joi, 30 septembrie 2010

Argumente impotriva etalonului aur

In conditiile crizei de actuale se vorbeste despre revenirea la etalonul aur. Este o greseala, si voi explica de ce.


Este perfect adevarat ca modelul rezervei fractionare pe care-l avem acum a permis multiplicarea peste limita a banilor, mult peste nivelul bunurilor si serviciile actuale. Insa nu a fost intotdeauna asa; este o mare diferenta intre a multiplica banii de 100 ori (rezerve minime de 1%) si de multiplica baza monetara de 10 ori (rezerve minime de 10%).

Logica revenirii la etalonul aur ar fi un control "hard" al expansiunii masei monetare; astfel moneda ar fi legata nu de incredere ci de ceva palpabil.

Problema este ca nu are nicio logica sa legam masa monetara a unei tari de aurul extras din Africa de Sud si Rusia. Nu are nicio logica sa limitam activitatea economica din cauza ca la un moment oarecare in timp exista doar o cantitate de aur.

Cum ar fi ca o companie sa ceara un credit si sa primeasca raspunsul - "nu, nu puteti primi pentru ca nu mai exista aur disponibil. Va inscrieti la coada si asteptati sa se mai ramburseze din creditele vechi".

Etalonul aur este o relicva istorica si trebuie sa ramana in cartile de istorie. Da, expansiunea monetara trebuie limitata, dar nu prin raportarea arbitrara la o cantitate de aur. Solutia nu este atat de simpla.

20 de comentarii:

RRRR spunea...

Se pot stabili reguli cam ca cele existente dar sa fie verificari reale nu fictive prin telefon:

Sa se acorde credit de maxim 30% din media venitului pe ultimi 5 ani pentru firme si nu pe mai mult de 5 ani

Sa se acorder credit de maxim 40 % din media veniturilor pe ultimii 5 ani pentru persoanele fizice si nu pe mai mult de 10 ani.
Dobanda sa nu poata creste cu mai mult de rata inflatei.

Anonim spunea...

In sfarsit o viziune corecta expusa pe un blog credibil. Subscriu la articolul de mai sus.

Cineva incerca sa explice ca nicio moneda nu va mai valora nimic ca toate sunt doar niste hartii legate prin incredre dar daca increderea se prabuseste ele vor avea aceeasi valoare daca (ipotetic) pierderea increderii este omogena.

Este vorba de cerere si oferta si euro nu va fi 1:1 cu dolarul ca altfel toti americanii vor conduce Mercedes sau BMW.

Mihai Marcu spunea...

intr-o economie se produce valoare (adaugata); aceasta valoare nu are legatura cu aurul.

etalonul aur este doar o "chinga". A fost inlocuit cu increderea; cand dispare increderea, dispare si moneda.

cristian dogaru spunea...

pana in anii 70 monedele au fost legate de aur....ne-am destrabalat in ultimii 40 de ani cu "bani din nimic" si acum gata, nu mai e posibil sa limitezi dilatarea masei monetare....e imoral, e periculos...de acord, e periculos pentru profiturile bancilor...ha, cum ar fi sa acorde Erste creditre doar din depozitele pe care le atrage? sau guvernele sa nu poata salva sectorul bancar cand mai apare cate un deranj?

Radu Ionescu spunea...

Daca economia produce valoare adaugata nu se poate ca banii sa se lege cumva de asta? Adica daca creste economia cu x% maresti masa monetara tot cu acelas procent, daca scade economia retragi bani si le dai foc. Ma rog nu ca am eu incredere in masurarea cresterii pe pib, dar nu cred ca moneda ar trebui tiparita oricand are chef banca centrala si in ce cantitate are chef banca centrala. Asa ce siguranta am eu in valoarea banilor mei pentru care am muncit destul?

Mihai Marcu spunea...

in romania, daca ne-am baza pe resursele interne s-ar da credite la fel ca in 2004.

Alex Nicolin spunea...

@Mihai

Si de ce crezi ca ar fi asa de rau sa se restranga si mai mult creditarea? Din 2004 pana acum ce-am castigat in afara de cateva sute de mii de "creditaci"?

Alex Nicolin spunea...

Oricate argumente s-ar aduce impotriva etalonului aur, tot nu o sa impiedice revenirea (brutala) la acesta. Se pare ca tiparnitele au inceput deja sa "rontaie", uriasele datorii publice ale statelor. Alta cale nu era din pacate. Sa vadem daca "soarecii" vor merge pana la capat sau se vor opri la primele trilioane :)

MIA spunea...

