Creditarea la 31 iulie 2009

Inainte sa vedem cu cifre care sunt efectele programului "Prima Casa", e interesant sa stim de unde plecam. Urmeaza in continuare analiza soldului creditului in economie, la 31 iulie 2009.

Restante

BNR publica si niste cifre care reprezinta restante. Nu voi comenta acele cifre deoarece nu spun nimic relevant analizate singure.

Creditul neguvernamental

Creditul neguvernamental este creditul acordat persoanelor fizice si agentilor din economie. De la maximul inregistrat in luna octombrie 2008, soldul creditelor continua sa scada, iar economia continua sa se contracte.

Creditul in lei reprezinta in cele mai dese cazuri credite de consum pentru populatie si credite pe termen finantarea capitalului curent pentru firme. Pana in luna iulie 2009, creditul in lei a scazut in continuu, cu impact puternic in rezultatele electro-retailerilor.


(sumele din tabel sunt exprimate in mii lei, sursa datelor: BNR)

Creditul in valuta reprezinta credit ipotecar, credite de consum garantate cu ipoteci, credite de investitii. Din octombrie 2008, soldul continua sa scada.


(sumele din tabel sunt exprimate in euro, sursa datelor: BNR)

Creditul ipotecar in euro a crescut cu 0.04% in iulie. Pretul locuintelor este dependent in mare parte de creditul disponibil.


(sumele din tabel sunt exprimate in euro, sursa datelor: BNR)

In concluzie, luna iulie a fost doar putin mai slaba decat luna iunie; piata creditului a ramas inghetata pentru sectorul privat.

Creditul guvernamental

Din fericire sau nu, expansiunea creditului a continuat in sectorul bugetar. Am depasit deficitul de anul trecut si am intrat pe cel de anul acesta. Guvernul a continuat sa se imprumute masiv, iar cheltuielile cu pensii si salarii amortizeaza recesiunea si deflatia, chiar daca sunt nesustenabile pe termen mediu.



In concluzie, tot ce ne-a "salvat" (sau dupa preferinta - "a prelungit agonia") pana acum (iulie 2009) de la o ajustare mult mai dura a fost guvernul: fara deficitele publice, ajustarea economiei si a preturilor ar fi fost mult mai adanci.

Chiar daca deficitele sunt nesustenabile pe termen lung, s-a cautat o solutie de a "trece anul", dar fragilitatea bugetului nu permite mult spatiu de manevra, mai ales daca nenumaratele garantii ale guvernului ("Prima Casa", credite pentru IMM) se vor transforma in cheltuieli.

Weekend movie - Taleb despre "lebedele negre"

Taleb ne explica de ce viitorul poate fi ghicit cu certitudine doar in retrospectiva.

Credite neperformante (I)

Unele rapoarte incep sa se preocupe de creditele neperformante din sistem. Creditele neperformante sunt cele care nu mai aduc venituri, dar nu reprezinta in mod neaparat pierderi sau restante. Inca. Incepem de azi sa ne ocupam de aspecte teoretice cu mentiunea obligatorie ca procentele in sine nu inseamna si nici nu prezic nimic.

Raportul Unicredit este cel care a deschis interesul.

Conform acestui raport, se inregistreaza un procent de 17.8% in mai 2009 (reamintim ca procentul de credite neperformante era 58% in 1999, inainte de infiintarea AVAB).

Astfel devine mai clara ratiunea aflata in spatele acordurilor de imprumut cu FMI si a acordurilor de mentinere a limitelor de expunere, precum si masurile de reducere a rezervelor minime obligatorii.

Imprumuturile neperformante pot deveni intr-un final pierderi, pierderi ce nu pot fi acoperite legal decat din capitalurile proprii. De aici rezulta cererile repetate ale oficialilor pentru recapitalizarea filialelor locale de catre actionari.

Remarcam ca procentele linistitoare oferite in comunicatele oficiale iau in calcul pierderile ajustate cu provizioanele, garantiile si ratele neplatite in suma absoluta, ca si cum dupa 3-4 rate neplatite restul creditului ar fi ok; e o metoda de inspiratie ruseasca, asa cum noteaza Deutsche Bank.

Propunerea domnului Geoana, ce este luata serios in considerare de industrie, are un merit - schimba definitia creditelor neperformante, iar cerintele asupra capitalurilor sunt reduse sau macar esalonate in timp.

Sursa imaginii - raport Unicredit

E nevoie in Romania de falimentul persoanelor fizice?

America beneficiaza de cea mai generoasa legislatie in domeniul falimentelor personale. Europa a avut mereu o pozitie mai retrograda in acest sens, dar noile evenimente economice ne fac sa ne intrebam : de ce discriminam intre persoanele fizice si cele juridice in domeniul falimentului.

Falimentul personal e o idee profund potrivita spiritului american - ai dreptul sa gresesti fara consecinte terminale. Legea iti permite sa o iei de la inceput.

