duminică, 3 octombrie 2010

De citit - Uniting Keynesian and Austrian Theory

Via ZeroHedge

Uniting Keynesian Theory and Austrian Theory Through the as-AD Paradigm

16 comentarii:

Dragos Popa spunea...

E si o problema de substitutie si prea mult skimming prin credite (pe langa alte mecanisme paralele). “Easy credit has been America’s substitute for decent wages” . Fooled the masses, indeed they have...

Alex Nicolin spunea...

Interesanta [pentru "bobor"] propunerea cu cresterea salariilor muncitorilor, insa acest lucru nu se poate face fara o crestere a productivitatii muncii. O crestere artificiala, prin intermediul majorarii salariului minim sau ajustari fiscale prin mutarea poverii catre veniturile mari ar constitui o piatra de moara in spinarea economiei americane.

Adevarata problema este lipsa investitiilor reale, provenite din economisire. Economisirea a fost descurajata prin inflatie, si implicit a scazut. In mod similar, investitiile serioase au fost inlocuite de consumul pe credit si speculatiile pe bursa, materii prime si proprietati imobiliare. Un alt mecanism de descurajare a investitiilor a fost subventionarea marilor companii din industria auto, care au fost incapabile sa se restructureze pentru a se adapta pietei. Prinse pe deoparte intre presiunea sindicatelor si sprijinul guvernului, acestea au preferat sa mentina status quo-ul.

De saracirea populatiei s-a facut vinovat si Guvernul, impreuna cu FED. In timp ce primul a "optimizat" fiscalitatea (earmarks) aruncand costul serviciilor publice in viitor, prin cresterea deficitului bugetar si acoperirea acestuia prin credit extern, al doilea a dat drumul la inflatie si la credit ieftin, care au distorsionat si mai rau calculul economic al atorilor economici.

Solutiile gen "a treia cale" au singura virtute de a fi mai proaste decat ambii "parinti", iar solutia prezentata aici, desi pornea de la niste premise si teorii credibile cade in penibil exact la sfarsit, prin propunerea unei clasice solutii socialiste. Cresterea salariilor muncitorilor un placebo, o frectie cu carmol la piciorul gangrenat. Totusi, lucrarea are meritul de a sublinia abuzul de keynesianism din ultimele decenii, mult dincolo de prescriptiile progenitorului sau, precum si amestecul nepotrivit cu monetarismul lui Friedman si diverse teorii neoclasice, depasite. Guvernantii au fortata economia nu numai sa bea peste masura, ci si sa amestece licorile, iar acum se mira de ce zace pe sant.

Solutiile reale sunt aceleasi: liberalizare economica, incetarea interventionismului, uniformizarea si scaderea fiscalitatii, taierea agresiva a cheltuielilor publice, mai ales a celor militare si sociale, politica monetara stricta (fara derapaje a la Mugabe). Un lucru este insa clar - dezechilibrele vor trebui ajustate. Cu cat ajustarea va veni mai tarziu, cu atat va fi mai brutala.

Dragos Popa spunea...

@alex nicolin: ciudat, eu credeam ca US a fost un model de free market pana la inceputul crizei...;-)
interesant deasemenea este sa ne intrebam cine a profitat de excesul de creditare pe care, spui tu, l-a favorizat guvernul? nu cumva sectorul privat, ultraliberalizat dar foarte "consumist"?
cat despre deficitul budgetar SUA are nevoie de el pentru statutul de rezerva a dolarului.
NB: e foarte buna observatia cu cheltuielile militare, doar ca au o elasticitate limitata atat din cauza teatrelor de operatiuni multiple cat si datorita nevoii de a mentine un force projection capability, mai ales incepand din 2008 incoace.

Alex Nicolin spunea...

@Dragos Popa

Problema cu "piata libera" din US este ca s-a liberalizat, dar nu s-a eliminat cea mai importanta cale de interventie a statului in economie - cea monetara. Prin eliminarea reglementarilor cu mentinerea sau chiar intensificarea inferventiei monetare, in principal sub forma creditului ieftin, s-a format o noua clasa de profitori fara merit - marile banci care au putut specula nestingherite banii produsi din neant de catre FED. Bineinteles, o asemenea miscare a avut consecinte nefaste pentru economia reala, care a suportat dezechilibrele cauzate de vicierea calculului economic rezultata din ieftinirea creditului sub pretul pe care l-ar fi impus piata. Liberalizarea pe jumatate nu este practic liberalizare, ci doar favoritism, care pe termen lung nu elimina dezechilibrele, ci doar le accentueaza!

