Dobânzile la lei arată clar semne de disfuncţionalitate, fiind de aproximativ 11.53%, mult peste rata de referinţă de 8% şi în contradicţie cu declaraţiile consiliului de administraţie care teoretic doreşte "gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar în vederea consolidării canalelor de transmisie a politicii monetare". Practic, nu se întâmplă asta.
Din nou se aude îndemnul către bănci "mergeţi la lombard", la dobânzi de 12%, dar mulți uita nu toate băncile au titluri.
Joaca cu leul şi cu lichiditatea nu aduce încredere. BNR a ajutat mult panica bancară de anul trecut când a secat piaţa monetară de lei.
miercuri, 30 septembrie 2009
marți, 29 septembrie 2009
Care e valoarea reala a unui credit de consum
După cum bine ştiţi, piaţa creditului în România explodase între 2006 şi 2008. Creditele se dădeau doar cu buletinul, adeverinţele false de venit erau o adevărată industrie. Băncile se luptau pe cotă de piaţă iar calitatea creditului conta mai puţin.
S-au luat bonusuri serioase pentru vânzările fulminante, iar orice obiecţie a vreunui departament de risc era luată în râs.
Din octombrie 2008, creditarea s-a blocat. Din fericire, pentru că nebunia s-a oprit undeva sub 50% din PIB-ul României din 2008. Nivelul este mare, dar nu imposibil de gestionat.
Am discutat recent cu un practician în insolvenţă, destul de implicat în piaţa locală. După cele mai realiste estimări, suma care se mai poate recupera dintr-un portofoliu de credite de consum, fără garanţii, este cam 16%- 17%. Dacă mai sunt de recuperat 1000 lei din credit (principal, dobânzi), suma realistă cu care se poate vinde acel credit acum este cam 160 - 170 lei.
Creditele de consum negarantate îşi merită numele de active toxice româneşti. Din acest motiv, multe bănci îşi externalizează astfel de portofolii de credite, pentru a respecte cerinţele de adecvare a capitalurilor.
Situaţia nu se va îmbunătăţi pe termen scurt. Creşterea şomajului va compensa scăderea dobânzilor la lei. Cea mai bună opţiune a băncilor este să paseze integral clienţilor vechi reducerile de dobândă la lei (inclusiv posibilă scădere de azi). Scăderea profiturilor ar compensa provizioanele de constituit pentru pierderi.
S-au luat bonusuri serioase pentru vânzările fulminante, iar orice obiecţie a vreunui departament de risc era luată în râs.
Din octombrie 2008, creditarea s-a blocat. Din fericire, pentru că nebunia s-a oprit undeva sub 50% din PIB-ul României din 2008. Nivelul este mare, dar nu imposibil de gestionat.
Am discutat recent cu un practician în insolvenţă, destul de implicat în piaţa locală. După cele mai realiste estimări, suma care se mai poate recupera dintr-un portofoliu de credite de consum, fără garanţii, este cam 16%- 17%. Dacă mai sunt de recuperat 1000 lei din credit (principal, dobânzi), suma realistă cu care se poate vinde acel credit acum este cam 160 - 170 lei.
Creditele de consum negarantate îşi merită numele de active toxice româneşti. Din acest motiv, multe bănci îşi externalizează astfel de portofolii de credite, pentru a respecte cerinţele de adecvare a capitalurilor.
Situaţia nu se va îmbunătăţi pe termen scurt. Creşterea şomajului va compensa scăderea dobânzilor la lei. Cea mai bună opţiune a băncilor este să paseze integral clienţilor vechi reducerile de dobândă la lei (inclusiv posibilă scădere de azi). Scăderea profiturilor ar compensa provizioanele de constituit pentru pierderi.
luni, 28 septembrie 2009
De ce Romania a ales inflatia ca politica de stat
Îi mulţumesc lui Alexadi pentru că a acceptat provocarea. Criticile sunt corecte, dar să ne uităm puţin la imaginea în ansamblu.
E simplu de înţeles de ce România a ales voluntar inflaţia intre 1990 si 2000 - din motive pur politice. 10 ani de zile, competitivitatea României şi şomajul redus au venit din hiperinflaţie, din sărăcie, dobânzi real-negative la credite si depozite si 58% credite neperformante. Atunci a dispărut leul din ecuaţia economică şi a fost înlocuit cu dolarul, respectiv cu euro.
Situaţia a convenit de minune BNR. Situaţia a convenit de minune băncilor cu surse de finanţare în euro. Situaţia a convenit de minune şi românilor care vedeau dobânzi sub două cifre doar la creditele în euro.
Economia a trăit foarte bine sub imperiul drogului numit "euro ieftin", din păcate nimic nu durează la nesfârşit. În deceniul următor ne aşteaptă viitoarea provocare - adoptarea euro.
Ce ne facem dacă vom intră în zona euro că Spania, Italia, Grecia, Portugalia, cu economii slabe, cu datorie publică mare, cu finanţele publice în dezordine? Merită să va uitaţi la Spania acum, care are o monedă mult prea tare pentru starea fragila economiei - vor trebui să treacă la reduceri nominale de salarii, la devalorizări interne brutale, exact ca şi Letonia, probabil singura ţara din lume unde averea netă a populaţiei a devenit negativă.
Ce se va mai întâmplă când România va adopta euro, iar deficitele noastre publice şi de cont curent vor creşte? Va genera BCE inflaţie ca să ajute puţin o economie periferică numită România? Va finanţa BCE inflaţionist deficitul bugetar al guvernului român? Nu. Pasul direct va fi devalorizarea internă.
Sunt conştient că BNR nu va lăsa niciodată cursul din mână, cel puțin cât timp mai are euro de cheltuit şi nici nu ni se va permite să dăm faliment. La fel, sunt la fel de sigur că vom supravieţui într-un fel sau altul, ba un porc, o găina sau ceva rude la ţara. Nu e un motiv de mândrie.
E simplu de înţeles de ce România a ales voluntar inflaţia intre 1990 si 2000 - din motive pur politice. 10 ani de zile, competitivitatea României şi şomajul redus au venit din hiperinflaţie, din sărăcie, dobânzi real-negative la credite si depozite si 58% credite neperformante. Atunci a dispărut leul din ecuaţia economică şi a fost înlocuit cu dolarul, respectiv cu euro.
Situaţia a convenit de minune BNR. Situaţia a convenit de minune băncilor cu surse de finanţare în euro. Situaţia a convenit de minune şi românilor care vedeau dobânzi sub două cifre doar la creditele în euro.
Economia a trăit foarte bine sub imperiul drogului numit "euro ieftin", din păcate nimic nu durează la nesfârşit. În deceniul următor ne aşteaptă viitoarea provocare - adoptarea euro.
Ce ne facem dacă vom intră în zona euro că Spania, Italia, Grecia, Portugalia, cu economii slabe, cu datorie publică mare, cu finanţele publice în dezordine? Merită să va uitaţi la Spania acum, care are o monedă mult prea tare pentru starea fragila economiei - vor trebui să treacă la reduceri nominale de salarii, la devalorizări interne brutale, exact ca şi Letonia, probabil singura ţara din lume unde averea netă a populaţiei a devenit negativă.
Ce se va mai întâmplă când România va adopta euro, iar deficitele noastre publice şi de cont curent vor creşte? Va genera BCE inflaţie ca să ajute puţin o economie periferică numită România? Va finanţa BCE inflaţionist deficitul bugetar al guvernului român? Nu. Pasul direct va fi devalorizarea internă.
Sunt conştient că BNR nu va lăsa niciodată cursul din mână, cel puțin cât timp mai are euro de cheltuit şi nici nu ni se va permite să dăm faliment. La fel, sunt la fel de sigur că vom supravieţui într-un fel sau altul, ba un porc, o găina sau ceva rude la ţara. Nu e un motiv de mândrie.
duminică, 27 septembrie 2009
Weekend movie - Peter Schiff
Peter Schiff la Tech Ticker - pesimist in privinta pietelor de capital americane, vede aurul la 5000.
Via: The Money Game
Via: The Money Game
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Weekend movie - Martin Wolf
Martin Wolf (de la Financial Times) despre riscul unei inflații globale.
vineri, 25 septembrie 2009
Problema creditelor in valuta, alt punct de vedere
Mihai spunea ca ar fi util sa enumar criticile la propunerea lui privind restructurarea creditelor, intr-un nou articol.
Pe scurt e vorba de nedreptate. Cei cu credite in lei au platit rate mai mari ca sa nu aiba risc de schimb valutar. Cei cu credite in valuta, mai ales in valute exotice, s-au indatorat cat au putut fara sa se gandeasca la acest risc.
In al doilea rand, creditele in marea majoritate provin de la bancile mama si trebuie returnate in euro.Daca cursul euro e lasat liber sa creasca bancile vor creste dobanzile la creditele in lei. Mai putin la creditele in valuta transformate in lei si garantate de BNR, prin swapuri.
In al treilea rand, creditele luate de firme, in euro, daca cursul euro creste, conduc la somaj si salarii neplatite cu lunile.
Deci protejarea creditatilor in euro si lasarea libera a cursului, mi se pare profund nedreapta.
Constructiv ar fi sa gasesc eu rezolvarea problemei...
Insa eu sunt de parere ca singura masura echitabila si corecta e ca BNR sa vanda treptat euro pe piata valutara, din rezerva.
Conform ziarelor, se pare ca asta se si intampla.
E necesar ca bancile sa suporte pierderi, e necesar ca cei ce s-au indatorat prea mult sa-si piarda casele si masinile, e necesar insa si sa asteptam pana-si revine Europa din criza globala produsa de americani.
Altfel nu avem unde sa exportam si nu are cine sa investeasca aici. Nu avem cum sa ne revenim pana nu-si revine Europa
Europa da semene de revenire, insa poate vor mai trece 1-2 ani pana ca exporturile noastre sa revina la nivelul din 2008. La fel si remiterile muncitorilor romani din UE.
Pana atunci, de asta exista rezerva de la BNR, ca sa o folosim inteligent pe timp de criza.
Despre restructurarea creditelor in valuta
Unul din motivele pentru care cursul euro este susţinut este stabilitatea financiară a populaţiei cu credite în euro. In continuare, o idee despre o rezolvare posibila a problemei.
Băncile ar trebui să restructureze acum creditele cu probleme în euro şi să le transforme în lei, la un curs rezonabil, evident, mai mic decât cursul spot, pentru a face ideea atractiva pentru creditați. Creditele care se pretează acestei operațiuni sunt doar creditele care sunt sau au devenit neperformante doar din cauza variației de curs, și nu altor cauze (gen șomaj, etc).
În loc ca BNR să vândă mulţi euro pe interbancar, pentru susţinerea nedefinită a euro, ar putea că să redirectioneze o parte din sumă către băncile participante la schema de mai sus, prin swap-uri, la un curs apropiat de cel al restructurării datoriei.
Un exemplu teoretic - un credit în euro, cu rata lunara de 100 de eur este transformat într-un credit în lei, pe aceeași durata, cu o rata de 410 lei, folosindu-se un curs de 4 lei pentru 1 euro (rata in lei e mai mare din cauza dobânzii mai mare la lei).
Pe măsură ce ratele în lei se rambursează, BNR si banca respectiva fac un swap: BNR da euro iar banca respectiva va da leii încasați, la nivel de principal. Sigur, swapul nu se va face la același curs eur/ron de 4, pentru ca și banca respectiva trebuie sa suporte o parte din pierderea fata de spot, dacă e cazul.
Astfel, în loc ca BNR să susţină cursul pentru toată lumea, cursul este susţinut doar pentru cei care au nevoie. Public, cursul rămâne tot o flotare controlată, doar controlată mai puţin. BNR ar avea mai mult loc de manevra in ceea ce privește cursul, in lipsa riscurilor pe care le-ar pune devalorizarea leului pentru populația cu venituri in lei si datorii in euro.