In Europa a existat o stigma asupra falimentelor personale. Persoanele juridice au dreptul sa incerce si sa greseasca (iar cimitirele sunt pline, dar noi auzim doar povestile unui mic de numar de supravietuitori), in timp ce persoanele fizice vor purta toata viata jugul datoriilor si vor raspunde cu toate veniturile viitoare pentru datorii.

Veti spune - s-au indatorat, sa plateasca! Rationamentul este partial corect, deoarece falimentul personal are ca principal rol sa corecteze o eroare a pietei. Dogmele despre "pietele eficiente" sunt cel mult amuzante, daca le mai crede cineva. Cand vorbim de o persoana fizica ce nu mai poate rambursa datoriile exista si un aspect de esec al pietei - cel care a acordat creditul a facut poate o greseala, intentionata sau nu.

Falimentul personal poate corecta greselile celor care au dat credite in stil "hit and run" doar pentru a incasa un comision. Falimentul personal poate forta bancile sa fie mult mai atente la standardele de creditare iar bulele de active generate de creditarea iresponsabila sa se sparga mai repede.

Desigur, exista mult loc pentru abuz, iar aceste detalii trebuie stipulate in lege. Falimentul personal poate avea mai multe aspecte:

- reabilitarea debitorului;
- obligatii de restructurare a datoriei in conditiile unei legi si nu a unei negocieri cu banca;

In Ungaria deja s-au luat masuri in acest sens - detalii aici.

Pentru Romania, falimentul personal ar fi util pentru ca ar acorda drepturi in plus consumatorilor.

Gunoiul, presul si socialismul dambovitean

Circula in presa o propunere a domnului Geoana, prin care se intentioneaza salvarea romanilor si a companiilor romanesti de ei insisi...pardon, de ratele de platit la banci. Asa cum scriam in postul de ieri, se anunta un "bailout" romanesc al sistemului bancar, facut in cele mai dezavantajoase conditii pentru contribuabilul roman. Problemele propunerii urmeaza in continuare:


Ce se propune

Pe scurt: un moratoriu pentru datoriile catre banci si societatile de leasing, se amana plata ratelor de principal, se prelungesc termenele de plata si de recunoastere a creditelor neperformante.

Greselile propunerii

1) Intr-o economie unde indisciplina la plata datoriilor este prima lectie de business, se introduc noi masuri care cresc aceasta indisciplina si duc in continuare la blocaj financiar;

2) Se introduce hazard moral in sistem - se vor lua credite doar pentru ca nu trebuie rambursate iar firmele care pot sa-si ramburseze creditele vor fi dezavantajate si vor cere sa intre in schema de "iertare";

3) Se decapitalizeaza bancile - daca in banci nu intra bani din credite, e normal nici sa nu iasa bani, eventual vocabularul romanesc se va imbogati cu un nou termen: "vacanta bancara" . Datorita lipsei fizice de bani, bancile vor avea o capacitate si mai scazuta de a credita economia, adancind recesiunea economica;

4) Creditele noi vor fi obtinute foarte greu - deoarece statul acorda un permis de "CREDITE FARA RATE" bancile se vor feri sa mai dea credite, stiind ca vor fi mari dificultati la rambursare.

Problemele propunerii

1) Sistemul bancar are o mare problema, pe care o voi detalia intr-un articol viitor: creditele neperformante. Creditele neperformante nu sunt restantele dubios de mici raportate de BNR ci creditele care nu mai produc venituri pentru banci.

2) Prin prelungirea termenelor de incadrare a creditelor se mai acorda un balon de oxigen sistemului bancar in reintregirea cerintelor de capitalizare - tradus: actionarii mai au ceva timp pana sa vina cu bani de acasa.

3) Moratoriul de 12 luni mai are un paragraf necomunicat publicului - obligatoriu va veni cu o garantie publica sau preluarea creditelor neperformante de stat, altfel bancile vor suporta singure toate pierderea.

4) O mare parte din IMM-urile scutite de rate vor fi firme cu adevarat falimentare, incapabile sa plateasca, cum sunt cele din articolul precedent. Se amana doar momentul adevarului, iar riscurile de faliment devin imposibil de prezis.

Ce inseamna de fapt propunerea

1) Ascunderea gunoiului sub pres pentru a intarzia momentul cand creditele neperformante vor deveni sufocante pentru sistem;

2) Pregatirea unei aterizari line a pierderilor in sistem si amanarea executarii garantiilor pentru perioada cand economia nu va mai fi atat de jos.

Cata valoare s-a distrus de fapt in imobiliare?

Aflam din Ziarul Financiar ca 45% din santierele bucurestene sunt blocate.

In afara de intrebarile normale - cine va suporta pierderile, la ce valoarea se vor lichida, care e valoarea reala a creditelor neperformante, mai exista o intrebare care nu se pune prea des: cata valoare si cat de mult am pierdut prin creditarea excesiva in domeniul imobiliar?

Conform datelor BNR, creditarea totala pentru investitii in imobiliare este de 41,7 miliarde RON la data de 30 iunie 2009 (indicator CRBCL_IMOB). O parte din aceasta suma este ingropata in betoanele santierelor din primul paragraf, cu sanse reduse de recuperare.