"Consumerismul" pe datorie a fost favorizat exact de creditul ieftin. Practic, doar anumite ramuri economice au profitat, in timp ce altele au avut de suferit. Au profitat sectorul financiar (inclusiv bursa), retail-ul si sectorul imobiliar, precum si industriile manufacturiere delocalizate datorita factorilor amintiti anterior, in schimb au avut de suferit toate celelalte sectoare, unde au fost inchise unitati productive si s-au pierdut locuri de munca. Practic, pierderea de prosperitate a fost ascunsa [pentru motive populiste] prin expansiunea creditului si trambitarea marotei cu "conomia bazata pe servicii". Acest trend a inceput la mijlocul anilor '90, "criza" actuala fiind defapt rezultatul a doua decenii de abuzuri economice stistematice, inclusiv conflarea a doua "bule" speculative .com si cea imobiliara.

Statutul de moneda de rezerva a dolarului e o reminiscenta a vremurilor in care dolarul ramasese singura moneda bazata [teoretic] pe standardul aur in cadrul sistemului Breton Woods. Dolarul a ramas moneda de rezerva din comoditatea partenerilor comerciali, care au preferat sa incaseze hartii devalorizate in schimbul marfurilor. Practic prosperitatea USA din ultimii 30-40 de ani s-a bazat in principal nu pe productia interna, ci din ce in ce mai mult pe adancirea deficitelor comerciale si cresterea datoriilor. Bonurile de trezorerie au devenit o "marfa" atat de atractiva pentru ca partenerii comerciali preferau sa acumuleze astfel de hartii in loc sa arunce direct dolarii pe piata sub forma de "investitii" pentru ca o asemenea manevra ar fi scazut si mai mult valoarea lor, ar fi "dolarizat" economiile respective, si ar fi alimentat inflatia interna [directionata pe anumite categorii de bunuri - cum ar fi cele imobiliare]. Deficitele in crestere reprezinta cea mai mare amenintare la adresa statutului de moneda de rezerva a USD, prin faptul ca, pe termen lung "invita" practic o devalorizare masiva care va transforma bond-urile in hartie igienica. Statutul de moneda de rezerva nu poate fi pastrat in niciun caz prin politici fiscale iresponsabile si politici monetare "elicopterice" ci tocmai prin opusul lor. Sa nu uitam cu ce pret a reusit acum 30 de ani Volker sa remedieze dezechilibre cu un ordin de marime sub ce exista acum! De-asta mi-e teama ca dolarul a depasit de cativa ani the point of no return in drumul sau catre cosul de gunoi...

Alex Nicolin spunea...

Proiectia puterii militare peste mari si tari e o mare prostie din partea USA, care au cheltuit in ultimii 10 ani trilioane de dolari - incluzand aici si costurile acumulate datorita reorientarii productiei catre armament si a fortei de munca spre armata - cu rezultate quasi-nule. A fost eliminat un regim care nu prezenta practic nicio amenintare la adresa vreunuia din statele riverane, daramnite asupra USA si se poarta inca lupte cu un inamic invizibil pe un teritoriu care nu poate oferi mai nimic [in afara de "resurse" a caror valoare e scoasa din ... joben]. De ar fi sa se exploateze tot petrolul Iraqului si toate zacamintele Afghanistanului, chiar folosint sclavi tot nu s-ar plati nici 10% din facturile generalte de conflictele respective.

Dar miza este cu totul alta, si anume schimbarea regimului politic, nu peste mari si tari, ci acasa. Astfel, amenintarea vaga a "teroristilor" permite guvernelor sa invoce puteri exceptionale, sa porneasca razboaie cu scopul principal nu de a creste gradul de securitate, nu de a acapara resurse minerale, ci in principal de a reduce drepturile propriilor cetateni si de a-si spolia in favoarea elitei care detine complexul militaro-industrial. Oare BAE, Lockheed-Martin, Boeing sau KBR au inregistrat pierderi pe timp de criza?

In acest razboi al politicienilor cu proprii cetateni, miile de morti din Iraq si Afghanistan sunt victime colaterale, alaturi de cele ~5000 de victime ale atacurilor teroriste pe teritoriul statelor occidentale [cele mai importante "atacuri" miros de la o posta a "insider job"]. Daca oamenii nu vor considera necesar sa-si apere drepturile, pedepsind in primul rand prin vot pe politicienii corupti si avizi de putere pana la cochetarea cu tradarea, ei vor decadea incet-incet la statutul de sclavi. Libertatea economica si cea politica sunt acelasi lucru, indiferent de delimitarile artificiale propuse de diversi "intelectuali", mustind de idei socialiste, etatiste sau mercantiliste. Practic oamenii trebuie sa se trezeasca la realitate si sa constientizeze faptul ca imixtiunea statului in viata lor este un pericol pe termen lung.