Această idee presupune că băncile proaspăt capitalizate cu bani publici să nu mai acorde credite în euro, indiferent de sursă lor de finanţare. Aş saluta o decizie a BNR de a interzice administrativ creditarea în euro pentru persoanele sau firmele care nu au venituri în euro (mai exact - care nu încasează euro în conturi).
Băncile ar trebui să restructureze acum creditele cu probleme în euro şi să le transforme în lei, la un curs rezonabil, evident, mai mic decât cursul spot, pentru a face ideea atractiva pentru creditați. Creditele care se pretează acestei operațiuni sunt doar creditele care sunt sau au devenit neperformante doar din cauza variației de curs, și nu altor cauze (gen șomaj, etc).
În loc ca BNR să vândă mulţi euro pe interbancar, pentru susţinerea nedefinită a euro, ar putea că să redirectioneze o parte din sumă către băncile participante la schema de mai sus, prin swap-uri, la un curs apropiat de cel al restructurării datoriei.
Un exemplu teoretic - un credit în euro, cu rata lunara de 100 de eur este transformat într-un credit în lei, pe aceeași durata, cu o rata de 410 lei, folosindu-se un curs de 4 lei pentru 1 euro (rata in lei e mai mare din cauza dobânzii mai mare la lei).
Pe măsură ce ratele în lei se rambursează, BNR si banca respectiva fac un swap: BNR da euro iar banca respectiva va da leii încasați, la nivel de principal. Sigur, swapul nu se va face la același curs eur/ron de 4, pentru ca și banca respectiva trebuie sa suporte o parte din pierderea fata de spot, dacă e cazul.
Astfel, în loc ca BNR să susţină cursul pentru toată lumea, cursul este susţinut doar pentru cei care au nevoie. Public, cursul rămâne tot o flotare controlată, doar controlată mai puţin. BNR ar avea mai mult loc de manevra in ceea ce privește cursul, in lipsa riscurilor pe care le-ar pune devalorizarea leului pentru populația cu venituri in lei si datorii in euro.
Această idee presupune că băncile proaspăt capitalizate cu bani publici să nu mai acorde credite în euro, indiferent de sursă lor de finanţare. Aş saluta o decizie a BNR de a interzice administrativ creditarea în euro pentru persoanele sau firmele care nu au venituri în euro (mai exact - care nu încasează euro în conturi).
joi, 24 septembrie 2009
"300" pe intelesul tuturor
Deviem putin de la programul obisnuit.
Discutiile politice nu fac obiectul acestui blog, dar in cazul de fata nu pot renunta la mingea ridicata la fileu ;). Pentru ca Dan Tapalaga se intreaba "De ce 300?", un posibil raspuns:
Discutiile politice nu fac obiectul acestui blog, dar in cazul de fata nu pot renunta la mingea ridicata la fileu ;). Pentru ca Dan Tapalaga se intreaba "De ce 300?", un posibil raspuns:
Transmiterea recesiunii prin bilant
Pentru ca blogul se numeste "pentru toti", vreau sa descriu cum se transmite o recesiune prin bilant.
Daca ati luat vreodata un credit si ati plecat din banca cu 10.000 lei intr-o mana si cu un contract de credit de 10.000 in cealalta mana, atunci cei 10.000 de lei cash sunt activele voastre iar datoria din contractul de credit e pasivul. O regula contabila spune ca intotdeauna activul este egal cu pasivul. Daca ati urmarit pana aici, ati inteles deja 90% din contabilitate. Cititi in continuare cum se transmite recesiunea prin bilant (sau cum i se zice academic "efectul de avutie si bilant").
O banca acorda un credit. Creditul este creat din aer, la fel ca si promisiunea ca va fi rambursat. Ca orice banca moderna care se respecta, creditul este creat inainte de a avea rezervele, dar asta conteaza mai putin.
Bilantul bancii arata astfel:
Persoana care a primit creditul are in activ banii luati de la banca si in pasiv datoria catre banca. Banii vor fi cheltuiti, dar promisiunile veniturilor viitoare il asigura pe imprumutat ca va avea de unde sa ramburseze banii bancii.
Firma care a luat creditul are un bilant mai complicat. Are o cladire sau un teren, are niste promisiuni ca va incasa niste bani de la clienti, are banii primiti de la banca, dar are in pasiv si datoria catre banca.
Procesul de creditare se repeta, pana cand incepe sa se intample ceva magic: pretul caselor si terenurilor creste, bursa explodeaza, profiturile sunt din ce in ce mai mari si totul merge bine. Mai pe scurt, pretul activelor creste.
Bilantul real devine dezechilibrat: avem active valoaroase, dar datorii putine. Ne putem imprumuta mai mult, mai ales ca bancile au bani si vor sa-i cheltuiasca. Astfel, pentru echilibrarea bilanturilor se iau si mai multe credite.
Deodata, se intampla un accident. In octombrie 2008, pentru cateva luni, lumea a inghetat de frica; odata cu ea, au inghetat fluxurile de capital si banii care veneau spre Romania. Dupa principiul "daca nu creste pretul, atunci scade", unii oameni au inceput sa vada activele romanesti cu ochi critici. Erau prea scumpe, departe de fundamente, la niste valori irealizabile. Insa nominal, bilanturile erau aceleasi. Metrul patrat construit valora tot 2000 eur, pentru ca luasem un credit bazandu-ne pe aceasta valoare.
Bilanturile reale au inceput sa arate astfel:
Populatie:
Firme:
Activele scad in valoare, dar datoriile raman aceleasi. Regula de mai sus, active = pasive ramane valabila. Atat firmele cat si populatia supra-indatorate nu mai au resurse sa mai contracteze noi credite, deoarece bilantul lor trebuie reparat iar datoriile reduse. De aici scade cererea de credite, pe care o masuram indirect prin ce se intampla cu soldul creditelor deja acordate. La randul lor, bancile sunt in aceeasi situatie; si ele au un bilant de reparat.
Probabil ati citit pe acest blog sau in presa despre creditele
neperformante. Pierderea de valoare din activul bilantului, intre 20.000 si 14.000
de lei trebuie acoperita de undeva, fie din rezerve fie din banii
actionarilor. Atragerea de depozite a fost generata de nevoia de lichiditate, nu de problemele de solvabilitate.
Pentru ca si bancile au de reparat propriile bilanturi, nu mai sunt atat de dornice de a credita ca pana acum, adica de a-si creste activele. Creditarea statului face o exceptie notabila, din cauza gradului redus de risc. De aceea citit in ziare ca "Ministerul Finantelor s-a mai imprumutat cu x milioane lei" - pentru ca bancile sunt inca dispuse sa crediteze statul si astfel, raman mai putin bani pentru economia reala, care oricum are acum o capacitate scazuta de absorbtie.
Aceasta o recesiune bilantiera - bilanturile agentilor economici trebuie reparate inainte de a relua cresterile economice. Cand auziti la televizor "Guvernul a sters datoriilor CET-urilor, SNCFR, etc" atunci asta e un exemplu de refacere a unui bilant. Societati insolvente devin temporar solvente.
Cum se rezolva aceasta situatie? In cazul Romaniei, cu bani gratis, cea mai corecta solutie fiind UE iar cea mai simpla - contribuabilul sau ca alternativa, prin rambursarea datoriilor si refacerea lenta a bilanturilor.
Nota - acest articol nu doreste a da lectii de contabilitate ci doar sa explice un concept; bilanturile in realitate arata ceva mai complicat.
Daca ati luat vreodata un credit si ati plecat din banca cu 10.000 lei intr-o mana si cu un contract de credit de 10.000 in cealalta mana, atunci cei 10.000 de lei cash sunt activele voastre iar datoria din contractul de credit e pasivul. O regula contabila spune ca intotdeauna activul este egal cu pasivul. Daca ati urmarit pana aici, ati inteles deja 90% din contabilitate. Cititi in continuare cum se transmite recesiunea prin bilant (sau cum i se zice academic "efectul de avutie si bilant").
O banca acorda un credit. Creditul este creat din aer, la fel ca si promisiunea ca va fi rambursat. Ca orice banca moderna care se respecta, creditul este creat inainte de a avea rezervele, dar asta conteaza mai putin.
Bilantul bancii arata astfel:
Persoana care a primit creditul are in activ banii luati de la banca si in pasiv datoria catre banca. Banii vor fi cheltuiti, dar promisiunile veniturilor viitoare il asigura pe imprumutat ca va avea de unde sa ramburseze banii bancii.
Firma care a luat creditul are un bilant mai complicat. Are o cladire sau un teren, are niste promisiuni ca va incasa niste bani de la clienti, are banii primiti de la banca, dar are in pasiv si datoria catre banca.
Procesul de creditare se repeta, pana cand incepe sa se intample ceva magic: pretul caselor si terenurilor creste, bursa explodeaza, profiturile sunt din ce in ce mai mari si totul merge bine. Mai pe scurt, pretul activelor creste.
Bilantul real devine dezechilibrat: avem active valoaroase, dar datorii putine. Ne putem imprumuta mai mult, mai ales ca bancile au bani si vor sa-i cheltuiasca. Astfel, pentru echilibrarea bilanturilor se iau si mai multe credite.
Deodata, se intampla un accident. In octombrie 2008, pentru cateva luni, lumea a inghetat de frica; odata cu ea, au inghetat fluxurile de capital si banii care veneau spre Romania. Dupa principiul "daca nu creste pretul, atunci scade", unii oameni au inceput sa vada activele romanesti cu ochi critici. Erau prea scumpe, departe de fundamente, la niste valori irealizabile. Insa nominal, bilanturile erau aceleasi. Metrul patrat construit valora tot 2000 eur, pentru ca luasem un credit bazandu-ne pe aceasta valoare.
Bilanturile reale au inceput sa arate astfel:
Populatie:
Firme:
Activele scad in valoare, dar datoriile raman aceleasi. Regula de mai sus, active = pasive ramane valabila. Atat firmele cat si populatia supra-indatorate nu mai au resurse sa mai contracteze noi credite, deoarece bilantul lor trebuie reparat iar datoriile reduse. De aici scade cererea de credite, pe care o masuram indirect prin ce se intampla cu soldul creditelor deja acordate. La randul lor, bancile sunt in aceeasi situatie; si ele au un bilant de reparat.
Probabil ati citit pe acest blog sau in presa despre creditele
neperformante. Pierderea de valoare din activul bilantului, intre 20.000 si 14.000
de lei trebuie acoperita de undeva, fie din rezerve fie din banii
actionarilor. Atragerea de depozite a fost generata de nevoia de lichiditate, nu de problemele de solvabilitate.
Pentru ca si bancile au de reparat propriile bilanturi, nu mai sunt atat de dornice de a credita ca pana acum, adica de a-si creste activele. Creditarea statului face o exceptie notabila, din cauza gradului redus de risc. De aceea citit in ziare ca "Ministerul Finantelor s-a mai imprumutat cu x milioane lei" - pentru ca bancile sunt inca dispuse sa crediteze statul si astfel, raman mai putin bani pentru economia reala, care oricum are acum o capacitate scazuta de absorbtie.
Aceasta o recesiune bilantiera - bilanturile agentilor economici trebuie reparate inainte de a relua cresterile economice. Cand auziti la televizor "Guvernul a sters datoriilor CET-urilor, SNCFR, etc" atunci asta e un exemplu de refacere a unui bilant. Societati insolvente devin temporar solvente.
Cum se rezolva aceasta situatie? In cazul Romaniei, cu bani gratis, cea mai corecta solutie fiind UE iar cea mai simpla - contribuabilul sau ca alternativa, prin rambursarea datoriilor si refacerea lenta a bilanturilor.
Nota - acest articol nu doreste a da lectii de contabilitate ci doar sa explice un concept; bilanturile in realitate arata ceva mai complicat.
miercuri, 23 septembrie 2009
Care va fi lectia noastra?
Procesul de invatare nu e intodeauna simplu. Se spune ca oamenii inteligenti invata din greselile altora. Intrebarea care se pune este urmatoarea: Romanii din ce greseli vor invata?
