Structura fortei de munca s-a schimbat. In 1989 nu erau decat angajati la stat, in 2009 exista zeci de alternative la taxarea aberanta a muncii.
De ce este rudimentar sistemul de taxare romanesc? Iata cateva motive:
1 - nu exista competenta tehnica de a se verifica tranzactii complexe. In schimb, abuzul de putere al inspectorilor fiscali este principala metoda de convingere. Exemplu: nu se pot verifica preturile de transfer.
2 - nu exista competenta tehnica de a intelege si a negocia oficial cu firmele nivele acceptabile de cheltuieli deductibile.
3 - taxarea castigurilor de capital si a proprietatilor este profund dezechilibrata - din cauza impozitelor pe cladiri uriase aplicate persoanelor juridice, inchirierea complet legala de imobile in Romania este inca o afacere de nisa sau practica la limita legalitatii.
4 - birocratia uriasa. In administratiile financiare nu exista back-office si front-office. Depunerea unei declaratii este un exercitiu de stat la cozi; platile si declaratiile online sunt inca de domeniul fantasticului.
Acest post a fost inspirat de tristele dezbateri despre buget. Principala problema a fiscalitatii romanesti este ca e nedreapta si inadecvata stadiului economic in care ne aflam. Contribuabilii platesc impozite nordice, in cele mai grele conditii posibile si primesc in schimb dulcele sictir balcanic. Nu, multumesc!
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Weekend movie - Trichet si datoria publica
In (mai) toate tarile din zona euro incepe sa se prefigureze o criza a datoriei publice. Prea putine tari mai respecta criteriul ca datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB. Situatia nu este inca disperata, dar deja chiar si un scop ca datoria publica sa nu depaseasca 100% din PIB poate fi dificil pentru tari gen Irlanda, Grecia.
In acest sens, reducerea deficitelor si echilibrul fiscal devin noile subiecte de discutie, dupa ce spectrul prabusirii sistemului financiar asa cum il stim a fost eliminat.
In acest sens, reducerea deficitelor si echilibrul fiscal devin noile subiecte de discutie, dupa ce spectrul prabusirii sistemului financiar asa cum il stim a fost eliminat.
miercuri, 6 ianuarie 2010
Inflatia ca solutie?
Actualul ministru de finanţe se declară un suporter al inflaţiei ca soluţie temporară pentru uşurarea crizei. Să vedem dacă are sau nu dreptate.
Deoarece reformarea sectorului bugetar nu se poate face ţintit (mai exact - prin reduceri punctuale de cheltuieli), acelaşi efect se poate face prin scăderea generalizată a puterii de cumpărare a populaţie - prin inflaţie. Mai exact, prin creşterea generalizată a preţurilor bunurilor de consum.
Există câteva avantaje pentru guvern: serviciul datoriei în lei devine brusc mai uşor de suportat şi de plătit; nu mai e necesară disponibilizarea rapidă a angajaţilor la stat, întrucât pe termen scurt, corelaţia între inflaţie şi şomaj este negativă adică şomajul scade când creşte inflaţia.
Există câteva dezavantaje pentru populaţie - sărăcie generalizată.
În condiţiile unei inflaţii mari, veniturile reale scad; spre deosebire de 1992, în 2009 există 4 milioane de datornici la bancă. Creşterea dobânzilor la lei va reduce în continuare şansele de revenire a economiei şi va creşte dependenţa de euro.
Riscul real este stagflaţia. În economia românească există surse inflaţioniste foarte puternice - cursul euro, preţurile administrare. Cel mai probabil BNR a ratat ţintă de inflaţie pe 2009, iar abdicarea de la scopul de păstrare a stabilităţii preţurilor poate înrăutăţi situaţia - economia să continue să cadă, iar inflaţia să crească.
Deoarece reformarea sectorului bugetar nu se poate face ţintit (mai exact - prin reduceri punctuale de cheltuieli), acelaşi efect se poate face prin scăderea generalizată a puterii de cumpărare a populaţie - prin inflaţie. Mai exact, prin creşterea generalizată a preţurilor bunurilor de consum.
Există câteva avantaje pentru guvern: serviciul datoriei în lei devine brusc mai uşor de suportat şi de plătit; nu mai e necesară disponibilizarea rapidă a angajaţilor la stat, întrucât pe termen scurt, corelaţia între inflaţie şi şomaj este negativă adică şomajul scade când creşte inflaţia.
Există câteva dezavantaje pentru populaţie - sărăcie generalizată.
În condiţiile unei inflaţii mari, veniturile reale scad; spre deosebire de 1992, în 2009 există 4 milioane de datornici la bancă. Creşterea dobânzilor la lei va reduce în continuare şansele de revenire a economiei şi va creşte dependenţa de euro.
Riscul real este stagflaţia. În economia românească există surse inflaţioniste foarte puternice - cursul euro, preţurile administrare. Cel mai probabil BNR a ratat ţintă de inflaţie pe 2009, iar abdicarea de la scopul de păstrare a stabilităţii preţurilor poate înrăutăţi situaţia - economia să continue să cadă, iar inflaţia să crească.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)