Exproprierea fortata prin inflatie si taxare excesiva ["mutata" cel mai adesea pe umerii copiilor sub forma de datorie publica] si justificata prin "scopuri nobile" cum ar fi lupta impotriva saraciei/drogurilor/terorismului este defapt o lupta impotriva libertatii si prosperitatii indivizilor. Asa-zisele "masuri sociale" precum si "liberalizarile" incomplete nu fac decat sa erodeze prosperitatea si sa accentueze diferentele economice din societate. In prezent, statul nu este solutia problemelor, ci este unica si cea mai importanta cauza!

Flavian spunea...

eu credeam ca US a fost un model de free market pana la inceputul crizei...;-)

Ai dreptate, iar fredimac si fanimei erau de fapt eroii povestilor cu nea levinschi si nea tufish... :)

Dragos Popa spunea...

alex nicolin: inteleg ce spui insa nu e ironic sa acuzi statul pentru excesele marilor corporatii, fie ele financiare, cu interese in RE sau parte din concernul militar?
mai bine spus, pardon my french, dar nu cumva ultraliberalismul si lipsa de reglementare ne-a adus aici?
pentru ca, nu-i asa intr-un sistem liber, iata ca maximizarea profitului e singura regula, iar daca aceasta presupune trecerea in sectorul financiar si creatie de scheme piramidale si instrumente netransparente pentru a "fraieri" investitorii sau spagi, sorry am vrut sa zic lobby, pentru a influenta legislativul si organele de control etc etc, atunci unde e vina de fapt?

cat despre exorbitant privilege, Triffin's dilemma si doctrina militara americana, ce spui tu e de la sine inteles. doar ca America nu poate renunta la ele in conditiile in care s-a dezindustrializat si s-a supradezvoltat pe o mare bula de aer. altminteri e simplu, default scrie pe ei. iar asta nu se poate in conditiile in care ai un ditamai aparat militar in spate :-)

ce vroiam eu sa subliniez e o oarescare tendinta spre ipocrizie in presa, care acuza interventionismul statal in conditiile in care acest bailout a scapat sistemul, sa-i zicem "liber" si "auto regulat" (right...), de la un colaps si a socializat pierderile. situatie la care am ajuns, IMO, din cauza unui liberalism prost inteles, fara scrupule, concernuri de etica si grija pentru dezvoltare durabila.
ce te face sa crezi ca more of the same va duce la rezultate diferite, mai ales cand avem de-a face cu obiceiuri bine inradacinate si obiective pe termen scurt? acum vorbim dincolo de teorie...

Dragos Popa spunea...

flavian: eram ironic of course, iar tu ai inteles foarte bine la ce faceam referire...despre GSEuri, quasi state risk si interventionism mascat scriam prin 2008 pe blog la mine.

Alex Nicolin spunea...

@Dragos

Repet - sistemul nu a fost unul liber. Hazardul moral mustea pretutindeni - de la dobanda real negativa practicata de FED in ultimii 10 ani pana la garantiile pentru NINJA, subventiile pentru Freddie, Fannie si industria auto, bailout-urile pentru banci si AIG. Un sistem unde riscul este aparent eliminat [defapt ascuns], iar reglementarile sunt eliminate si ele, nu mai poate exista niciun fel de echilibru. Asa cum spunea si Falvian, era vorba de hazardul moral.

Pe piata libera, riscul este cel mai important factor care determina deciziile actorilor economici. Daca companiile nepreformante sunt salvate cu subventii, pulimea primeste garantii pentru credite, bancile joaca la ruleta cu garantia ca "tatucul" le va acoperi pierderile, ce stimulente mai exista sa fii eficient, sa estimezi corect riscul?

O economie subventionata si regelementata excesiv, pana la eliminarea completa a pietei libere sfarseste prin a se prabusi sub greutatea propriilor decizii gresite, datorita imposibilitatii calculului economic. Daca elimini restictiile, dar pastrezi subventiile (inclusiv asigurarea riscului) rezultatul va fi acelasi, insa in aceasta situatie vei putea da vine, cum altfel, pe piata libera. Asa-zisa doctrina politico-economica neo-liberala este practic un etatism disimulat. Statul finanteaza, statul garanteaza, dar "privatii" actioneaza. E de mirare ca intr-un astfel de sistem sufera muncitorii, dar prospera cartoforii?

Flavian spunea...