Cate alte proiecte de investitii au fost ignorate din cauza creditarii disperate in domeniu? Balonul imobiliar adica valorizarea gresita a activelor imobiliare a dus la alocari eronate de resurse. In loc ca bancile sa finanteze societati viabile, care ar fi produs valoare adaugata, comportamentul de turma a facut ca creditele ieftine sa fie indreptate excesiv spre sectorul imobiliar.

Ceea ce ar distruge si mai multa valoare ar fi un faliment necontrolat si o lichidare rapida a garantiilor.

Bilanturile bancilor si cifrele reduse ale restantelor la credite se bazeaza pe iluzia recuperarii garantiilor. Merita spus ca actualul inghet in creditare este un raspuns natural al bancilor la numarul considerabil de credite neperformante existent in sistem.

Problema trebuie rezolvata intr-un fel sau altul - teoria economica ar cere solutii drastice gen faliment sau lichidare, dar realitatea romaneasca ne poate oferi surprize: preluarea pierderilor de catre stat, intr-o institutie gen AVAS, asa cum s-a intamplat si in 1999, chiar daca intr-un alt context.

De ce voi miza in continuare pe euro

Citim in presa de azi rapoarte ale Deutsche Bank si diversi analisti care prevestesc "toamna leului". Nu zic ca nu au dreptate, dar personal nu voi miza pe leu.

Voi miza pe leu atunci cand si guvernul roman va miza pe leu. Voi miza pe leu atunci cand accizele nu vor mai depinde de cursul euro de la 1 octombrie, atunci cand programul "Prima Casa" va fi exprimat in lei, atunci cand grila de impozit (forfetar) va fi exprimata in lei.

Voi miza pe leu atunci cand guvernul roman nu va mai avea deficite bugetare uriase finantate de BNR prin emisiune monetara. Voi miza pe leu atunci cand rata inflatiei va fi sub 4% timp de cativa ani consecutiv; voi miza pe leu atunci cand cursul de schimb eur/ron va depinde si de altceva decat de BNR.

Voi miza pe leu atunci cand in perioadele de crestere economica nu vom mai avea uriasele deficite de cont curent de pana acum iar datoriile agentilor privati nu vor mai fi exprimate preponderent in euro.

Pana atunci mai e treaba de facut.

Vacanta

Timp de 1 saptamana voi fi in vacanta. Revin la programul obisnuit incepand cu 31 august.

Weekend movie - Roubini la CNBC

Roubini la CNBC - vorbeste despre:

- riscul unei recesiuni in W;
- pretul pretrolului;
- finantarea deficitului US;
- corectia burselor.

De ce fug romanii de leu?

Mai toate prețurile, contractele, salarii sunt exprimate în orice altceva decât în lei. Dolari, mărci, apoi euro. Românul fuge de leu pe bună dreptate - pentru că guvernul își bate joc de agenții economici. Dovada în continuare.

Aflăm din presă că impozitele locale vor crește cu 20% pentru că "nivelurile acestor taxe nu au mai fost actualizate, în funcție de inflație din anul 2006".

Statul își indexează impozitele cu inflația dar refuză acest drept contribuabililor. Aici este nedreptatea majoră și din această cauză fug agenții economici de leu, antrenând astfel și restul populației.

Exemplu: un agent economic a cumpărat un utilaj acum 3 ani, cu o valoare de 1000 de lei, ce se amortizează pe 5 ani. Agentul economic va deduce an de an o cheltuială de 200 lei (1000 lei/5 ani).

Dar în acești 3 ani inflația a crescut considerabil și acești 200 lei sunt erodați de inflație. Agentul economic nu are voie să țină cont de inflație dar statul are tot dreptul să-și actualizeze taxele cu rata inflației. Aici este nedreptatea imensă în defavoarea economiei - statul câștigă de două ori - prin taxe și prin inflație.

Ca să nu piardă bani, agenții economici au preferat să gândească tot procesul economic într-o monedă stabilă, care nu le aduce pierderi, antrenând și restul populației. De la hiperinflația din anii '90 pornește păcatul originar al economiei românești - euroizarea. Alte țări gen Cehia, Polonia au știut să evite această situație.

____________


PS. Pentru amatorii de chestii tehnice - ce trebuia să facă Ministerul de Finanțe în 2001 ca să ajute contribuabilii? Să permită deductibilitatea fiscală a retratărilor la inflație și să adopte IAS 29 prin OMF 94/2001.

Istoria se repeta

Banca Nationala a Romaniei a publicat anumite lucrari despre viata unor mari economisti romani.

Cel mai interesant este ca exact, dar exact aceleasi probleme din 1929 le avem si astazi, ba chiar suntem si surprinsi cand ne lovim de ele. Exemplele urmeaza in continuare:


Despre criza economica

Acum 75 de ani: "Criza economica mondiala a afectat si economia româneasca în toate sectoarele sale. Situatia a fost cu atât mai grea cu cât România se afla, în momentul declansarii crizei, în plin proces de stabilizare monetara. Închiderea pietelor europene pentru cerealele românesti, principalul nostru produs de export, a dus la o scadere drastica a nivelului de trai al populatiei, atât în mediul rural, cât si în cel urban (au avut loc trei „curbe de sacrificiu” ale salariilor functionarilor publici)."