Autoritatile americane au dat o lectie foarte grea cand au permis falimentul Lehman Brothers; nimeni nu a crezut ca acest lucru este posibil. Falimentul Lehman Brothers a permis lumii sa priveasca in abis si sa retraga cu spaima, salvand printre altele AIG si nenumarate alte institutii financiare.
Autoritatile engleze au permis falimentul Northern Rock, inainte de a veni cu un program extrem de puternic de salvare a bancilor.
Care va fi lectia noastra si cu ce vom ramane? Pana una alta, anul 2008 s-a evaporat. Toata cresterea economica a lui 2008 a disparut.
Radu Georgescu observa corect ca lumea inca nu e suficient de disperata, desi ar fi trebuit sa fie.
Ramane intrebarea: care va fi lectia ce ne este rezervata? Scaderea imobiliarelor? Deja se produce treptat, lent, in ciuda optimismului deplasat al ultimilor prinsi in cursa. Bancile? BNR a evitat o panica bancara, acordand in octombrie 2008 un imprumut considerabil unei banci in dificultate. Explozia deficitului bugetar?
Romania mai are putin timp; dupa intrarea in zona euro, lucrurile vor deveni extrem de dificile.
Autoritatile americane au dat o lectie foarte grea cand au permis falimentul Lehman Brothers; nimeni nu a crezut ca acest lucru este posibil. Falimentul Lehman Brothers a permis lumii sa priveasca in abis si sa retraga cu spaima, salvand printre altele AIG si nenumarate alte institutii financiare.
Autoritatile engleze au permis falimentul Northern Rock, inainte de a veni cu un program extrem de puternic de salvare a bancilor.
Care va fi lectia noastra si cu ce vom ramane? Pana una alta, anul 2008 s-a evaporat. Toata cresterea economica a lui 2008 a disparut.
Radu Georgescu observa corect ca lumea inca nu e suficient de disperata, desi ar fi trebuit sa fie.
Ramane intrebarea: care va fi lectia ce ne este rezervata? Scaderea imobiliarelor? Deja se produce treptat, lent, in ciuda optimismului deplasat al ultimilor prinsi in cursa. Bancile? BNR a evitat o panica bancara, acordand in octombrie 2008 un imprumut considerabil unei banci in dificultate. Explozia deficitului bugetar?
Romania mai are putin timp; dupa intrarea in zona euro, lucrurile vor deveni extrem de dificile.
marți, 22 septembrie 2009
Ce va relansa economia romaneasca?
Dupa ce-am fost bombardati cu declaratii optimiste despre cresterea economica din trimestrul 4, merita vazut care este fundamentul acestora.
Agricultura - sunt sanse, dar nu in viitorul foarte scurt. Domeniul este inca supus capriciilor vremii, ca sa-l citez pe Ionut Dumitru: "Daca ploua prea mult cresc preturile, daca e seceta cresc preturile". Agricultura poate ajuta la crestere doar daca vremea e foarte buna, deci e un factor volatil.
Constructiile - pare cel mai slabit domeniu, lovit puternic de reducerea preturilor imobiliarelor. Domeniul traieste acum din banii de la stat pentru infrastructura si izolarea termica a blocurilor.
Industria si serviciile (inclusiv financiare) - da, insa in doar in conditiile pietelor externe. Consumul intern este in scadere iar in lipsa reducerii creditului pe piata romaneasca, scade puterea de cumparare a agentilor economici si a populatiei.
Pe scurt, alternativele sunt doua: fie cresterea pietelor externe va duce la o cerere crescuta a produselor romanesti si astfel vor antrena restul economiei, fie se vor atrage investitii uriase.
In Romania au intrat multe investitii straine in 2005 - 2008, deoarece era o tara ieftina si membra a UE, asigurand un grad mai ridicat de protectie pentru investitori. Odata euforia initiala trecuta, corelat si cu criza creditarii, nu cred ca acum mai exista bani suficienti pentru asta.
Exista fondurile UE, dar care au un "neajuns": sunt bine controlate, sunt greu de accesat. Intr-un mod inexplicabil, oficialii UE nu au aceeasi apetenta pentru coruptie.
Intr-un final, raman 2 solutii - exporturi (dar aici si BNR trebuie sa ajute cu un leu slab) si fonduri de la UE.
Agricultura - sunt sanse, dar nu in viitorul foarte scurt. Domeniul este inca supus capriciilor vremii, ca sa-l citez pe Ionut Dumitru: "Daca ploua prea mult cresc preturile, daca e seceta cresc preturile". Agricultura poate ajuta la crestere doar daca vremea e foarte buna, deci e un factor volatil.
Constructiile - pare cel mai slabit domeniu, lovit puternic de reducerea preturilor imobiliarelor. Domeniul traieste acum din banii de la stat pentru infrastructura si izolarea termica a blocurilor.
Industria si serviciile (inclusiv financiare) - da, insa in doar in conditiile pietelor externe. Consumul intern este in scadere iar in lipsa reducerii creditului pe piata romaneasca, scade puterea de cumparare a agentilor economici si a populatiei.
Pe scurt, alternativele sunt doua: fie cresterea pietelor externe va duce la o cerere crescuta a produselor romanesti si astfel vor antrena restul economiei, fie se vor atrage investitii uriase.
In Romania au intrat multe investitii straine in 2005 - 2008, deoarece era o tara ieftina si membra a UE, asigurand un grad mai ridicat de protectie pentru investitori. Odata euforia initiala trecuta, corelat si cu criza creditarii, nu cred ca acum mai exista bani suficienti pentru asta.
Exista fondurile UE, dar care au un "neajuns": sunt bine controlate, sunt greu de accesat. Intr-un mod inexplicabil, oficialii UE nu au aceeasi apetenta pentru coruptie.
Intr-un final, raman 2 solutii - exporturi (dar aici si BNR trebuie sa ajute cu un leu slab) si fonduri de la UE.
luni, 21 septembrie 2009
Piata telecom blocata?
Probabil ca ati auzit despre noile abonamente ale Orange Romania SA. Acum aflam si motivatia:
"Nu mai puteam continua asa, piata ajunsese intr-un punct mort, in care singura intrebare devenise cate minute vom oferi data viitoare clientilor".
(sursa: ZF)
Piata nu e intr-un punct mort, ci doar s-a maturizat, iar cresterile de pana acum nu mai sunt repetabile. Englezii au o vorba:"You can put lipstick on a pig but it's still a pig". La fel ca dial-up-ul in 2009 si "super-optiunile" cu minute in retea seara si in weekend.
Avand in vedere situatiile neplacute de care m-am lovit atunci cand au fost necesare alte operatii decat plata facturilor, nu as fi foarte mirat ca asa-zisul "blocaj" al pietei sa fie problema interna a companiei.
"Nu mai puteam continua asa, piata ajunsese intr-un punct mort, in care singura intrebare devenise cate minute vom oferi data viitoare clientilor".
(sursa: ZF)
Piata nu e intr-un punct mort, ci doar s-a maturizat, iar cresterile de pana acum nu mai sunt repetabile. Englezii au o vorba:"You can put lipstick on a pig but it's still a pig". La fel ca dial-up-ul in 2009 si "super-optiunile" cu minute in retea seara si in weekend.
Avand in vedere situatiile neplacute de care m-am lovit atunci cand au fost necesare alte operatii decat plata facturilor, nu as fi foarte mirat ca asa-zisul "blocaj" al pietei sa fie problema interna a companiei.
Credite neperformante (III)
Un interviu cu dl. Cinteza (Directia Supraveghere, BNR) ne arata ca problema e mai grava decat credeam. Se inmultesc cazurile raportari gresite intentionat, de supraevaluare a garantiilor. Detalii in continuare:
Din interviu:
Am identificat foarte multe cazuri în care evaluările sunt vechi, ceea ce determină un nivel al provizioanelor mult mai mic decât în condiţiile în care s-ar fi realizat reevaluări. Prin urmare, se păstrează o valoare ridicată a activului şi, atunci când se calculează expunerea ajustată, se deduce din cea neajustată o valoare a garanţiei mult mai mare decât cea din momentul de faţă
Realismul nu a fost niciodata punctul forte al romanilor; in contabilitate, asta se traduce in primul rand prin supraevaluarea activelor. Atunci cand lasam evaluarile terenurilor satele de langa Bucuresti la 300 eur/mp, atunci garantiile sunt mai mult decat suficiente. Pacat ca nu se pot si vinde in conditii normale.
Nu exista o cultura a valorizarii activelor la valoarea reala iar un director financiar din banci care si-ar "permite" sa inregistreze mai multe provizioane decat ar trebui isi poate periclita pozitia. Nu veti citi niciodata in ziarele noastre "Banca XYZ (romaneasca) a depreciat credite in valoare de 100 milioane euro".
Din interviu:
[Un director de creditare] a aprobat reeşalonarea unor credite, cu încălcarea celor mai elementare prevederi ale normelor interne, pentru a nu se constitui provizioane.
Cazul este mai grav decat pare. Ne arata ca declaratiile linistitoare stau intr-adevar pe "picioare de mamaliga", mai exact pe raportari false. Daca o banca ajunge sa raporteze intentionat informatii false, atunci asta reprezinta un esec total al controlului intern din acea banca. In alte tari cu experienta in acest sens, se cere o declaratie scrisa a directorilor unde semneaza negru pe alb ca declara adevarul, ca nu mint, ca nu au omis intentionat date. Pe langa faptul ca sensibilizeaza conducerea la consecinte, permite si derularea mai rapida a procedurilor legale.
Sursa interviu: Business Standard
Din interviu:
Am identificat foarte multe cazuri în care evaluările sunt vechi, ceea ce determină un nivel al provizioanelor mult mai mic decât în condiţiile în care s-ar fi realizat reevaluări. Prin urmare, se păstrează o valoare ridicată a activului şi, atunci când se calculează expunerea ajustată, se deduce din cea neajustată o valoare a garanţiei mult mai mare decât cea din momentul de faţă
Realismul nu a fost niciodata punctul forte al romanilor; in contabilitate, asta se traduce in primul rand prin supraevaluarea activelor. Atunci cand lasam evaluarile terenurilor satele de langa Bucuresti la 300 eur/mp, atunci garantiile sunt mai mult decat suficiente. Pacat ca nu se pot si vinde in conditii normale.
Nu exista o cultura a valorizarii activelor la valoarea reala iar un director financiar din banci care si-ar "permite" sa inregistreze mai multe provizioane decat ar trebui isi poate periclita pozitia. Nu veti citi niciodata in ziarele noastre "Banca XYZ (romaneasca) a depreciat credite in valoare de 100 milioane euro".
Din interviu:
[Un director de creditare] a aprobat reeşalonarea unor credite, cu încălcarea celor mai elementare prevederi ale normelor interne, pentru a nu se constitui provizioane.
Cazul este mai grav decat pare. Ne arata ca declaratiile linistitoare stau intr-adevar pe "picioare de mamaliga", mai exact pe raportari false. Daca o banca ajunge sa raporteze intentionat informatii false, atunci asta reprezinta un esec total al controlului intern din acea banca. In alte tari cu experienta in acest sens, se cere o declaratie scrisa a directorilor unde semneaza negru pe alb ca declara adevarul, ca nu mint, ca nu au omis intentionat date. Pe langa faptul ca sensibilizeaza conducerea la consecinte, permite si derularea mai rapida a procedurilor legale.
Sursa interviu: Business Standard
duminică, 20 septembrie 2009
Links 20.00.2009
1. S-a crezut ca imobiliarele pot doar sa creasca, atat in Romania cat si in SUA.
In realitate copacii nu cresc pana la cer, iar articolul de mai jos arata limitele cresterii.
Sunday Function
2.Capitalism after the crisis - in principiu, despre riscul ca SUA sa devina Europa 2, dupa drogul banilor publici.
In realitate copacii nu cresc pana la cer, iar articolul de mai jos arata limitele cresterii.