>Daca economia produce valoare adaugata nu se poate ca banii sa se lege cumva de asta? Adica daca creste economia cu x% maresti masa monetara tot cu acelas procent{...}

Păi cam asta ar şi fi principiul de bază de intervenţie ...

Mihvoi spunea...

Problema banilor creati prin imprumut nu este ca le scade valoarea, ci dimpotriva, devin prea putini atunci cand se intampla refluxul lor catre banci.

Daca la un moment dat o economie este creditata sa consume de exemplu 50% peste productie, pe termem scurt produsele se scumpesc (nu toate, de exemplu casele, terenurile).

Cand cererea depaseste cu mult oferta, pretul a ajuns deja super-umflat, creditarea nu mai poate creste, preturile incep sa scada. De acum incolo cererea scade in asteptarea viitoarelor ieftiniri, ceea ce produce scaderea preturilor, etc. Imprumuturile scad brusc.

Problema apare acum, fluxul banilor rambursati este mult mai mare decat fluxul banilor imprumutati + dobanda. Economia este golita de lichiditate, creste cererea de bani, banii "costa" mai mult.

Imprumutatii trebuie sa plateasca mult mai mult decat valoarea a ce au consumat pe datorie.

Ca sa scurtez, problema reala mi se pare gasirea unei metode de a limita indatorarea unei economii (nationale, mondiale) la ceva aproape de rata ei de crestere economica. Daca toti imprumutam 50% peste ce producem, si nu putem produce decat 10% mai mult... de fapt nu facem decat sa crestem preturile cu diferenta de 40%.

Apoi ca in jocul cu mai putine scaune decat dansatori, cei care au avut ghinionul sa cumpere pe varful bulei vor trebui sa munceasca mult mai mult decat valoarea achizitionata. Asta intr-adevar nu e echitabil.

Alex Nicolin spunea...

@Mihvoi

Expansiunea creditului si inflatia monetara sunt doua fenomene diferite, dar legate intre ele. Inflatia presupune doar cresterea bazei monetare (MB), iar expansiunea creditului, cresterea agregatelor monetare (M1-M4).

Mentirnerea dobanzii de referinta la valori inferioare celei e care ar fi stabilit-o cererea si oferta pe piata libera creeaza o situatie unde multe investitii care nu ar fi meritat un credit, il primesc totusi. Aceste investitii fie nu produc niciodata profit (doar estimat), fie sunt neprofitabile e termen lung. In momentul in care incep sa dea faliment, creditele nu mai pot fi rambursate catre banci, iar aceste au la randul lor probleme de solvabilitate.

In acest moment, Banca Centrala este tentata sa creeze din neant masa monetara pentru a acoperi pierderile bancilor comerciale si a impiedica falimentul acestora. Practic in acest moment se produce inflatia propriu-zisa, care se face deobicei la un nivel suficient de ridicat pentru a pastra valoarea nominala a creantelor si a "echilibra" contabilitatile bancilor comerciale.

Preferinta bancilor centrale catre umflarea artificiala a creditului ar fi mult mai scazuta in lipsa "colacului de siguranta" al inflatiei. Emisiunea de moneda acoperita in aur ar fi dificila si scumpa, deci s-ar putea face in masura mult mai mica decat in sitemul actual, unde emisiunea de moneda-decrete are cost 0. Iata de ce standardul aur este atat de hulit de catre "economistii de serviciu" ai guvernelor si organizatiilor suprastatate. In lipsa inflatiei nu ar mai putea fi create nici explozii ale creditului care sa creeze iluzia prosperitatii, nici acoperite efectele administrarii ineficiente a resurselor de catre guverne.

Dupa cateva astfel de cicluri boom-bust bancile comerciale ajung practic sa functioneze precum niste agenti de vanzare pentru credit, furnizorul fiind banca centrala. Astfel, rata dobanzii este rupta complet de realitatile pietei, iar ciclurile devin din ce in ce mai accentuate, pierderile - mai mari, iar inflatia pe termen lung creste si ea.