In prezent: Criza economica mondiala a afectat si economia româneasca în toate sectoarele sale, iar exporturile catre UE au scazut. Sectorul privat s-a ajustat brutal si se pregatesc reduceri de salarii si disponibilizari masive in randul bugetarilor.

Despre cursul de schimb

Acum 75 de ani: Mentinerea cu orice pret a cursului de schimb al leului la un nivel conjunctural, evident nesustenabil pe termen mediu si lung, a epuizat, mai ales în prima parte a anului 1928, rezervele valutare ale Bancii Nationale.

In prezent - in 1997, dupa ce a fost mentinut artificial la un curs 3500 lei vechi, leul s-a devalorizat de aproximativ trei ori fata de dolar.

In 2009, Romania s-a imprumutat cu 12 miliarde de euro de la FMI pentru a sustine cursul de schimb.

Citat fara comentarii:

„Politica devizelor trebue sa paraseasca caracterul ei rigid si factice si sa adopte forme suple si adaptate realitatilor. Ea trebue sa înceteze a fi un scop în sine, un fetis al unei monede stabile formal si instabile în fapt, si sa se transforme într-un instrument care, consacrând deprecierea în fapt a cursului schimbului, sa promoveze interesele productiunii nationale si sa contribuie la realizarea unei balante comerciale active.

Despre deficite bugetare

Acum 75 de ani: "În viziunea lui Virgil Madgearu, adept convins al ideii echilibrului bugetar, „toate bolile monetare încep de la buget".

Ele [Deficitele bugetare] nu constituie o primejdie numai prin aceea ca dovedesc lipsa de mijloace pentru normala functionare a statului. Ceea ce accentueaza efectul lor amenintator este, pe de o parte, influenta nefasta ce o are amânarea platilor statului pentru furniturile necesare serviciilor publice, asupra mersului întreprinderilor particulare si asupra organizatiei de credit, iar, pe de alta parte, imposibilitatea de a acoperi deficitele bugetare prin recurgerea la creditul pe termen scurt, pe piata interna de capitaluri, de unde rezulta un pericol de inflatie, statul fiind silit, în cele din urma, sa faca apel la creditul Bancii Nationale”.

In prezent: anii 2008 si 2009 au deficite bugetare record. In 2008, din cauza deficitului (generat tot de o guvernare liberala, ca si in citatul de mai sus) nu s-au platit cu lunile furnizorii statutului, s-au intarziat nepermis de mult rambursarile de TVA.

In 2009, pentru acoperirea deficitului bugetar, statul a emis certificate de trezorerie, finantate de facto de BNR. Din cauza caderii economice, inflatia nu va fi imediata.

Concluzie

In 80 de ani nimic nu s-a schimbat. Avem aceleasi probleme - curs supraevaluat, "curbe de sacrificiu", deficit bugetar si fiecare generatie reinventeaza roata si solutii originale.

Sursa citatelor: Viaţa şi opera lui Virgil Madgearu (publicatie BNR)

Estimari ING pentru cursul de schimb

ING a publicat recent estimari de curs de schimb pentru mai multe monede. In ceea ce priveste leul, perioada de pesimism a trecut.

Maximul estimat pentru leu este de doar 4.6, in prima parte a anului viitor, cand cel mai probabil va fi si varful recesiunii, urmand ca leul sa recupereze lent in a doua parte a anului 2010, odata cu revenirea economiei.


Pentru detaliile despre leu, mergeti direct la pagina 7. Nu va uitati pe tabelul de pe prima pagina, la EURRON sunt de fapt cifrele pentru rubla.

Grila de salarizare in domeniul bugetar

Gandul a publicat o anexa cu coeficientii de salarizare.

Salariile care rezulta nu sunt foarte bune, mai ales pentru domeniile defavorizate istoric - invatamantul si sanatatea.

Este acelasi vechi principiu renascut intr-o noua forma - salariul de baza mic, sporuri mari; in plus, apar discrepante incredibile intre functii. Asa cum arata cifrele acum, salariile au fost gandite strict pe considerente sociale - mentinerea unui numar cat mai mare de angajati si nu dupa ce servicii ar trebui sa ofere statul contribuabilului.

In afara de o grila de salarizare corecta si o politica de resurse umane, e nevoie de stabilirea si aplicarea consistenta a unui nivel minim de calitate al serviciilor publice oferite.

Sa speram ca vom prinde timpurile cand George Butunoiu va reusi sa recruteze angajati de la stat pentru domeniul privat.

Masurile de redresare ale economiei

Toată lumea așteaptă măsuri și am primit 32 de măsuri: unele amuzante, puține utile, multe fără dinți. Statul român nu poate face foarte multe pentru a sprijini direct economia. De ce?