Dragos, daca la capitolul "free uesei" ne-am inteles, cum ramane cu deznodamantul ? E pe undeva pe blog ? Stii tu, chestia aia nasoala, the f-word... :)

Dragos Popa spunea...

Alex Nicolin: partea proasta este ca dincolo de teorie economica si modele exista o constanta umana, din nefericire preaslavita de capitalismul prost inteles, si anume lacomia("greed is good!" remember?). piata nu e "libera", nu e "self regulating" si mai ales nu e o chestie abstracta atata timp cat exista actori dominanti iar acestia pot influenta regulile jocului in favoarea lor. istoria se repeta, time and time again.
restul e, vorba aia, can can.
Flavian: sfarsitul nu pare happy dar sunt prea multe scenarii in joc pentru a sti cum se vor aseza cartile. cam toate implica diverse grade de F-word :-)

Flavian spunea...

Dragos, dar de ce sa nu fie happy ? Tie ti-a parut rau cand a dat f-.. caritas-ul ? Sau FNI-ul ?

Era clar ca buna ziua ca asta va urma si pentru balonul imobiliar si asta vom vedea in curand si in cel financiar-bancar. Doar se bazeaza pe aceleasi principii... crestere forever... :D

Alex Nicolin spunea...

@Dragos

Depinde ce fac "actorii dominanti", si mai ales cum isi pastreaza dominatia. Daca nu exista bariere la intrarea pe piata, impuse legal, pozitia lor va fi atacata permanent de noi concurenti. Intr-o economie globalizata e foarte greu sa vorbesti de monopoluri si carteluri asa cum vorbeai intr-o economie semi-inchisa, pentru ca apar tot timpul noi actori. Degeaba e mare si tare o companie dini USA. Intr-o zi va veni o firma din Japonia care va produce mai ieftin si mai bine, iar prima va trebui sa ofere un raport calitate/pret mai bun. Apoi va veni una din Taiwan, si asa mai departe. Piata te obliga sa fii bun sau sa mori, in caz cand nu te "salveaza" guvernul, interzicand importul produselor respective pe piata unde actionezi.

Problema e cand marile companii se urca in spinarea unui guvern interventionist si conving politicienii sa implementeze legi care ii favorizeaza. In mod paradoxal, multe astfel de reglementari sunt prezentate ca legi anti-monopol, norme de "protectia consumatorului" sau chiar acorduri de comert liber intr-o anumita arie geografica. Orice guvern poate deveni o unealta in mana diverselor interese economice, pentru ca e format din oameni. Iata de ce institutiile statului trebuie sa aiba puteri cat mai strict limitate, mai ales in domeniul economic.

Dragos Popa spunea...

alex: in teorie ai dreptate. in practica, nu se intampla niciodata asa deoarece interesele economice ale unei natiuni sunt o parte esentiala din interesele ei strategice. asta in contextul in care exista o concurenta foarte puternica pe esichierul geopolitc pentru dominanta si acces la resurse. nici o economie nationala (sau, in teorie, supranationala daca ar functiona UE) nu va permite ca principalii sai actori economici (multinationalele sau campionii nationali) sa fie pusi in dificultate de masuri protectioniste ale statelor straine sau de lipsa unor masuri de suport la nivel national. GATT/WTO, principiul "free trade" nu reprezinta nimic altceva decat o masura de a mentine un status quo avantajos pentru economiile dezvoltate care au pompat deja subventii in heavy duty companies si pe care le-au protejat prin bariere protectioniste de catre concurenta actorilor straini care beneficiaza de low labor cost.
sa fim seriosi, mizele strategice ale jocului, in contextul presiunilor demografice actuale si a curbei descendente a resurselor sunt mult prea mari pentru ca actorii sa-si permita sa joace cinstit. arata-mi macar unul care a facut-o...

ideea e ca teoria economica n-are nimic de-a face cu evolutia intregului sistem global, in care se impletesc foarte strans o gramada de alti factori (politici, geostrategici, ideologici, militari etc).

in contextul asta revin la ce-am spus mai devreme, crezi ca US isi permitea sa nu faca bailout pe banii contribuabililor? te-ai gandit putin la impactul pe care l-ar fi avut prabusirea sistemului financiar pentru SUA, UE si toate tarile dezvoltate? desigur, prin ceea ce-au facut n-au reusit decat sa amane deznodamantul in speranta in care va aparea un deus ex machina care sa stearga cu buretele consecintele a decenii de decizii proaste si dezvoltare nesustenabila.
teoretic o astfel de interventie era de preferat unui colaps rapid si instalarii unei panici generalizate. in practica s-au aruncat multi bani pe apa sambetei pentru ca "la pachet" s-au strecurat multi free riders care nu trebuiau sa beneficieze de clementa. contribuabilul plateste...
ce vreau eu sa spun e ca avem o mare diferenta intre teorie economica si aplicatiile practice intr-un sistem atat de complex si cu atatea "butterfly effect".