Cu timpul, inflatia distruge preferinta catre economisire a indivizilor, iar investitiile se bazeaza din ce in ce mai mult pe credit creat din neant de catre banca centrala si vandut mai departe de bancile comerciale. In mod normal dobanda ar trebui sa reflecte tocmai preferinta de timp a indivizilor, iar valoarea acesteia sa fie strict legata de costul de oportunitate precum si de riscul perceput. In mod normal creditarea ar trebui sa se bazeze doar pe depozitele la termen facute de catre indivizi sau companii, nu si pe conturile curente ale aestora. Bancile comerciale, pentru a-si creste profiturile, au facut exact aceasta greseala, riscul lor fiind acoperit de banca centrala, si au ajuns sa aiba rezerve extrem de scazute. Unele dintre ele auveau leverage mai mare de 1:30deci detineau doar $1 pentru fiecare $30 imprumutati de la deponenti, deci se aflau practic intr-un faliment nedeclarat.

Alex Nicolin spunea...

Solutia evitarii ciclului economic sau macar a limitarii amplitudinii sale la valori consistente doar cu modificarile naturale ale preferintei de timp a indivizilor e compusa din urmatoarele masuri:
1) Revenirea la etalonul metalic si implicit inlocuirea "monedei"-decret cu moneda-marfa. Am explicat faptul ca tocmai aceasta putere discretionara de a emite moneda din nimic da siguranta bancilor centrale de atrece la expansiunea creditului.
2) Desfiintarea monopolului monetar al bancilor centrale si functonarea pietei monetare in regim de libera concurenta intre emitentii de moneda. In acest mod, daca cineva incearca sa emita prea multa moneda in comparatie cu cantitatea de aur detinuta, va fi penalizat rapid de catre piata prin neacceptarea sau acceptarea cu discount a monedei respective ca mijloc de plata.
3) Diminuarea pana la disparitie a modelului bancar cu rezerve fractionale, unde expansiunea creditului se face pe baza conturilor curente, si nu doar ale depozitelor la termen, care sunt clasificate in clar ca imprumuturi. Acest lucru se poate face prin eliminarea bancilor centrale ca si creditor de ultima instanta, tot riscul propriilor actiuni fiind suportat de banca respectiva. Panica bancara este in acest caz frica ce pazeste bostanaria.

Mihvoi spunea...

@Alex Nicolin

Daca tot suntem la lectia de economie, poate nu sunt singurul neinformat in aceasta problema.

In ce mod creaza banca centrala lichiditate si in ce mod se "nationalizeaza" pierderile bancilor ?

La banca centrala sunt aproape sigur ca banii sunt imprumutati bancilor, deci pe termen mediu-lung exista o presiune de a-i ramburna inapoi, cu acea dobanda mica, dar tot mai multi decat au fost imprumutati. Actiunea asta nu poate continua la infinit, merge in pierdere, banii par a se scurge din piata catre banca centrala (ca si balanta cel putin).

La nationalizarea bancilor pe minus (in SUA de exemplu) mi se pare ca se vorbeste prea putin despre ce se face efectiv, eu cel putin nu am retinut.

Imi imaginez ca se face o majorare de capital si banca primeste banii respectivi, practic actionarii existenti pierd o parte din proprietate. Dar de unde vin banii aceia, sunt si ei imprumutati de undeva ?

Alex Nicolin spunea...

@Mihvoi

In astfel de situatii, banca centrala imprumuta intr-adevar bani bancilor comerciale, insa la o dobanda real negativa, adica inferioara ratei inflatiei. (ex. inflatia este 2%, iar bancile se pot imprumuta la 1.25% de la banca centrala). Bineinteles, aceasta actiune nu ramane fara consecinte, pentru ca astfel se propaga lichiditatea in sistem, si implicit inflatia. Dar inflatia nu ii afecteaza in mod egal pe toti. Cei care beneficiaza sunt cei care se afla aproape de "izvorul" banilor, adica banca centrala, care practic nu sufera nicio pierdere pentru ca pentru ea emisiunea monetara nu are niciun cost, asa cum am spus, si bancile comerciale, care pot folosi surplusul amintit pentru a-si acoperi pierderile, sau chiar pentru a crea credit.