Statul român cheltuiește "eficient" dar nu poate colecta eficient taxe

Statul român nu poate colecta eficient taxele de la toți contribuabilii. Ați intrat vreodată într-o administrație financiară? Dacă nu, faceți asta. Lipsa de proceduri de lucru și starea de confuzie generală este extinsă până sus, deoarece vine de sus.

Statul român poate lua taxe doar de la cei care bat voluntar la ușă, cu banii în mână, de aceea soluțiile sunt tot timpul de creștere a taxelor sau de a impune taxe forfetare, de inspirație medievală la nivelul întregii economii.

Din acest motiv, statul nu poate stimula economia cu nimic - nu are cu ce. Statul poate fi cel mult stimulat cu bani proaspeți, pe circuitul BNR -> BĂNCI.

Soluția riscantă

O posibilă soluție, cu grad mai mare de risc, este creșterea datoriei publice, care este prea redusă. Statul român se mai poate încă îndatora până la nivelul de 60% din PIB adică aproximativ 70 miliarde EURO.

Datoria publică nu poate fi îngropată în pensii, salarii sau buzunare corupte; datoria publică trebuie folosită pentru proiecte care aduc bani sau bunăstare și care vor permite rambursarea acestei datorii. In plus, spectrul falimentului național ar putea sa disciplineze desfrâul bugetar pe bani publici.

Trebuie să renunțăm la înaltul standard criminal cu care ne-a obișnuit ceaușescu - "fără datorii".

Leul supraevaluat

Danske Bank a publicat un raport amuzant, fara nicio pretentie de rigoare, prin care analizeaza cu cat sunt supraevaluate monedele tarilor din Europa de Est fata de EURO.

In cazul Romaniei, au ajuns la concluzia ca leul este supraevaluat cu aproximativ 20% - Un leu stabil si oarecum supraevaluat este o bula de oxigen pentru o mare parte a economiei si stabilitatea financiara. Problema este una doar de cost.

Tarile baltice conduc topul, cu monede supraevaluate, dar cu devalorizari interne foarte dure.

Raportul este disponibil aici.

Pretul locuintelor si garantiile bancare

Un articol preluat azi de majoritatea ziarelor anunta ca preturile locuintelor noi au scazut cu intre 15% - 40%. E un inceput de normalitate pentru cumparatori, insa mai exista un posibil pierzator in aceasta ecuatie, altul decat vanzatorul.

Bancile care au finantat aceste locuinte au deja garantii cu o valoare inferioara creditului, pentru ca mai niciun dezvoltator nu venea cu avansuri atat de mari. Valoarea garantiei este de asemenea expusa riscului cu cat eventuale lichidari in masa ar duce la o si mai mare presiune pe pret.

Multi dezvoltatori au stabilit cu băncile prețuri minime de vanzare pe metrul patrat construit, preturi care erau destul de mari. Iata cum imprumuturile imobiliare "de calitate", garantate cu ipoteci se transforma foarte rapid in credite neperformante.

Subliniez ca un credit neperformant nu este o pierdere inca pentru banca.

Intr-un articol precedent citam din Raportul de Stabilitate Financiara al BNR unde se afirma ca preturile activelor imobiliare trebuie sa scada cu peste 35% pentru ca garantiile sa nu mai acopere soldul creditelor. Ne-am apropiat de acel moment mult mai repede decat credeam.

Piata a corectat și va mai corecta prețurile si nu trebuie sa credem ca un pret mare intr-o piata inghetata ar fi rezolvat problema. Daca doresc sa evite lichidari in masa, bancile vor trebui sa preia activele imobiliare in dezvoltatori proprii si sa incerce ei sa vanda ceea ce dezvoltatorii initiali nu au reusit.

“Prima Casa” asa cum ar fi trebuit sa fie

Statul roman ar fi trebuit sa încurajeze creditarea sănătoasă, prudentă, in loc sa vina cu soluția cea mai rapida de pompat bani in piața imobiliara.

ING s-a retras din program si a venit cu ceea ce ar fi trebuit sa conțină inclusiv programul guvernamental:avansul de 25%. Acest “mic” amănunt face ca foarte mare parte din aceste credite sa fie de calitate buna, cu o rata mica de “default”. Avansul mare, împreună cu evaluări imobiliare prudente ale garanțiilor, duce la o calitate mare a activelor aduse ca garanție.

Daca programul “Prima Casa” ar fi venit cu aceste standarde mărite de prudentă, atunci as fi fost de acord ca va duce la o reluare sănătoasa a creditării, fără ca proprietarii sa-si mai permită sa crească automat preturile doar pentru ca sunt bani in piață.

Este poate primul semn real de concurentă in sistemul bancar si asta este un merit pe care-l acord celor care au conceput programul “Prima Casa”. Celelalte bănci care au oferte de credit ipotecar cu DAE 10% in EURO sunt deja prinse pe picior greșit cu produse inferioare si nevandabile in ofertă. Vine perioada când băncile nu vor mai putea sa vândă dischete la preț de cd-uri.