Sunday Function
2.Capitalism after the crisis - in principiu, despre riscul ca SUA sa devina Europa 2, dupa drogul banilor publici.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
joi, 17 septembrie 2009
Cererea de credite (I)
Pe langa criza internationala care a determinat o lipsa temporara de lichiditati, criza neaosa romaneasca are specificitatea ei. Raspunsul la intrebarea "De ce nu se dau credite" nu este chiar cel intuitiv.
Am discutat mai voalat in articolele trecute, dar merita spus mai clar: in Romania cererea de credit este in scadere si nu-si va reveni ceva timp. Dan Pascariu, din Ziarul Financiar:
"Nu este adevarat ca bancile au oprit creditarea, companiile fiind de fapt cele care si-au redus cererea de credite, ca urmare a comenzilor in scadere."
Dobanzile la credite scad, dar soldul creditelor nu creste. Programul "Prima Casa" este o exceptie, datorita garantiilor publice.
Atat populatia cat si firmele au o problema. Activele romanesti se ieftinesc si pe buna dreptate. Insa activele romanesti supraevaluate au fost cele care au generat explozia creditului.
Odata cu revenirea preturilor la realitate, activele isi pierd din valoare, dar datoriile catre banci raman constante. In aceste conditii, singura posibilitate de echilibrare a bilantului este reducerea datoriilor. De aici, cererea scazuta de credite.
Am discutat mai voalat in articolele trecute, dar merita spus mai clar: in Romania cererea de credit este in scadere si nu-si va reveni ceva timp. Dan Pascariu, din Ziarul Financiar:
"Nu este adevarat ca bancile au oprit creditarea, companiile fiind de fapt cele care si-au redus cererea de credite, ca urmare a comenzilor in scadere."
Dobanzile la credite scad, dar soldul creditelor nu creste. Programul "Prima Casa" este o exceptie, datorita garantiilor publice.
Atat populatia cat si firmele au o problema. Activele romanesti se ieftinesc si pe buna dreptate. Insa activele romanesti supraevaluate au fost cele care au generat explozia creditului.
Odata cu revenirea preturilor la realitate, activele isi pierd din valoare, dar datoriile catre banci raman constante. In aceste conditii, singura posibilitate de echilibrare a bilantului este reducerea datoriilor. De aici, cererea scazuta de credite.
miercuri, 16 septembrie 2009
Lipsa de transparenta?
Un interviu din Business Standard ne spune printre altele:
"Lipsa de transparenţă a băncilor din Europa de Est subminează încrederea dintre aceste instituţii, ceea ce împiedică relansarea creditării interbancare, vitală pentru redresarea economiilor din regiune"
Nu e vorba de transparenta, ci de incredere. De lipsa increderii in cealalta parte.
Creditarea exploziva a creat premisele cresterii creditelor neperformante si a deteriorarii bilanturilor bancare. Jucatorii din piata incearca sa afle unde sunt cele mai proaste bilanturi, cele mai mari pierderi; intre timp, cuvantul de ordine este "prudenta maxima".
S-a crezut ca problema tarilor emergente a fost doar una de lichiditate, pe fondul panicii de anul trecut. S-a crezut ca pompandu-se lichiditate si asigurandu-se stabilitatea cursurilor de schimb, economiile emergente vor reveni rapid la crestere, iar platile de dobanzi vor fi usor suportabile. Pariul se dovedeste a fi gresit!
In cazul Romaniei, planul era ca o recuperare economica rapida pe fondul unui leu stabil sa permita atragerea de fonduri europene, sa permita rambursarea fara probleme a imprumuturilor facute de guvern si eventual sa asigure si reducerea deficitului bugetar. Asta inseamna de fapt optimismul guvernatorului! Pariul este foarte riscant si nu s-a luat in calcul faptul ca sistemul bancar va reactiona cu o prudenta excesiva in fata riscurilor ridicate de creditele neperformante iar cererea de credite se va evapora rapid.
Economiile Europei de Est, inclusiv a Romaniei nu vor creste rapid decat cu credit si cu cerere pentru acest credit. Daca se vrea creditare, atunci bilanturile firmelor si ale bancilor trebuie reparate.
"Lipsa de transparenţă a băncilor din Europa de Est subminează încrederea dintre aceste instituţii, ceea ce împiedică relansarea creditării interbancare, vitală pentru redresarea economiilor din regiune"
Nu e vorba de transparenta, ci de incredere. De lipsa increderii in cealalta parte.
Creditarea exploziva a creat premisele cresterii creditelor neperformante si a deteriorarii bilanturilor bancare. Jucatorii din piata incearca sa afle unde sunt cele mai proaste bilanturi, cele mai mari pierderi; intre timp, cuvantul de ordine este "prudenta maxima".
S-a crezut ca problema tarilor emergente a fost doar una de lichiditate, pe fondul panicii de anul trecut. S-a crezut ca pompandu-se lichiditate si asigurandu-se stabilitatea cursurilor de schimb, economiile emergente vor reveni rapid la crestere, iar platile de dobanzi vor fi usor suportabile. Pariul se dovedeste a fi gresit!
In cazul Romaniei, planul era ca o recuperare economica rapida pe fondul unui leu stabil sa permita atragerea de fonduri europene, sa permita rambursarea fara probleme a imprumuturilor facute de guvern si eventual sa asigure si reducerea deficitului bugetar. Asta inseamna de fapt optimismul guvernatorului! Pariul este foarte riscant si nu s-a luat in calcul faptul ca sistemul bancar va reactiona cu o prudenta excesiva in fata riscurilor ridicate de creditele neperformante iar cererea de credite se va evapora rapid.
Economiile Europei de Est, inclusiv a Romaniei nu vor creste rapid decat cu credit si cu cerere pentru acest credit. Daca se vrea creditare, atunci bilanturile firmelor si ale bancilor trebuie reparate.
marți, 15 septembrie 2009
BNR versus BCE - cursul de schimb
Pe forumul lui Alex Dumitrascu exista o discutie foarte interesanta despre cursul de schimb leu - euro. Aici, cititorul dcg a atras atentia asupra cursurilor alternative calculate de Banca Centrala Europeana (BCE). Vedeti in continuare diferentele intre cursurile BNR si BCE.
Cursul de referinta calculat de BNR este calculat intre 12:50 si 13:00, cand Banca Nationala cere cotatii de la bancile participante si face o medie. Adeseori, pentru a minimiza costurile si a vinde mai putini euro, BNR vinde euro in jurul acestui interval de timp. Cursul care rezulta este aritmetic corect.
BCE calculeaza ratele la ora 16.00, iar rezultatele sunt putin diferite. Iata care este situatia pentru primele 14 zile ale lunii septembrie:
In tot anul 2009, cursul calculat de BCE a fost superior cursului BNR in 111 zile si mai mic decat referinta BNR in 66 zile.
O diferenta notabila trebuie mentionata - la 31 decembrie 2008, cursul calculat de BNR a fost de 3.9852, dar cursul calculat de BCE a fost 4.0225.
O concluzie se impune: cateodata, referinta BNR este uşor deconectată de valorile care se tranzactioneaza - vorbim de diferente de maxim 2 - 3 bani atat in plus cat si in minus, iar referinta calculata de BCE poate oferi o imagine mai apropiata de cifrele din piata.
Cursul de referinta calculat de BNR este calculat intre 12:50 si 13:00, cand Banca Nationala cere cotatii de la bancile participante si face o medie. Adeseori, pentru a minimiza costurile si a vinde mai putini euro, BNR vinde euro in jurul acestui interval de timp. Cursul care rezulta este aritmetic corect.
BCE calculeaza ratele la ora 16.00, iar rezultatele sunt putin diferite. Iata care este situatia pentru primele 14 zile ale lunii septembrie:
In tot anul 2009, cursul calculat de BCE a fost superior cursului BNR in 111 zile si mai mic decat referinta BNR in 66 zile.
O diferenta notabila trebuie mentionata - la 31 decembrie 2008, cursul calculat de BNR a fost de 3.9852, dar cursul calculat de BCE a fost 4.0225.
O concluzie se impune: cateodata, referinta BNR este uşor deconectată de valorile care se tranzactioneaza - vorbim de diferente de maxim 2 - 3 bani atat in plus cat si in minus, iar referinta calculata de BCE poate oferi o imagine mai apropiata de cifrele din piata.
luni, 14 septembrie 2009
Comentarii despre devalorizare si curs de schimb
Articolul de vineri despre cele doua devalorizari isi gaseste un raspuns. Devalorizarea interna (scaderea salarii si cheltuielilor publice) ramane la stadiul de teorie: Guvernul a anuntat a mai crescut cu un punct ponderea viitoare a cheltuielilor cu salariile in PIB, de la 6% la 7%. Intre timp, leul incepe sa testeze noi praguri de rezistenta.
Vreau sa prezint mai jos doua opinii pertinente ale cititorilor, una pro si una contra devalorizarii leului. Cititi si trageti propria concluzie.
Opinia "pentru" devalorizare
Autor: RazvanM
"Creditele in valuta presupun un risc imens in orice tara din lumea asta pentru ca devalorizarea monedei nationale este primul lucru pe care-l face un guvern care administreaza deficite.
Dar nu stiu daca-i corect sa spunem "devalorizare" in momentul de fata. Cred ca mai corect ar fi sa spunem ca trebuie "lasat liber cursul de schimb si nu sustinut cu bani de la buget". Cursul de schimb nu-i o investitie pt. Romania sa se justifice contractarea unui imprumut de multe miliarde euro doar pt. sustinerea lui.
In legatura cu salariile in lei: salariile in Romania sunt in lei pentru ca asta e moneda nationala. Nu e vina nimanui ca sunt salariile romanesti sunt in lei si se devalorizeaza leul fata de euro. Cine vrea salariu in euro n-are decat sa-l negocieze in euro, nu trebuie ca statul (deci noi toti) sa sprijine puterea de cumparare in euro a salariatilor platiti in lei. De asemenea, este anormal ca acceptam pe aici preturile exprimate in euro pentru masini, imobile, dar nu intelegem ca trebuie sa negociem in cazul asta si salariul in aceeasi moneda."
Opinia "contra" devalorizare
Autor:Astor
"Prin devalorizarea leului si crearea de probleme pentru cei cu credite in valuta, nu facem decat sa creem conditiile unei re-editari a crizei.
Majoritatea creditelor in valuta sunt imobiliare si daca de bine de rau pana acum oamenii si-au platit ratele, in momentul in care nu vor mai putea deoarece veniturile nu le mai ajung, vor renunta. Daca noi am evitat pana acum default-urile in credite ipotecare, sa vezi acum cum nu o sa le mai putem evita.
Vom avea criza-reloaded, iar cum zicea si cineva care a comentat mai sus, cei cu credite in valuta in general sunt populatia urbana activa, cu salarii peste medie si care contribuie la bugetul de stat cu sume importante. Sa dai in ei inseamna proverbialul taiat al crengii de sub picioare."
Vreau sa prezint mai jos doua opinii pertinente ale cititorilor, una pro si una contra devalorizarii leului. Cititi si trageti propria concluzie.
Opinia "pentru" devalorizare
Autor: RazvanM
"Creditele in valuta presupun un risc imens in orice tara din lumea asta pentru ca devalorizarea monedei nationale este primul lucru pe care-l face un guvern care administreaza deficite.
Dar nu stiu daca-i corect sa spunem "devalorizare" in momentul de fata. Cred ca mai corect ar fi sa spunem ca trebuie "lasat liber cursul de schimb si nu sustinut cu bani de la buget". Cursul de schimb nu-i o investitie pt. Romania sa se justifice contractarea unui imprumut de multe miliarde euro doar pt. sustinerea lui.
In legatura cu salariile in lei: salariile in Romania sunt in lei pentru ca asta e moneda nationala. Nu e vina nimanui ca sunt salariile romanesti sunt in lei si se devalorizeaza leul fata de euro. Cine vrea salariu in euro n-are decat sa-l negocieze in euro, nu trebuie ca statul (deci noi toti) sa sprijine puterea de cumparare in euro a salariatilor platiti in lei. De asemenea, este anormal ca acceptam pe aici preturile exprimate in euro pentru masini, imobile, dar nu intelegem ca trebuie sa negociem in cazul asta si salariul in aceeasi moneda."