Un alt mod prin care banca centrala creaza inflatie este finantarea cheltuielilor statului prin cumpararea de titluri. Acest lucru se poate face direct, la vedere - banca cumpara titlurile de la stat cu o anumita dobanda, sau indirect, atunci cand banca centrala propune bancilor comeriale un targ - acestea cumpara titluri de stat, iar banca centrala le cumpara rapid inapoi. Bancile comerciale, nesprijinite de banca centrala, vor cumpara evident astfel de titluri la o valoare superioara inflatieiM, si in plus nu au ele insele capacitatea de a produce moneda. In consecinta achizitiile de titluri de stat de catre bancile comerciale, fara sprijinul unei banci centrale nu duce decat la o expansiune a creditului, si nu la inflatie! Alti clienti importanti pentru titlurile de stat sunt fondurile de investitii si fondurile de pensii, care de multe ori sunt obligate sa detina un portofoliu de "active esigure". Ca orice titlu, si obligatiunile statului sunt supuse evaluarii, atat pentru a expune "marfa" potentialilor cumparatori, cat mai ales in vederea asigurarii acestor titluri. Problema este ca agentiile de rating sunt ele insele avizate de stat. Iata de ce titlurile de stat americane nu primesc decat AAA. Asigurarea se face si in acest caz folosind CDO-uri (Credit Default Obligations), practic contracte prin care asiguratorul se obliga sa restituie o parte din valoarea titlului in cazul in care acesta nu e rambursat la termen. Astfel, o crestere rapida a tranzactionarii de CDO-uri pentru titlurile emise de un stat poate reprezenta primul semn al problemelor de rambursare, si precede deobicei scadera rating-ului titlurilor respective. In acest caz, dobanda la care se va putea imprumuta statul respectiv va creste. In cazul in care creditarea se opreste iar statul intra in incapacitate de plata, rating-ul scade pana la junk, unde se tranzactioneaza cu cativa centi la dolar pentru recuperarea pierderilor. In acest caz este evident ca detinatorii CDO-urilor vor une presiune pe asiguraotr sa le incaseze, iar acest companii intra la randul lor in incapacitate de plata. Statele se simt datoare sa le salveze, in conditiile in care ele sunt insele datoare. Pratic bucla se inchide peste ea insasi.

Alex Nicolin spunea...

In cazul in care banca centrala se afla in spatele achizitiilor, bancile comerciale castiga lichiditate, pentru ca bancile centrale cumpara un bun care nu este lichid, deci e incert, (titlul) cu bani lichizi. Mare parte din masa monetara folosita in prezent are in spate astfel de titluri de stat, deci moneda-decret ar putea fi numita si moneda-datorie. Daca statul si-ar plati toate obligatiile, masa monetara ar trebui sa se restranga, dar in acest caz nu ar exista bani pentr plata datoriei ramase. In cazul in care statul ar ajunge sa-si plateasca toate datoriile, masa monetara ar ajunge la punctul de plecare, care e practic cantitatea acoperita in aurul din rezerva bancii centrale. Dar, dupa cum am spus, lucrurile nu merg asa - datoria tot creste, pentru ca statul are nevoie tot timpul de bani noi pentru a plati cu dobanda datoriile vechi. Statul nu poate sa ia banii dect de la ctateni si companii, pentru ca statul in sine nu produce prea mare lucru, si ce produce, produce ineficient. Singura salvare a statului este consumul obligatoriu al produselor sale, care sunt in majoritate covarsitoare servicii: securitate, justitie, sanatate, invatamant, aisgurari, pensii etc. Dar consumul obligatoriu nu este in esenta decat o forma de furt. Iata ca in acest caz bucla este una deschisa, care duce la cresterea continua a masei monetare. Dupa inchiderea "buclei private", aceast ramane practic singura alternativa a statelor de a mai functiona.

In prezent, traversam perioada de dinaintea inchiderii "buclei private" a datoriei publice. Latul se strange chiar si pentru USA, deoarece Banca Centrala si bancile comerciale din statele asiatice refuza sa mai cumpere titluri si le vand pe cele vechi, in asteptarea unei tipariri masive de catre USD de catre FED (corporatie de banci private - nebunii conduc azilul), care le-ar transforma practic in hartie igienica. Aceasta iminenta a unei crize suverane a dolarului, moneda pe care se sprijina aproape tot sistemul monetar mondial a dus la "aprecierea" aurului, activa sigura in astfel de perioade, datorita cresterii masive cererii. Mare parte din piata este si ea fractionara -defapt se tranzactioneaza titluri, si mai putin aur fizic. Practic, pentru a acoperi numai datoriile actuale, aale guvernului USA, FED ar trebui sa creasca masa monetara de aproximativ 9 ori.

Am vorbit pe larg despre aceasta situatie aici. Daca scenariul se respecta, revenirea la etalonul aur se va produce rapid, involuntar, si cu consecinte greu de apreciat asupra economiei monetare. Dupa cu am explicat, aceasta este singura "baza solida" pe care se poate reveni, sistemul actual fiind in mare masura facut din oglinzi si fum.

Mihvoi spunea...

Foarte interesant, am citit si articolul indicat.