Weekend movie - Taleb si Roubini la CNBC

via: The Big Picture

De ce "Prima Casa" va aduce pierderi sigure pentru buget

DAE mediu la creditele "prima casa" este aproximativ 5.5%, in medie (credit de 57 000 eur, pe 30 ani), iar statul roman a reusit sa se imprumute cu succes in euro pe piata interna cu o dobanda de 5.25% (sursa: ZF).

Din comparatia dobanzilor, creditele au tehnic acelasi risc - angajatul amenintat cu spectrul concedierii poate lua credit in conditii de risc comparabile cu cele ale statului roman - lucru absurd, intuitiv ne dam seama ca riscul nu e acelasi, statul avand un risc mult mai mic.

Practic, vorbim de o subventie a costului creditului pentru cumparatorul de locuinte eligibil. Intrucat nu este posibil ca persoanele fizice sa aiba acelasi risc ca statul roman, devine aproape sigur faptul ca programul "Prima Casa" va provoca pierderi reale pentru buget, deoarece populatia plateste un risc de 5.5%, cand riscul ei real este mult mai mare.

Articolul zilei

Edward Hugh a scris un articol foarte bun, comparand Polonia si Cehia pe de-o parte cu Ungaria si Romania.

Din articol reiese foarte clar ca politica de curs valutar si cea monetara adoptate de Romania nu au fost cele mai inspirate.

Articolul complet este aici.

PIB-ul pe trimestrul 2 2009

Conform datelor initiale de la statistica, PIB-ul s-a redus in trimestrul 2 2009 cu 8.8% fata de anul trecut.



Economia nu a avut o aterizare dura, ci s-a prabusit de la +9.3% in 2008 la -8.8% in 2009; deci nici pe departe aterizarea lina pe care o auzeam la inceputul acestui an.

Tiparnita BNR si recesiunea foarte lenta a sectorului public au salvat aparentele; scaderea de -8.8% putea fi si mai mare daca sectorul guvernamental nu ar fi primit 30 mld RON imprumut.

O explicatie pentru dobanzile mari ale bancilor

Un articol din ZF blamează dobânzile mari ale băncilor. In afară de lăcomie, mai există cel puțin un motiv.

Asa cum foarte bine observa colegul Alexadi, creditele restante brute au ajuns la un nivel uriaș, de 17.8%. Corectate cu provizioane și cu garanții ajungem probabil la procentele liniștitoare ale BNR.

Băncile au împrumutat excesiv în perioada anterioara, iar creditul cu buletinul sau cu adeverința de venit falsă, dat cu ușurință anul trecut, este acum o pierdere.

Băncile trebuie sa fie solvente, datorita obligației pe care au fata de deponenți. Din acest motiv, singura lor soluție este sa jupoa... pardon, sa pună presiune maxima pe clienții buni-platnici - sa le crească dobânzile, comisioanele.

Băncile nu au nimic de pierdut din asta, ba mai mult, economisesc din banii cu care acționarii ar trebui sa vina de acasă. Intre un posibil faliment al clientului și falimentului băncii, ce credeți ca preferă banca?

De ce perspectivele inflatiei sunt bune

Am citit pe undeva ca ne asteapta inflatie, ca atunci cand se va termina recesiunea ne va astepta inflatia mare din cauza celor aproape 30 miliarde RON pompati pana acum in economie de BNR, pardon de banci, in schimbul certificatelor Ministerului de Finante.

In momentul de fata, datele economice zic altceva:

Din Raportul despre inflatie avem urmatorul grafic:


Partea hasurata este in zona negativa, deci la iesirea din recesiune va exista in economie suficienta capacitate de a acoperi leii excesivi de pe piata cu bunuri si servicii, mai ales daca BNR ii va steriliza gradual.

Deci temerile de inflatie la momentul actual bazate strict pe cantitatea de bani din piata nu sunt fundamentate. Inflatia pe iulie a scazut peste asteptari la 5.06% anual, si tot ce-ar putea duce acum la cresterea inflatiei sunt urmatoarele:

- un agricol slab - dupa toate stirile, nu e cazul;
- cresterea TVA;
- devalorizare leu;
- crestere preturi administrate (energie, gaze);
- crestere preturi combustibili.

Emo FMI

FMI nu mai e de recunoscut. S-a transformat din bastionul fundamentalismului de piață în continuatorii muncii maicii Tereza.

Ajutorul acordat guvernului este pur și simplu la limita incredibilului, practic mare parte din următoarele două tranșe vor fi folosite pentru acoperirea neinflaționistă a deficitului bugetar; în schimb guvernul s-a angajat că va face ceva reduceri anemice de cheltuieli.

Cheia redirecționării banilor în deficit stă la agențiile de rating: acestea au amenințat că vor retrograda în continuare rating-ul României dacă deficitul bugetar se va situa între 7% - 9%.

Retrogradarea ratingului ar pune o presiune suplimentară pe cursul de schimb și pe stabilitatea financiară și toată lumea se agață de cursul de schimb ca singura măsură economică a bogăției noastre.