Opinia "contra" devalorizare
Autor:Astor
"Prin devalorizarea leului si crearea de probleme pentru cei cu credite in valuta, nu facem decat sa creem conditiile unei re-editari a crizei.
Majoritatea creditelor in valuta sunt imobiliare si daca de bine de rau pana acum oamenii si-au platit ratele, in momentul in care nu vor mai putea deoarece veniturile nu le mai ajung, vor renunta. Daca noi am evitat pana acum default-urile in credite ipotecare, sa vezi acum cum nu o sa le mai putem evita.
Vom avea criza-reloaded, iar cum zicea si cineva care a comentat mai sus, cei cu credite in valuta in general sunt populatia urbana activa, cu salarii peste medie si care contribuie la bugetul de stat cu sume importante. Sa dai in ei inseamna proverbialul taiat al crengii de sub picioare."
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Weekend movie - Roubini si Martin Wolf
Mai jos gasiti un interviu excelent. Roubini vorbeste despre stagflatie, recesiunea in W si de ce Europa isi va reveni mai greu.
Link: FT.COM
Link: FT.COM
vineri, 11 septembrie 2009
Intre doua devalorizari
Ca orice economie emergentă "respectabilă", România trebuie să devalorizeze ceva pentru a trece prin criză. Guvernul nu a decis ce. Aflați în continuare care sunt opțiunile.
Criza înseamnă că cineva trebuie să piardă. Cel mai des se pierde bunăstare prin devalorizare, scopul principal fiind creșterea competitivității.
Ce înseamnă devalorizare?
1. Devalorizarea monedei naționale.
Când se întâmplă acest lucru, țara respectivă se ieftineste. Mâna de lucru devine mai ieftină, activele devin mai accesibile și mai atractive pentru investitorii străini, exporturile devin mai competitive.
România nu are acest lux. Stabilitatea financiară depinde de cursul de schimb. Ratele la bănci, inflația, costul produselor, totul depinde de cursul de schimb.
Împrumutul cu FMI a fost gândit pentru atragerea de rezerve la BNR care să facă posibil controlul cursului. Din păcate, din "flotarea controlată" a leului a rămas doar controlul acestuia. BNR a ratat ocazia să corecteze cursul în perioadele mai liniștite de după luna mai.
2.Există o devalorizare internă
Devalorizarea internă presupune o reducere dură a cheltuielilor publice. Salariile nominale și prețurile scad, presiunea asupra deficitelor publice se reduce. Devalorizarea internă este un proces greu, dificil de implementat, cu consecințe sociale grave, mai ales dacă se dorește corecția prea bruscă, într-un singur an (2009) a unei lungi perioade de excese (2006 - 2008).
Aici intervine "vestita" lege a salarizării unice. Deja se pregătesc greve, dovedind că procesul este dificil și va întâmpina o rezistență enormă. În Letonia și Bulgaria s-a ajuns chiar la revolte populare. Mă aștept ca anul electoral 2009, România să nu cunoască reduceri de salarii în domeniul bugetar.
Soluția devalorizării interne este cea mai proastă. Letonia o aplică deoarece în acea economie minusculă se luptă două instituții - UE și FMI. UE nu dorește devalorizarea laț-ului (monedă letonă) pentru a nu creă un efect de contagiune în restul regiunii. Într-o economie mică precum a Letoniei, astfel de experimente nefericite sunt posibile.
Ceva trebuie să cedeze. Guvernul continuă să se îndatoreze; nivelul datoriei în PIB este încă scăzut, însă ceea ce contează este capacitatea de rambursare a datoriei.
Ratarea unei tranșe din împrumutul FMI și o creștere a deficitului bugetar vor însemna cu siguranță o retrogradare a ratingului de țară, dar competitivitatea nu o vom câștiga prin devalorizare internă.
Competitivitatea țării nu depinde de sectorul bugetar, iar inflația din România nu va fi comparabilă cu cea din zona euro câțiva ani de acum înainte. Din acest motiv, reducerea cheltuielilor publice, deși necesară, nu va fi nici pe departe suficientă.
De unde va veni creșterea economică în "V"?
Din consum intern, din investiții sau din exporturi?
Consumul și investițiile au cele mai reduse șanse de revenire rapidă în lipsa finanțării abundente, agricultura depinde exclusiv de capriciile meteo. Rămâne exportul, dar în condițiile unui leu valorizat corect.
România are 21 milioane de locuitori, cu 17 milioane peste cei 4 milioane cu credite în valută.
Ar fi frumos ca scopuri de gen "prosperitate", "stabilitate" să fie gândite pentru întreaga populație, nu doar pentru minoritatea cu credite în valută.
Criza înseamnă că cineva trebuie să piardă. Cel mai des se pierde bunăstare prin devalorizare, scopul principal fiind creșterea competitivității.
Ce înseamnă devalorizare?
1. Devalorizarea monedei naționale.
Când se întâmplă acest lucru, țara respectivă se ieftineste. Mâna de lucru devine mai ieftină, activele devin mai accesibile și mai atractive pentru investitorii străini, exporturile devin mai competitive.
România nu are acest lux. Stabilitatea financiară depinde de cursul de schimb. Ratele la bănci, inflația, costul produselor, totul depinde de cursul de schimb.
Împrumutul cu FMI a fost gândit pentru atragerea de rezerve la BNR care să facă posibil controlul cursului. Din păcate, din "flotarea controlată" a leului a rămas doar controlul acestuia. BNR a ratat ocazia să corecteze cursul în perioadele mai liniștite de după luna mai.
2.Există o devalorizare internă
Devalorizarea internă presupune o reducere dură a cheltuielilor publice. Salariile nominale și prețurile scad, presiunea asupra deficitelor publice se reduce. Devalorizarea internă este un proces greu, dificil de implementat, cu consecințe sociale grave, mai ales dacă se dorește corecția prea bruscă, într-un singur an (2009) a unei lungi perioade de excese (2006 - 2008).
Aici intervine "vestita" lege a salarizării unice. Deja se pregătesc greve, dovedind că procesul este dificil și va întâmpina o rezistență enormă. În Letonia și Bulgaria s-a ajuns chiar la revolte populare. Mă aștept ca anul electoral 2009, România să nu cunoască reduceri de salarii în domeniul bugetar.
Soluția devalorizării interne este cea mai proastă. Letonia o aplică deoarece în acea economie minusculă se luptă două instituții - UE și FMI. UE nu dorește devalorizarea laț-ului (monedă letonă) pentru a nu creă un efect de contagiune în restul regiunii. Într-o economie mică precum a Letoniei, astfel de experimente nefericite sunt posibile.
Ceva trebuie să cedeze. Guvernul continuă să se îndatoreze; nivelul datoriei în PIB este încă scăzut, însă ceea ce contează este capacitatea de rambursare a datoriei.
Ratarea unei tranșe din împrumutul FMI și o creștere a deficitului bugetar vor însemna cu siguranță o retrogradare a ratingului de țară, dar competitivitatea nu o vom câștiga prin devalorizare internă.
Competitivitatea țării nu depinde de sectorul bugetar, iar inflația din România nu va fi comparabilă cu cea din zona euro câțiva ani de acum înainte. Din acest motiv, reducerea cheltuielilor publice, deși necesară, nu va fi nici pe departe suficientă.
De unde va veni creșterea economică în "V"?
Din consum intern, din investiții sau din exporturi?
Consumul și investițiile au cele mai reduse șanse de revenire rapidă în lipsa finanțării abundente, agricultura depinde exclusiv de capriciile meteo. Rămâne exportul, dar în condițiile unui leu valorizat corect.
România are 21 milioane de locuitori, cu 17 milioane peste cei 4 milioane cu credite în valută.
Ar fi frumos ca scopuri de gen "prosperitate", "stabilitate" să fie gândite pentru întreaga populație, nu doar pentru minoritatea cu credite în valută.
joi, 10 septembrie 2009
O scapare?
O declaratie a guvernatorului a trecut neobservata:
"Nu era nevoie sa injectam 8 miliarde de lei in piata. Piata are lei, dar noi a trebuit sa facem acea operatiune fiindca dobanzile se duceau in sus, deoarece bancile nu mai tranzactioneaza intre ele. "
Problema se numeste "counterparty risk". Pentru ca putem merge cu concluziile pana prea departe, ma limitez la citat.
"Nu era nevoie sa injectam 8 miliarde de lei in piata. Piata are lei, dar noi a trebuit sa facem acea operatiune fiindca dobanzile se duceau in sus, deoarece bancile nu mai tranzactioneaza intre ele. "
Problema se numeste "counterparty risk". Pentru ca putem merge cu concluziile pana prea departe, ma limitez la citat.
Inflatia in august 2009
Este prima luna cu inflație negativa din 2009, adică -0.19% fata de iulie 2009, ca si luna august 2008.
Cifra de inflație anuala in august 2009 este de 4.96%, mai mica decat asteptarile de 5.1% - 5.3%. Scaderile vin din preturile la alimente, in timp ce serviciile au ramas constante.
Ce trebuie mentionat este ca sursele de inflatie din economia romaneasca sunt inca prezente:
- preturile administrate - gaze, energie, transport CFR, etc.
- cursul de schimb;
- cresterile de taxe.
Ar fi foarte utila continuarea reducerii dobanzii de referinta; BNR incearca sa se situeze la 3 puncte procentuale peste inflatie. Incep sa devina posibile dobanzi de sub 10% la creditele in lei.
Cifra de inflație anuala in august 2009 este de 4.96%, mai mica decat asteptarile de 5.1% - 5.3%. Scaderile vin din preturile la alimente, in timp ce serviciile au ramas constante.
Ce trebuie mentionat este ca sursele de inflatie din economia romaneasca sunt inca prezente:
- preturile administrate - gaze, energie, transport CFR, etc.
- cursul de schimb;
- cresterile de taxe.
Ar fi foarte utila continuarea reducerii dobanzii de referinta; BNR incearca sa se situeze la 3 puncte procentuale peste inflatie. Incep sa devina posibile dobanzi de sub 10% la creditele in lei.
Despre revenirea in V
Declarațiile de ieri ale guvernatorului sunt oarecum șocante. Mai să cred că am avut o criză, s-a rezolvat, băncile vor da credite și totul va fi bine, iar de anul viitor vom creste la fel cum am căzut.
Din toată discuția, trebuie reținut un punct de vedere: instrumentul real pe care îl are la îndemână este cursul. Dacă vrea rezultate pe termen scurt, BNR poate trece la o întărire graduală a leului, pe un termen lung de timp. E adevărat, cu consecințele de rigoare.
Ion Țiriac a declarat la rândul lui că pentru a supraviețui în continuare va fi nevoie că firmele să reducă dependența de bănci; reducerea prețurilor activelor românești (mai ales imobiliare) înseamnă că atât populația cât și firmele se simt mai sărace, iar reflexul natural va fi plata datoriilor. Din acest motiv, nu cred că mai este posibilă o expansiune atât de rapidă a creditului în condițiile actuale și astfel, nici revenirea în V.
Din toată discuția, trebuie reținut un punct de vedere: instrumentul real pe care îl are la îndemână este cursul. Dacă vrea rezultate pe termen scurt, BNR poate trece la o întărire graduală a leului, pe un termen lung de timp. E adevărat, cu consecințele de rigoare.
Ion Țiriac a declarat la rândul lui că pentru a supraviețui în continuare va fi nevoie că firmele să reducă dependența de bănci; reducerea prețurilor activelor românești (mai ales imobiliare) înseamnă că atât populația cât și firmele se simt mai sărace, iar reflexul natural va fi plata datoriilor. Din acest motiv, nu cred că mai este posibilă o expansiune atât de rapidă a creditului în condițiile actuale și astfel, nici revenirea în V.
miercuri, 9 septembrie 2009
Din nou despre limitarea creditarii in euro
Cititorii blogului cunosc preferinţa mea pentru credite în lei. Nu pentru că aş fi vreun pasionat al dobânzilor mari ci din cauza riscului valutar. Iată că acum intervine şi UE în peisaj.