Sunt curios daca exista o metoda legala pentru ca SUA sa "tipareasca" bani suplimentari (chiar si electronici) fara ca creasca si datoria publica (vanzarea titlurilor de stat inseamna crearea de datorie). Am vazut ca in Romania postdecembrista s-a putut, nu stiu cum au facut.

Adica practic ar putea sa o faca si SUA daca ar putea sa nu afle nimeni, intrebarea este daca exista un mecanism oficial acceptat prin care pot face asta.

Daca nu exista o modalitate de creare a banilor nepurtatori de datorie, atunci oricati bani ai crea, in momentul in care imprumuturile ar ajunge la scadenta, ei s-ar imputina, ajungand sa valoreze chiar mai mult decat initial (apare o cerere suplimentara pentru a acoperii dobanda). Ma gandesc ca un astfel de sistem odata initializat nu poate decat sa creasca datoria, niciodata nu o poti plati pe toata. Sistemul functioneaza doar atata timp cat volumul creditului creste mai repede decat valoarea ratei dobanzii platite spre banca centrala, altfel tinde sa goleasca piata de bani.

Daca insa se pot creea bani ne-datorati, atunci SUA poate sa-si plateasca toate datoriile cu imprimanta si inflatia, pagubind creditorii si alti posesori de economii in dolari, dar castigand enorm ca si stat (castiga tot ce a consumat pe datorie). Bineinteles asta e o tactica care merge doar o data, ar distruge dolarul ca moneda de economisire.

Aurul mi se pare deja supraevaluat si nu are o utilitate tehnologica majora. Probabil mai safe ar fi sa economisesti in niste certificate acoperite in barili de petrol daca cineva ar fi in stare sa emita asa ceva astfel incat sa aibe risc minim de neplata/default.

Alex Nicolin spunea...

Exact asta este si ideea, cea mai mare parte a dolarilor, corespunzatori masei monetare emise in ultimii 80 de ani reprezinta pracic datorie, nefiind acoperiti de nimic. Nu e vorba doar de datoria externa, ci cum am spus de intreaga datorie publica. Americanii au concesionat prin lege emisiunea monetara si calitatea de creditor de ultima instanta catre Federal Reserve (FED), care este detinut de actionari privati, ale caror nume sunt secrete. Tot FED administreaza si aurul, care se afla inchis intr-un depozit la Fort Knox. Nu a mai existat nicun audit independent al aurului din anii '60 si in acest moment nimeni nu stie cat mai este acolo. Deasemenea FED insusi nu a fost auditat niciodata de cineva din exterior. E ca o cutie neagra, inchisa ermetic, care produce dolari. Aparitia FED este cu atat mai ironica cu cat "Parintii Fondatori" au avertizat de acum 200 de ani asupra pericolului unei banci centrale. Intre ~1790~1890 au existat numeroase tentative, dar intotdeauna au esuat. Presedintele Andrew Jackson, prin 1836 a fost cel care a refuzat sa reinoiasca carta unei astfel de Banci Centrale si e ultimul presedinte care a lasat tara fara datorii. De-asta FED are carta nelimitata, practic si daca ar vrea, americanii nu ar mai avea cum sa bata moneda altfel decat prin intermediul FED.

In Romania, Banca Nationala este etinuta si controlata de stat. De-asta s-a putut da drumul la tiparnita in '90. Insa astazi acest lucru numai este posibil in aceeasi, pentru ca leul a fost facut convertibil si nu mai suporta inflatie ca in Zimbabwe. Si la americani, inainte de infiintarea FED, acum aproape 100 de ani, emisitunea monetara era sarcina Trezoreriei. Singura data cand s-a dat drumul la "tiparnita" a fost in timpul Razboiului de Secesiune, cand converitbilitatea a fost temporar susendata pentru a putea finanta efortul de razboi. Insa s-a revenit rapid pe standardul aur, care a rezista practic pna in 1933, cand FDR a suspendat din nou convertibilitatea pentru persoane fizice, iar apoi in '71, Nixon a anulat-o complet. Toate monedele se sprijineau pe dolar, iar dolarul, pe aur, conform acordurilor de la Bretton Woods, imediat dupa WW2. Dupa 71, toate monedele au devenit flotante, dar dolarul a ramas principala moneda de rezerva si schimbur internationale. Toate bancile centrale au rezerve importante de dolari.