Păstrarea cursului supraevaluat înseamnă o asfixiere lentă a firmelor și populației prinsă în mocirlă deflaționistă, prin devalorizare interna și distrugerea sistematică a cererii.

Rămâne sa vedem dacă BNR va câștiga prin curs pariul cu economia.

Adevaratii stapani de sclavi

Deseori, cei cu credite imobiliare pe cap (și nu numai), sunt desemnați de bârfa populară ca "sclavi ai băncii". Nu putem spune că expresia nu are o bază pertinentă: lună de lună, timp de zeci de ani, să trebuiască să plătești rata care nu e deloc mică, îți dă o senzație de jug. Adăugăm la asta mulgerea prin dobânzi aberante, pardon românești, neplafonate, și avem imaginea întreagă a unui biet sclav care muncește pentru a îmbogăți banca.

Însă focalizarea pe rata lunară înghițită constant de bancă riscă să ne deturneze atenția de la alt mare stăpân de sclav. Nu e o uitare a pluralului, undeva se ascunde un stăpân de sclav.

În toată schema de achiziție a unui bun imobiliar pe vârf de bulă speculativă, se uită de stăpânul suprem: vânzătorul.

Pentru cine își pune lumea pielea în saramură pe 30 de ani? Pentru bancă? Nu, pentru vânzător. Vânzătorul primește toți banii dintr-un foc, banca doar înlesnește spolierea benevolă în favoarea vânzătorului. Banca, după ce ți-a furnizat un munte de cash reprezentând munca ta pe mai mulți ani, ca să-l îndeși în buzunarul vânzătorului, își va recupera banii însoțindu-te lună de lună ca să-i dai sume mici, o parte din ele fiind costuri de refinanțare, costuri de risc și costuri de funcționare. Doar în decursul a zeci de ani va strânge și banca suficiente firimituri cât să aibă un profit suculent al ei.

În momentul semnăturii la notar, munca ta pe câțiva ani e deja la vânzător. El e stăpânul tău numărul unu.

În decursul operațiunii de spoliere în favoarea vânzătorului, banca nu e decât un element auxiliar. Agențiile, evaluatorii, notarii, companiile de asigurări, statul, băncile, toate acestea doar te ajută și te taxează în avântul tău de a deveni sclavul proprietarului.

Vânzătorul nu are treabă cu plata ratelor tale. El și-a luat o parte zdravănă din viața ta și a plecat discret. Definitiv. Nefiind atent, tu înjuri banca pentru că trebuie să-i plătești rate, atât de multe rate. Uităm mai repede o secundă, cât a fost necesar pentru acceptarea unui preț aberant reprezentând produsul cumulat al mai multor ani din viață, decât sute de luni, toate trăite pe rând la timpul prezent, când vrem-nu-vrem trebuie plătite blestematele de rate, băncii.

Desigur că orice am cumpăra cu bani, în fond, reprezintă o acceptare de sclavie în favoarea vânzătorului pe durata producerii acelor bani. Însă hiperbola noastră ia o amploare caricaturală atunci când sclavia ia dimensiunea unor ani de viață, pentru betoane armate asortate cu multă speculă. Nimeni, nici măcar banca, nu poate rivaliza cu câștigul din speculă al vânzătorului.

Dacă guvernul ar decide mâine că ziua de 2 ianuarie redevine zi lucrătoare (din solidaritate cu pensionării sau pentru protejarea naturii sau pentru orice altceva), s-ar ieși rapid în stradă. E de neconceput, chiar și dacă e vorba în fond de o singură zi pe an.

Însă atunci când calculează în ani de zile munciți, și nu zile pe an, mintea omului își pierde reperele. Nu e nicio problemă ca vânzătorul cere 5 ani de muncă, la cum evoluează piața riști ca mâine să-ți ceară 6, 7, 8.

Sclavul băncii ? Legendă asta practic îl aruncă în anonimitate virtuoasă pe vânzător. Creditul aberant de scump e cireașa de pe tort, dar tortul e în frigider la vânzător.

Morala poveștii e că acela care se lansează în achiziții pe vârf de bulă speculativă, ar trebui să caute un proprietar de treabă. Viața pe plantația de bumbac era mai suportabilă dacă plantatorul era un tip simpatic.

Intro pentru articolul din 10 august 2009

Articolul din 10 august 2009 nu va fi unul ușor digerabil.

Creditul ipotecar disponibil pentru toți - prima casă - a dus la o creștere a prețurilor de strigare doar din cauza disponibilității potențiale unor sume de bani în piață.

Acesta situație a fost motivul pentru care l-am rugat pe autorul articolului să-l scrie și îi mulțumesc pentru contribuția sa.

Explicaţia din articol este cu atât mai necesară cu cât 150.000 de posibili clienţi cu serviciu stabil la stat şi bine plătit se află în situaţia de a-şi pierde slujbele, în timp ce în rest şomajul va fi mascat de concediile fără plată.