Din Cotidianul aflăm că:
"Comisia Europeană (CE) doreşte să introducă reglementări care să limiteze creditele ipotecare în alte valute decât cea în care împrumutatul are venituri în statele Uniunii Europene, scrie Financial Times."
Este soluţia corectă despre care am scris pe blog în nenumărate rânduri. Împrumuturile în monedă străină trebuie limitate pentru cei care au venituri în altă monedă.
Mulţi au crezut şi cred că în estul Europei s-a dat liber la bani gratis: ne împrumutăm în EURO la 2%, schimbăm în lei, facem depozite în lei la 10%, schimbăm înapoi în EURO. Randamente uriaşe din nimic! Valabil şi la credite - dobânzile la EURO sunt mici, cursul se apreciază.
Situaţia nu este sustenabilă - băncile cred că nu au risc valutar şi cer înapoi tot EURO, dar riscul valutar pentru bănci este transferat cu bună ştiinţă către împrumutat sub formă de risc de credit. Dacă împrumutatul este şi o persoană fizică, ce nu poate da faliment, cu atât mai bine!
Să ne fie clar că nu există nimic gratis. Pentru sănătatea financiară a celor care au luat credite în valută, Banca Naţională a cheltuit miliarde de euro pentru susţinerea cursului. Toţi vrem credite în euro, la dobânzi mici, dar avem pretenţii să avem un leu tare susţinut de BNR. Nu se poate!
Din acest motiv, trebuie redus administrativ accesul la credite în EURO pentru cei care nu au venituri în EURO. O reglementare europeană în acest sens ar fi modalitatea perfectă de a înfrânge rezistenta BNR, deoarece unul din principalii oponenţi ai ideii este chiar BNR.
Am scris într-un articol din luna iulie despre restructurarea masivă a datoriei în valută și iesirea din capcana creditelor în euro. Ei bine, Ucraina a adoptat măsuri în acest sens:
"Banca Naţională a Ucrainei (NBU) doreşte că instituţiile financiare să stopeze creditarea în valută atât către companii, cât şi către persoanele fizice, potrivit unui oficial al băncii.
NBU s-a aratat, de asemenea, dispusa sa ofere credite in grivna bancilor pentru a le "despovara" de depozitele lor in valuta. Bancherii nu se arata impotriva tranzitiei catre creditare doar in moneda nationala, cu toate acestea, se tem ca initiativa bancii centrale va reduce ratele dobanzii la depozitele in valuta, fapt ce va provoca o retragere masiva de fonduri, ce va conduce tot la o devalorizare a monedei nationale."
Problema este că băncile-mamă nu ştiu şi nu vor să schimbe modelul de finanțare pentru pietele non-EURO. Au finanţare în EURO iar riscurile valutare trebuie aruncate pe spinarea altcuiva. Când există rezerve considerabile și promisiunea BNR de a menţine consiliul valutar flexibil iar persoanele fizice nu pot da faliment, prost să fii să nu-i încarci cu dobânzi și comisioane cât pot duce!
Din Cotidianul aflăm că:
"Comisia Europeană (CE) doreşte să introducă reglementări care să limiteze creditele ipotecare în alte valute decât cea în care împrumutatul are venituri în statele Uniunii Europene, scrie Financial Times."
Este soluţia corectă despre care am scris pe blog în nenumărate rânduri. Împrumuturile în monedă străină trebuie limitate pentru cei care au venituri în altă monedă.
Mulţi au crezut şi cred că în estul Europei s-a dat liber la bani gratis: ne împrumutăm în EURO la 2%, schimbăm în lei, facem depozite în lei la 10%, schimbăm înapoi în EURO. Randamente uriaşe din nimic! Valabil şi la credite - dobânzile la EURO sunt mici, cursul se apreciază.
Situaţia nu este sustenabilă - băncile cred că nu au risc valutar şi cer înapoi tot EURO, dar riscul valutar pentru bănci este transferat cu bună ştiinţă către împrumutat sub formă de risc de credit. Dacă împrumutatul este şi o persoană fizică, ce nu poate da faliment, cu atât mai bine!
Să ne fie clar că nu există nimic gratis. Pentru sănătatea financiară a celor care au luat credite în valută, Banca Naţională a cheltuit miliarde de euro pentru susţinerea cursului. Toţi vrem credite în euro, la dobânzi mici, dar avem pretenţii să avem un leu tare susţinut de BNR. Nu se poate!
Din acest motiv, trebuie redus administrativ accesul la credite în EURO pentru cei care nu au venituri în EURO. O reglementare europeană în acest sens ar fi modalitatea perfectă de a înfrânge rezistenta BNR, deoarece unul din principalii oponenţi ai ideii este chiar BNR.
Am scris într-un articol din luna iulie despre restructurarea masivă a datoriei în valută și iesirea din capcana creditelor în euro. Ei bine, Ucraina a adoptat măsuri în acest sens:
"Banca Naţională a Ucrainei (NBU) doreşte că instituţiile financiare să stopeze creditarea în valută atât către companii, cât şi către persoanele fizice, potrivit unui oficial al băncii.
NBU s-a aratat, de asemenea, dispusa sa ofere credite in grivna bancilor pentru a le "despovara" de depozitele lor in valuta. Bancherii nu se arata impotriva tranzitiei catre creditare doar in moneda nationala, cu toate acestea, se tem ca initiativa bancii centrale va reduce ratele dobanzii la depozitele in valuta, fapt ce va provoca o retragere masiva de fonduri, ce va conduce tot la o devalorizare a monedei nationale."
Problema este că băncile-mamă nu ştiu şi nu vor să schimbe modelul de finanțare pentru pietele non-EURO. Au finanţare în EURO iar riscurile valutare trebuie aruncate pe spinarea altcuiva. Când există rezerve considerabile și promisiunea BNR de a menţine consiliul valutar flexibil iar persoanele fizice nu pot da faliment, prost să fii să nu-i încarci cu dobânzi și comisioane cât pot duce!
marți, 8 septembrie 2009
Prima insolventa majora din real-estate
Din Ziarul Financiar de azi, 08.09.2009:
"Compania nord-irlandeza Mivan Kier, care a construit mallul Liberty Center si ansamblul rezidential New Town, ambele din Bucuresti, a intrat in insolventa ca urmare a propriei solicitari, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucuresti, acesta fiind cel mai mare dosar de insolventa de pe piata locala in acest an."
Este prima cerere de intrare in insolventa cu adevarat semnificativa din industrie. Un articol din 2 martie, din acelasi ziar titra "Piata imobiliara va trece la executari silite in vara. Abia atunci va incepe adevarata criza".
Principalii pierzatori aici sunt bancile finantatoare, iar momentul intrarii in insolventa este bine ales acum, in timpul grevei judecatorilor. Practic, prin nesolutionarea cererii de insolventa Mivan va castiga cateva luni bune in care nu va plati dobanzi si va fi la adapost de creditori, dar este un pariu riscant al dezvoltatorului cu bancile care au dat banii.
Foarte mult depinde acum de cat de intinsi sunt nervii finantatorilor. O lichidare rapida si la preturi mici ar putea antrena in jos toata piata. In acest moment, va fi dificil sa valorifice activele la preturi bune.
Ma astept ca aceasta reorganizare sa fie un dus rece pentru bancile care au ingropat miliarde de euro in betoane moarte, iar pe viitor, cuvantul de ordine in creditare va fi "prudenta exagerata", mult timp dupa ce recesiunea va fi depasita.
"Compania nord-irlandeza Mivan Kier, care a construit mallul Liberty Center si ansamblul rezidential New Town, ambele din Bucuresti, a intrat in insolventa ca urmare a propriei solicitari, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucuresti, acesta fiind cel mai mare dosar de insolventa de pe piata locala in acest an."
Este prima cerere de intrare in insolventa cu adevarat semnificativa din industrie. Un articol din 2 martie, din acelasi ziar titra "Piata imobiliara va trece la executari silite in vara. Abia atunci va incepe adevarata criza".
Principalii pierzatori aici sunt bancile finantatoare, iar momentul intrarii in insolventa este bine ales acum, in timpul grevei judecatorilor. Practic, prin nesolutionarea cererii de insolventa Mivan va castiga cateva luni bune in care nu va plati dobanzi si va fi la adapost de creditori, dar este un pariu riscant al dezvoltatorului cu bancile care au dat banii.
Foarte mult depinde acum de cat de intinsi sunt nervii finantatorilor. O lichidare rapida si la preturi mici ar putea antrena in jos toata piata. In acest moment, va fi dificil sa valorifice activele la preturi bune.
Ma astept ca aceasta reorganizare sa fie un dus rece pentru bancile care au ingropat miliarde de euro in betoane moarte, iar pe viitor, cuvantul de ordine in creditare va fi "prudenta exagerata", mult timp dupa ce recesiunea va fi depasita.
luni, 7 septembrie 2009
Cat de mult stiu oficialii romani ce au de facut?
Recesiunea romaneasca este abia la inceput. Revenire inseamna si daca din trimestrul 3 vom creste cu 0.1% sau se va opri scaderea si foarte putini din cei care viseaza la o intoarcere rapida la nivelele din 2008 isi dau seama cat este de dificil.
Intamplator sau nu, masurile luate de Guvern au fost - pentru moment - corecte. Practic, s-au aruncat in economie 45 miliarde lei, un stimul fiscal "deghizat" in acoperirea deficitului, e un stimul fiscal pentru doar 30% din salariati, cei de la stat. E neplacut pentru restul de la privati, dar au tinut cifrele pe linia de plutire.
Ca o solutie pe termen scurt, e o solutie care merge. Problema e daca oficialii romani inteleg tipul de recesiune pe care-l experimentam? E o recesiune clasica ce marcheaza incheierea ciclului de crestere inceput in 2000? E o recesiune bilantiera, cand firmele si populatia isi platesc datoriile si scade cererea de bani?
Daca nu se identifica cat de cat clar cauzele, actiunile guvernului sunt atunci luate la intamplare.
Momentan, Guvernul se comporta ca si cum in Romania exista o recesiune bilantiera - mai exact preturile activelor au scazut si firmele incearca sa-si reduca datoriile. Tot ce sper este ca nu e doar un pariu cu economia.
Intamplator sau nu, masurile luate de Guvern au fost - pentru moment - corecte. Practic, s-au aruncat in economie 45 miliarde lei, un stimul fiscal "deghizat" in acoperirea deficitului, e un stimul fiscal pentru doar 30% din salariati, cei de la stat. E neplacut pentru restul de la privati, dar au tinut cifrele pe linia de plutire.
Ca o solutie pe termen scurt, e o solutie care merge. Problema e daca oficialii romani inteleg tipul de recesiune pe care-l experimentam? E o recesiune clasica ce marcheaza incheierea ciclului de crestere inceput in 2000? E o recesiune bilantiera, cand firmele si populatia isi platesc datoriile si scade cererea de bani?
Daca nu se identifica cat de cat clar cauzele, actiunile guvernului sunt atunci luate la intamplare.
Momentan, Guvernul se comporta ca si cum in Romania exista o recesiune bilantiera - mai exact preturile activelor au scazut si firmele incearca sa-si reduca datoriile. Tot ce sper este ca nu e doar un pariu cu economia.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Weekend movie - Karl Denninger
Free Drive Ro a postat intr-un comentariu o critica excelenta a lui Karl Denninger la adresa falsului optimism si a situatiei economice din US. Il reiau aici, pentru ca merita vazut!
vineri, 4 septembrie 2009
Articolul zilei - Paul Krugman in New York Times
In Ney York Times, Paul Krugman scrie un articol excelent - "De ce s-au inselat economistii atat de mult". Autorul observa fara mila ca prestigiul profesiei este la nivel minim; monetaristii sunt pusi la zid; stimulul fiscal al guvernelor este singurul care a evitat o noua "Mare Depresiune".