Alex Nicolin spunea...

Conducatorii sistemului l-au angajat deja binisor pe drumul catre autodistrugere tocmai prin ignorarea sistematica a teoriilor economice valide. Maneta, pedala sau sublerul nu sunt unelte adecvate pentru a conduce economia, chiar daca sunt validate "din pix" de diversi "economisti de curte". Hai sa fim seriosi, mentinerea "imperiului" american din ultimii 20 de ani a fost un act de vanitate si mai ales de servire a clientelei - complexul militaro-industial. Dupa caderea URSS si a blocului estic, ca si consecinta practica a imposibilitatii socialismului, America nu a mai avut decat dusmani minori, care nu justificau mentinerea sau cresterea puterii militare.

GATT/WTO/NAFTA/EU - sunt doar nume pentru cartelizarea protectionismului. Subventiile si protectionismul care protejeaza companiile nu face decat sa le slabeasca pe termen lung. In final, nici macar aceste bariere nu mai sunt capabile sa mentina dominatia acestora asupra unei piete, pentru ca ele insele sunt atrase catre externalizarea si delocalizarea productiei, mai intai pentru componente, apoi pentru subansamble si apoi pentru produse finite. Nici masurile sociale nu elimina saracia din statele dezvoltate, ci o cronicizeaza si o amplifica, inclusiv cu pretul erodarii suplimentare a competitivitatii companiilor ca urmare a fiscalizarii suplimentare.

Guvernele pot impune cate taxe vor pentru a-i ajuta pe saraci [sa ramana asa], insa s-au dovedit impotente in oprirea delocalizarii industriei la care au contribuit din plin. Populatia pauperizata de caderea economica rezultata din aplicarea masurilor socialist/dirijiste chiar a intampinat cu bratele deschise suvoaiele de produse ieftine din China, si mai apoi creditul si mai ieftin din aceeasi tara, care a reprezentat, asa cum se spunea in articol, un substitut pentru salarii decente. Dar ce salarii decente sa mai pretinzi atunci cand mai produci doar o fractiune din ce produceai inainte?

Teoria economica are foarte mult de-a face cu stiuatia actuala, pentru ca o explica foarte bine. Indiferent cat de puternic esti ignorarea sistematica a adevarului nu te poate aduce decat la dezastru. Oricat de puternice ar fi America, China, UE, India sau Imperiul Galactic pana la urma economia este cea care vorbeste, dincolo de factorii politici si militari. Daca cei de la conducere sau chiar oamenii simpli decid sa nu o asculte, vor suporta consecintele. Principala grija a politicienilor este ca mamaliga sa nu explodeze in mandatul lor - de-aici si eforturile disperate de a amana deznodamantul inevitabil. Ce se intampla aparent de 2 ani se intampla bine-merci de 20, doar ca politicul a decis ca "ajustarea" mai poate astepta pana dupa alegeri. Perversiunea democratiei este ca incurajeaza satisfactia imediata, obtinuta prin mijloace politice [vezi acceptiunea lui Rothbard], deseori in dauna minoritatii sau a generatiilor viitoare.

Alex Nicolin spunea...

Iata de ce nu numai comunismul, ci si orice forma de socialism, mai mult (etatism, mercantilism, conservatorism, fascism) sau mai putin (social-democratie, "a 3-a cale") esueaza pana la urma, indiferent daca pastreaza sau nu structura democratica. Esecul este determinat tocmai de ingnorarea factorilor economici, si implicit a conditiei umane.

Nu democratia conteaza pana la urma, ci libertatea individului. Socialismul democratic, asa cum se practica el in majoritatea tarilor "dezvoltate", nu face decat sa aduca in opozitiei acesti doi termeni. Criza actuala nu este un esec al acapitalismului, ci dimpotriva, un esec al socialismului, in toate formele enumerate anterior. Socialismul mai putin extrem a supravietuit ceva mai mult prin pastrarea rudimentelor pietei, insa la fel ca "fratele mai mare" isi va da obstescu sfarsit, la 20, poate 30 de ani dupa acesta. Insa perioada de prabusire va fi probabil marcata de evolutii din ce in ce mai accentuate catre totalitarism, sau catre anarhie, accentuate, asa cum bine ai subliniat atat de criza resurselor cat si de cea demografica.