Daca americanii vor devaloriza puernic dolarul, vor avea de suferit daune economice grave. In primul rand arabii vor fi extrem de nemultumiti si vor creste pretul. Apoi dolarul foarte slab va fi incapabil sa sustina imprturile. Aici chinezii si alte tari asiatice ar avea de suferit. In schimb, americanii ar putea sa exporte ieftin si sa-si redreseze balanta comerciala. Dar nimic nu este atat de simplu - mare parte din costul de productie este energia si materia prima, adica petrolul si alte resurse pe care ei le importa. Cu alte cuvinte, daca americanii ar alege sa dea drumul la tiparnita, nu ar face decat sa se afunde mai rau, si s-ai loveasca si pe cei cu care fac comert.

Mihvoi spunea...

Daca FED produce bani imprumutandu-i, si deci are datorii in dolari de incasat, ce motiv ar avea actionarii sa devalorizeze dolarul, nu si-ar devaloriza cumva propria proprietate ?

Alex Nicolin spunea...

Partea interesanta e ca FED castiga oricum. Ei castiga nu din rambursarea datoriilor, cat din tranzactiile cu titluri. Majoritatea erau vandute mai departe, catre China, Japonia si tarile arabe, care, din pricina excedentului comercial, aveau gramezi de dolari pe care trebuiau sa-i investeasca in ceva.

Odata ce respectivii incae sa-si scada achizitiile de astfel e titluri, cererea lor de dolari va scadea, deci vor scadea atat valoarea dolarului cat si schimburile comerciale - dea-asta vorbesc chinezii despre "reorientarea exporturilor": nu mai vor dolari pentru ca nu au ce mai face cu ei. Practic o tara cu care ai deficit comercial si care iti cumpara si titlurile nu face altceva decat sa-ti vanda pe datorie in speranta ca vei plati. Pentru chinezi, speranta a inceput sa scada. Un demnitar important a declarat ca de-acum inainte China va ajuta la refinantarea datoriilor europene. E clar ca nu vor sa mai tina toate ouole in acelasi cos, ca pana acum.

In partea cealalta FED pandeste momentul. E o situatie cu doi pistolari care se infrunta pe o alee. Pe de-o parte chinezii care vor sa arunce pe piata titluile, si pe partea cealalta FED care vrea sa dea drumul la tiparnita. In momentul in care ai inflatie cel mai mult are de castigat primul care pune mana pe bani. Daca o fac chinezii, prin vanzarea de titluri si utilizarea dolarilor pentru swap-uri ei castiga. Daca FED reuseste sa devalorizeze dolarul suficient de rapid incat sa scada valoarea reala a datoriei, a castigat. Practic, aici e vorba mai degraba de castiguri politice - mentinerea influentei marilor banci si a sectorului financiar in cercurile puterii - decat de castiguri economice. Guvernul este oricum falit, iar datoria nu poate fi decat refiantata ... cu o datorie si mai mare. Atata timp cat exista aceasta institutie, datorie va creste. FED castiga oricum economic pentru ca nu-l costa nimic sa produca dolari, pe care ii pot da apoi ca imprumut. Daca tu ai produce ceva fara niciun efort, ce pret ar mai avea lucrul ala pentru tine?

Totul are o logica destul de twisted pentru ca asa se intampla intotdeauna cand statele intervin masiv in economie. In cazul de fata este vorba de un monopol monetar mentinut in maini private de o lege - votul din 1913 a decurs cam ca cel cu Roberta Anastase de-acum cateva saptamani :) Iata de ce ma pronunt atat pentru revenirea la etalonul aur, cat si pentru desfiintarea monopolurilor monetae impuse politic. Dacaar exista o concurenta libera pe piata monetara, cei care se intind mai mult decat este plapuma sunt penalizati de catre consumatori. In momentul actual FED-ul poate fi exorcizat doar in modul in care a fost creat - adica prin lege. Insa bancile asigura mare parte din fondurile de campanie ale politicienilor americani. In plus, ei manipuleaza datoria astfel incat sa starneasca teama si in randul oamenilor de rand. Practic seful FED este cel mai puternic om din lume. Presedintele doar il confirma in functie, el este propus de actionari. Din acest moment Ben devine seful lui Barack, si nu infers ;) Crezi ca Ron Paul si altii urla fara motiv la FED?

Mihvoi spunea...

Din ce stiu acum, cred ca interesul actionarilor FED ar fi sa tina dolarul la limita dezinflatiei. Interesul politicienilor ar fi sa faca putina inflatie ca sa finanteze deficitul, dar fara a periclita dolarul ca moneda de depozitare. Vom vedea cine trage mai tare.

Chiar e secret actionariatul FED ? Ciudat.