In ceea ce priveste Romania, situatia sta poate mai rau. Am citit interviuri si articole din 2008 - optimismul semi-moderat era la ordinea zilei, nici macar cei mai pesimisti nu intuiau dimensiunile crizei.
Daca exista o parte buna, atunci aceasta parte nu poate fi decat vaccinul cu ceva realism, dupa euforia nesustenabila din anii trecut. Paradoxal, faptul ca am avut doi ani electorali consecutivi poate ca este un lucru bun. Daca in anul electoral 2009 Guvernul nu ar fi sustinut economia cu 45 miliarde lei, situatia era mult mai trista.
In ceea ce priveste Romania, situatia sta poate mai rau. Am citit interviuri si articole din 2008 - optimismul semi-moderat era la ordinea zilei, nici macar cei mai pesimisti nu intuiau dimensiunile crizei.
Daca exista o parte buna, atunci aceasta parte nu poate fi decat vaccinul cu ceva realism, dupa euforia nesustenabila din anii trecut. Paradoxal, faptul ca am avut doi ani electorali consecutivi poate ca este un lucru bun. Daca in anul electoral 2009 Guvernul nu ar fi sustinut economia cu 45 miliarde lei, situatia era mult mai trista.
joi, 3 septembrie 2009
Credite neperformante (II)
In postul de azi vreau sa explic cat mai clar ce inseamna cifrele care se vantura in presa. Atunci cand citim despre restante ceva scapa analizelor care sunt prezentate publicului.
Domeniul bancar este unul unde disciplina contractuala este esentiala. Cand luam un credit de la banca, ambele parti presupun ca acest credit va fi si rambursat.
Datorita "minunilor" sistemului de rezerve fractionare, banca "tipareste" niste bani. Electronic, din click-dreapta. Acesti bani - principalul creditului - nu sunt banii bancii. Banii bancii sunt comisioanele si veniturile obtinute din acest credit. Viata unui intermediar financiar (banca, broker) este sa se pozitioneze pe fluxul de bani si sa ciuguleasca ceva din el.
Principalul creditului (deci partea fara dobanzi) este un joc cu suma zero intre banca si cel imprumutat. Deci, daca principalul creditului poate avea 2 rezultate pentru banca - zero, daca e rambursat sau pierdere, daca nu e rambursat.
Pierderile decapitalizeaza sistemul bancar; printre altele, reduc puterea bancilor de a da credite noi. Din acest motiv ma preocup atat de mult de creditele neperformante.
Exemplu pentru un credit pe 10 ani:
Timp de 10 ani se platesc 120 rate lunare. Rata contine o parte din principal si o parte din dobanda. Pentru ca dobanda este un cost al folosirii banilor, se plateste initial mai multa dobanda pentru ca e folosit mai mult din principal. Pe masura ce se ramburseaza creditul, scade si dobanda de plata.
Ratele nu sunt scadente toate in acelasi timp. Rata 1 e scadenta luna asta, rata 2 luna viitoare, rata 120 peste 10 ani.
Ce se intampla daca nu se plateste o rata? Rata devine o "restanta", exact ce raportat in articolul de mai sus. Toata lumea vine si spune "au crescut restantele, dar inca sunt la nivele linistitoare".
Stiti cum arata un aisberg:
Doar o parte mica e vizibila.
Cum arata creditul nostru restant?
Bun - nu s-au platit 3 rate. Ce se intampla cu celelalte 117? Mai sunt ele sigure? Cine nu a avut bani de plata pentru 3 rate, va plati pe celelalte 117? Isi va reveni? Daca da, cand?
Sunt multe intrebari; din acest motiv, concentrarea analizei doar pe restante (cele cu rosu, de deasupra apei) ne face sa pierdem din vedere esentialul - ce se intampla cu restul creditului? Ratele restante contamineaza inclusiv restul ratelor care nu sunt restante.
Aici vin propunerile de genul celor inainte de dl Geoana. Daca presupunem ca problemele sunt temporare si revenirea e dupa colt, dam o lege prin care amanam plata 1 an, deci sumele nu sunt restante. Ce ne facem insa daca acel credit este al doilea credit pentru plasma luat cu buletinul sau garantiile de executat nu sunt suficiente?
Ce nu stim: cate credite cu restante revin la normal. In Statele Unite, unde legile de faliment sunt mult mai permisive procentul a scazut de la 45% la 6.6%.
O parte din acest articol se datoreaza si discutiilor cu Alexadi. Thanks.
Domeniul bancar este unul unde disciplina contractuala este esentiala. Cand luam un credit de la banca, ambele parti presupun ca acest credit va fi si rambursat.
Datorita "minunilor" sistemului de rezerve fractionare, banca "tipareste" niste bani. Electronic, din click-dreapta. Acesti bani - principalul creditului - nu sunt banii bancii. Banii bancii sunt comisioanele si veniturile obtinute din acest credit. Viata unui intermediar financiar (banca, broker) este sa se pozitioneze pe fluxul de bani si sa ciuguleasca ceva din el.
Principalul creditului (deci partea fara dobanzi) este un joc cu suma zero intre banca si cel imprumutat. Deci, daca principalul creditului poate avea 2 rezultate pentru banca - zero, daca e rambursat sau pierdere, daca nu e rambursat.
Pierderile decapitalizeaza sistemul bancar; printre altele, reduc puterea bancilor de a da credite noi. Din acest motiv ma preocup atat de mult de creditele neperformante.
Exemplu pentru un credit pe 10 ani:
Timp de 10 ani se platesc 120 rate lunare. Rata contine o parte din principal si o parte din dobanda. Pentru ca dobanda este un cost al folosirii banilor, se plateste initial mai multa dobanda pentru ca e folosit mai mult din principal. Pe masura ce se ramburseaza creditul, scade si dobanda de plata.
Ratele nu sunt scadente toate in acelasi timp. Rata 1 e scadenta luna asta, rata 2 luna viitoare, rata 120 peste 10 ani.
Ce se intampla daca nu se plateste o rata? Rata devine o "restanta", exact ce raportat in articolul de mai sus. Toata lumea vine si spune "au crescut restantele, dar inca sunt la nivele linistitoare".
Stiti cum arata un aisberg:
Doar o parte mica e vizibila.
Cum arata creditul nostru restant?
Bun - nu s-au platit 3 rate. Ce se intampla cu celelalte 117? Mai sunt ele sigure? Cine nu a avut bani de plata pentru 3 rate, va plati pe celelalte 117? Isi va reveni? Daca da, cand?
Sunt multe intrebari; din acest motiv, concentrarea analizei doar pe restante (cele cu rosu, de deasupra apei) ne face sa pierdem din vedere esentialul - ce se intampla cu restul creditului? Ratele restante contamineaza inclusiv restul ratelor care nu sunt restante.
Aici vin propunerile de genul celor inainte de dl Geoana. Daca presupunem ca problemele sunt temporare si revenirea e dupa colt, dam o lege prin care amanam plata 1 an, deci sumele nu sunt restante. Ce ne facem insa daca acel credit este al doilea credit pentru plasma luat cu buletinul sau garantiile de executat nu sunt suficiente?
Ce nu stim: cate credite cu restante revin la normal. In Statele Unite, unde legile de faliment sunt mult mai permisive procentul a scazut de la 45% la 6.6%.
O parte din acest articol se datoreaza si discutiilor cu Alexadi. Thanks.
miercuri, 2 septembrie 2009
Un joc despre echilibrul dintre guvern si banca centrala (post tehnic)
Pana acum am tras concluzia ca am intrat in criza nepregatiti; ca in 2007 si in 2008 am consumat prea mult si am avut deficite prea mari.
Citim in ziare, fara prea multe explicatii cum ca dobanzile din piata sunt prea mari, ca BNR se comporta inca prea dur cu economia. Postul urmator isi propune sa clarifice teoretic comportamentele economice ale celor doi actori principali - Guvernul si Banca Nationala.
Cateva explicatii
Guvernul controleaza politica fiscala, adica taxele si impozitele. Cand cresc taxele, mai multi bani se duc la stat. Consumul scade si de la un punct se reduce si activitatea economica. Politicienii nu sunt prea dornici sa creasca taxele prea frecvent, pentru ca sunt masuri nepopulare.
Cand scad taxele, raman mai multi bani la populatie. Consumul creste. Un astfel de exemplu: in 2005, impozitele pe salarii au scazut la 16%. Dintr-o data, multi oameni au ceva mai multi bani in buzunar.
Banca Nationala controleaza politica monetara - foarte pe simplu - banii. Cand Banca Nationala relaxeaza (pe scurt: scade dobanzile) politica monetara atunci banii devin mai ieftini si mai usor disponibili. Banii mai multi se duc in economie, in investitii sau in consum. Activitatea economica creste.
Cand Banca Nationala intareste politica monetara (pe scurt: creste dobanzile), banii devin mai scumpi. Populatia se indreapta spre economisire in loc de consum, iar activitatea economica se reduce.
Jocul
Guvernul si Banca Nationala sunt doua institutii separate; nu sunt mereu coordonate in actiuni si au interese diferite. Banca Nationala este preocupata mai mult de stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. Pe langa scopuri electorale, Guvernul este preocupat si de economia in sine.
Scopul jocului este ca una din institutii sa o oblige pe cealalta sa ia deciziile cat mai grele.
In imaginea de mai jos, Alan Blinder a prezinta strategiile celor doua institutii.
Ce inseamna numerele:
1, 2, 3 - pozitii favorabile (1 - pozitia cea mai favorabila)
7, 8, 9 - pozitii nefavorabile (9 - pozitia cea mai nefavorabila)
La fel 4, 5, 6 - 5 e o pozitie mai proasta decat 4 si mai buna decat 6.
Numerele cu rosu reprezinta pozitia Guvernului iar cele cu albastru - pozitia BNR.
Explicatie
In partea din stanga sus a tabelului, Banca Nationala este in cea mai buna pozitie.
Cand politicienii cresc taxele, activitatea economica incetineste, deficitele se reduc, riscurile de crestere a inflatiei se reduc si ele.
Cel mai bine pentru Banca Nationala este atunci Guvernul creste taxele iar Banca Nationala nu face nimic - Guvernul face si treaba BNR, iar daca se intampla ceva nu poate fi vina Bancii. E o situatie cand avem excedente bugetare sau deficite in scadere.
In partea din dreapta jos a tabelului, Guvernul este in cea mai buna pozitie. Guvernul scade taxele (si e mai popular fata de electorat) in timp ce Banca Nationala este fortata sa ia masuri nepopulare - sa creasca dobanzile. Practic BNR calca frana economiei in aceasta situatie. E o situatie cu deficite bugetare in crestere.
Cel mai bine pentru Guvern este atunci cand Guvernul nu face nimic iar Banca Nationala relaxeaza politica monetara. Banca Nationala face si treaba Guvernului, iar daca se intampla ceva, nu poate fi vina Guvernului care oricum nu facea nimic.
Echilibrul
Echilibrul stabil este in cadranul (7,7).
In mod paradoxal, echilibrul stabil dintre Guvern si Banca Nationala este cand ambele sunt intr-o situatie pe care nu si-o doresc; ambele trebuie ca ambele sa accepte o pozitie proasta, pe care nu o prefera.
Din acest motiv, daca fie Guvernul, fie Banca Nationala sunt intr-o pozitie buna, atunci rezultatul nu este cel mai bun pentru economie.
In pozitia de echilibru, BNR nu poate forta Guvernul sa aiba excedente bugetare, dar nici Guvernul nu poate obliga BNR sa aiba dobanzi mici.
Pozitia de echilibru in care simultan pierderile celor doua parti sunt minime, iar rezultatul pentru economie este cel mai bun, adica (4,4) nu este o pozitie stabila. Guvernul nu poate avea constant un excedent bugetar, iar scaderea dobanzilor poate duce spre inflatie.
Cazul practic al Romaniei
Am folosit variatia de la an la an a deficitului bugetar ca indicator al politicii Guvernul - daca deficitul creste - Guvernul a relaxat politica fiscala. Daca deficitul scade - e un indicator ca s-a intarit politica fiscala.
Pentru estimarea "duritatii" politicii monetare am folosit variatia de la an la an a mediei dobanzii de referinta.
Rezultatul e urmatorul:
Actiunile Guvernului si BNR sun prezentate in tabelul de mai jos:
Concluzie
Dupa 8 ani de crestere neintrerupta a PIB, romanii au inceput sa simta primele efecte ele bunastarii din al patrulea an. 2005 a marcat o relaxare fiscala foarte buna la momentul ei, dar care a devenit nesustenabila din 2007. BNR nu a remarcat din timp si a continuat pana in octombrie 2007 cu o politica monetara prea laxa.
In 2008, Guvernul a accelerat la maxim, in timp ce BNR a franat la maxim; intr-un scenariu mai putin extrem, acesta este echilibrul. In 2008, nu se mai putea face mare lucru pentru a evita hard-landing-ul economiei. Dezechilibrele acumulate din 2006 nu mai puteau fi corectate rapid.
Expansiunea fiscala din 2005 - 2008 a fost prea mare pentru a mai putea fi echilibrata eficient de BNR. 2009 are un deficit bugetar mare din inertie, insa suntem inca departe de echilibru, echilibru care înseamnă ca ambele atât Guvernul cât și BNR sa accepte un compromis.Cel care nu a făcut compromisuri în 2005 - 2007 a fost Guvernul, iar în retrospectiva erorile de atunci sunt clare.
In 2009, BNR a acceptat promisiunea Guvernului de responsabilitate si a trecut anticipat la reducerea dobânzilor. Cel mai mare risc acum este continuarea derapajului bugetar, deoarece economia nu mai suporta acum o politica monetara dura. Drumul spre echilibru trece prin reducerea deficitului bugetar.
Sursa: matricea de riscuri este cea a lui Alan Blinder, din "Issues in Coordination of Monetary and Fiscal Policies", 1982.
Datele de deficit bugetar sunt obtinute de la INSSE (indicatori FIN 101A si FIN 101B) iar datele de dobanda de la BNR.
Citim in ziare, fara prea multe explicatii cum ca dobanzile din piata sunt prea mari, ca BNR se comporta inca prea dur cu economia. Postul urmator isi propune sa clarifice teoretic comportamentele economice ale celor doi actori principali - Guvernul si Banca Nationala.
Cateva explicatii
Guvernul controleaza politica fiscala, adica taxele si impozitele. Cand cresc taxele, mai multi bani se duc la stat. Consumul scade si de la un punct se reduce si activitatea economica. Politicienii nu sunt prea dornici sa creasca taxele prea frecvent, pentru ca sunt masuri nepopulare.
Cand scad taxele, raman mai multi bani la populatie. Consumul creste. Un astfel de exemplu: in 2005, impozitele pe salarii au scazut la 16%. Dintr-o data, multi oameni au ceva mai multi bani in buzunar.
Banca Nationala controleaza politica monetara - foarte pe simplu - banii. Cand Banca Nationala relaxeaza (pe scurt: scade dobanzile) politica monetara atunci banii devin mai ieftini si mai usor disponibili. Banii mai multi se duc in economie, in investitii sau in consum. Activitatea economica creste.
Cand Banca Nationala intareste politica monetara (pe scurt: creste dobanzile), banii devin mai scumpi. Populatia se indreapta spre economisire in loc de consum, iar activitatea economica se reduce.
Jocul
Guvernul si Banca Nationala sunt doua institutii separate; nu sunt mereu coordonate in actiuni si au interese diferite. Banca Nationala este preocupata mai mult de stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. Pe langa scopuri electorale, Guvernul este preocupat si de economia in sine.
Scopul jocului este ca una din institutii sa o oblige pe cealalta sa ia deciziile cat mai grele.
In imaginea de mai jos, Alan Blinder a prezinta strategiile celor doua institutii.
Ce inseamna numerele:
1, 2, 3 - pozitii favorabile (1 - pozitia cea mai favorabila)
7, 8, 9 - pozitii nefavorabile (9 - pozitia cea mai nefavorabila)
La fel 4, 5, 6 - 5 e o pozitie mai proasta decat 4 si mai buna decat 6.
Numerele cu rosu reprezinta pozitia Guvernului iar cele cu albastru - pozitia BNR.
Explicatie
In partea din stanga sus a tabelului, Banca Nationala este in cea mai buna pozitie.
Cand politicienii cresc taxele, activitatea economica incetineste, deficitele se reduc, riscurile de crestere a inflatiei se reduc si ele.
Cel mai bine pentru Banca Nationala este atunci Guvernul creste taxele iar Banca Nationala nu face nimic - Guvernul face si treaba BNR, iar daca se intampla ceva nu poate fi vina Bancii. E o situatie cand avem excedente bugetare sau deficite in scadere.
In partea din dreapta jos a tabelului, Guvernul este in cea mai buna pozitie. Guvernul scade taxele (si e mai popular fata de electorat) in timp ce Banca Nationala este fortata sa ia masuri nepopulare - sa creasca dobanzile. Practic BNR calca frana economiei in aceasta situatie. E o situatie cu deficite bugetare in crestere.
Cel mai bine pentru Guvern este atunci cand Guvernul nu face nimic iar Banca Nationala relaxeaza politica monetara. Banca Nationala face si treaba Guvernului, iar daca se intampla ceva, nu poate fi vina Guvernului care oricum nu facea nimic.
Echilibrul
Echilibrul stabil este in cadranul (7,7).
In mod paradoxal, echilibrul stabil dintre Guvern si Banca Nationala este cand ambele sunt intr-o situatie pe care nu si-o doresc; ambele trebuie ca ambele sa accepte o pozitie proasta, pe care nu o prefera.
Din acest motiv, daca fie Guvernul, fie Banca Nationala sunt intr-o pozitie buna, atunci rezultatul nu este cel mai bun pentru economie.
In pozitia de echilibru, BNR nu poate forta Guvernul sa aiba excedente bugetare, dar nici Guvernul nu poate obliga BNR sa aiba dobanzi mici.
Pozitia de echilibru in care simultan pierderile celor doua parti sunt minime, iar rezultatul pentru economie este cel mai bun, adica (4,4) nu este o pozitie stabila. Guvernul nu poate avea constant un excedent bugetar, iar scaderea dobanzilor poate duce spre inflatie.
Cazul practic al Romaniei
Am folosit variatia de la an la an a deficitului bugetar ca indicator al politicii Guvernul - daca deficitul creste - Guvernul a relaxat politica fiscala. Daca deficitul scade - e un indicator ca s-a intarit politica fiscala.
Pentru estimarea "duritatii" politicii monetare am folosit variatia de la an la an a mediei dobanzii de referinta.
Rezultatul e urmatorul:
Actiunile Guvernului si BNR sun prezentate in tabelul de mai jos:
| An | Acțiune Guvern | Acțiune BNR | Rezultat |
| 2003 | Contractă politica fiscală | Relaxează politica monetară | Echilibrul instabil (4,4) |
| 2004 | Contractă politica fiscală | Contractă politica monetară | Dezechilibru - avantaj pentru BNR, dezavantajos pentru Guvern |
| 2005 | Relaxează politica fiscală | Relaxează politica monetară | Dezechilibru - dezavantaj pentru BNR, avantajos pentru Guvern |
| 2006 | Relaxează politica fiscală | Relaxează politica monetară | Dezechilibru - dezavantaj pentru BNR, avantajos pentru Guvern |
| 2007 | Relaxează politica fiscală | Relaxează politica monetară | Dezechilibru - dezavantaj pentru BNR, avantajos pentru Guvern |
| 2008 | Relaxează politica fiscală | Contractă politica monetară | Revenire spre echilibru |
| 2009 (estimat) | Relaxează politica fiscală | Relaxează politica monetară | Dezechilibru - dezavantaj pentru BNR, avantajos pentru Guvern |
Concluzie
Dupa 8 ani de crestere neintrerupta a PIB, romanii au inceput sa simta primele efecte ele bunastarii din al patrulea an. 2005 a marcat o relaxare fiscala foarte buna la momentul ei, dar care a devenit nesustenabila din 2007. BNR nu a remarcat din timp si a continuat pana in octombrie 2007 cu o politica monetara prea laxa.
In 2008, Guvernul a accelerat la maxim, in timp ce BNR a franat la maxim; intr-un scenariu mai putin extrem, acesta este echilibrul. In 2008, nu se mai putea face mare lucru pentru a evita hard-landing-ul economiei. Dezechilibrele acumulate din 2006 nu mai puteau fi corectate rapid.
Expansiunea fiscala din 2005 - 2008 a fost prea mare pentru a mai putea fi echilibrata eficient de BNR. 2009 are un deficit bugetar mare din inertie, insa suntem inca departe de echilibru, echilibru care înseamnă ca ambele atât Guvernul cât și BNR sa accepte un compromis.Cel care nu a făcut compromisuri în 2005 - 2007 a fost Guvernul, iar în retrospectiva erorile de atunci sunt clare.
In 2009, BNR a acceptat promisiunea Guvernului de responsabilitate si a trecut anticipat la reducerea dobânzilor. Cel mai mare risc acum este continuarea derapajului bugetar, deoarece economia nu mai suporta acum o politica monetara dura. Drumul spre echilibru trece prin reducerea deficitului bugetar.
Sursa: matricea de riscuri este cea a lui Alan Blinder, din "Issues in Coordination of Monetary and Fiscal Policies", 1982.
Datele de deficit bugetar sunt obtinute de la INSSE (indicatori FIN 101A si FIN 101B) iar datele de dobanda de la BNR.
marți, 1 septembrie 2009
Un exemplu pentru orice diplomatie
Persoane fizice din Olanda si Marea Britanie au depus cam 6 miliarde USD intr-o banca din Islanda.
Cand pescarii cu hobby-uri de bancher au intrat cu trenul in zid, falimentand integral sistemul bancar islandez, depunatorii din alte tari au primit initial o veste buna si una proasta: erau de fapt investitori nu depunatori si au pierdut banii.
Care a fost reactia lor? Resemnare? Nici pe departe. Marea Britanie a lansat un atac diplomatic furibund - a aplicat legislatia anti-terorista pentru a bloca activele Islandei. Subtilitati adresate depunatorilor englezi de genul "de ce nu v-ati uitat mai atent la dobanzi", "poate e vina voastra ca mai credeti in povesti" nu au fost luate in seama.
Rezultatul final - pentru a evita izolarea internationala si pentru a intra in UE, islandezii au decis sa recompenseze integral depunatorii.
Situatia de mai sus este un exemplu si pentru autoritatile romane in ceea ce priveste protectia intereselor cetatenilor. Poate pe viitor ar fi bine ca cetatenii sa nu mai astepte 17 ani pentru a-si primi banii depusi intr-o banca de stat - cazul banilor pentru Dacii depusi la CEC.
Cand pescarii cu hobby-uri de bancher au intrat cu trenul in zid, falimentand integral sistemul bancar islandez, depunatorii din alte tari au primit initial o veste buna si una proasta: erau de fapt investitori nu depunatori si au pierdut banii.
Care a fost reactia lor? Resemnare? Nici pe departe. Marea Britanie a lansat un atac diplomatic furibund - a aplicat legislatia anti-terorista pentru a bloca activele Islandei. Subtilitati adresate depunatorilor englezi de genul "de ce nu v-ati uitat mai atent la dobanzi", "poate e vina voastra ca mai credeti in povesti" nu au fost luate in seama.
Rezultatul final - pentru a evita izolarea internationala si pentru a intra in UE, islandezii au decis sa recompenseze integral depunatorii.
Situatia de mai sus este un exemplu si pentru autoritatile romane in ceea ce priveste protectia intereselor cetatenilor. Poate pe viitor ar fi bine ca cetatenii sa nu mai astepte 17 ani pentru a-si primi banii depusi intr-o banca de stat - cazul banilor pentru Dacii depusi la CEC.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)