Alegerea este clara - salarii, nu investitii si inca 4 luni de calm

Tinta originala de deficit pentru 2009 convenita cu FMI era de aproximativ 24 miliarde lei. Cel mai probabil suma va fi aproape de aproximativ dubla, la 7.2% - 8% din PIB (estimari), cu un scenariu optimist de scadere economica de doar 8%.

Cum se va finanta acest deficit?

1.5 miliarde EUR au venit de la UE;
1.2 miliarde EUR au venit din "club loan";
0.3 miliarde EUR vor veni din emisiunea de obligatiuni din 14 august.
1.9 miliarde EUR vor veni din a doua transa de la FMI.

Restul de bani de unde vor veni? Cel mai probabil tot de la BNR, insa deja mecanismul incepe sa scartaie, bancile inca cer randamente mari, pe care statul le refuza, asteptand scaderea dobanzilor spre dobanda de referinta a BNR. Vom vedea din ratele de dobanda oferite in continuare de banci cata incredere au acestea in statul roman.

Intre timp, aflam ca "FMI ne interzice investitiile". Incorect prezentat, FMI poate cere guvernului sa nu cheltuiasca niste bani pe care nu-i are. Practic, bugetul de investitii se va muta spre salarii.

Cristian Popa, ale carui declaratii sunt intotdeauna interesante, admite ca "suntem pionieri in privinta folosirii banilor de la FMI pentru deficitul bugetar". Este o distinctie foarte dubioasa.

Se sacrifica orice in favoarea linistii din aparatul de stat, fara a se tine cont de ajustarea extrem de mare a celeilalte parti a economiei - sectorul privat.

Jocul final este foarte simplu - fie deficitul bugetar va fi redus voluntar si cu brutalitate dupa alegeri, fie ne indreptam spre alte modalitati de corectie. Peste un anumit nivel (pe care nu-l cunosc), finantarea neinflationista a deficitului va deveni imposibila.

Pe ce mizam: curs sau deficit bugetar?

Citim o declarație a Președintelui care afirmă că a doua tranșă a FMI ar trebui să meargă la bugetul de stat. Ar fi o mare greșeală; vedeți în continuare de ce.


Cheia de boltă a stabilității financiare în România este cursul valutar, iar banii de la FMI au exact rolul de a mări rezerva BNR și a de a descuraja speculatorii.

Când un speculator (care probabil ar intui corect o nouă retrogradare a ratingului) s-ar gândi că leul este supraevaluat, ar trebui să fie descurajat de ideea: "BNR are 27 miliarde euro și îi va utiliza la nevoie".

Dacă banii se duc la bugetul de stat, încrederea în capacitatea BNR de a apăra cursul scade. Mai mult de atât, BNR a redus rata rezervelor minime în valută pentru bănci exact în ideea că va primi tranșa de la FMI. Dacă banii de la FMI se duc la Guvern, atunci scăderea de rezervă este deja sigură.

Guvernul ar trebui să negocieze un nou "club loan" din banii eliberați din reducerea RMO și mai ales să încerce să mențină deficitul bugetar. Deja perspectivele de rating sunt negative, și o reducere cu două trepte sub "investment grade" ar fi dezastruoasă.

Între căutarea disperată de a finanța deficitul bugetar și stabilitatea cursului, interesul Guvernului ar trebui să fie cursul. Însă gândirea pe termen scurt, când totul se împarte "până la alegeri" și "după alegeri" poate rezerva surprize neplăcute.

E nevoie de faliment national pentru a rupe cercul vicios?

Va readuc aminte ca Romania a fost downgradata anul trecut la rating-ul junk din cauza deficitului bugetar.

Doi ani electorali consecutivi se dovedesc dezastruosi pentru finantele publice ale Romania. Cat timp mai pot continua pomenile din bani publici si finantarea inflationista a deficitului bugetar?

Este foarte simplu sa castigi alegerile cu bani publici:

- dai garantii la banci sa crediteze subprime, fara risc;
- cresti salarii si pensii, le platesti din bani imprumutati si lasi dobanzile pentru viitor;
- arunci cu pomeni si amnistii fiscale.

Anul electoral 2008 a fost o orgie a cheltuirii banului public. Anul 2009 este tot un an electoral, in care s-au tiparit bani pentru acoperirea deficitului de anul trecut si doar dintr-o conjunctura economica extraordinar de rara s-a evitat o crestere a inflatiei.

Aparatul public este un organism care incearca sa supravietuiasca prin orice mijloace. Ministerul Finantelor absoarbe toti banii din piata, iar bancile romanesti devin doar un departament de trezorerie cu o retea inutila de agentii in tara. Cand toti banii pot fi imprumutati fara risc catre Stat, de ce s-ar mai acorda credite sectorului privat?

Se pare ca este imposibil sa cerem responsabilitate, iar cheltuielile publice vor creste indiferent de ce se intampla cu economia. Este oare necesar sa taiem toate alternativele, sa sugrumam sectorul privat pana cand ajustarea sectorului public va fi singura cale posibila?

Cred ca se va prefera intrarea tarii in incetare de plati decat sa ajustam sectorul public. Un faliment national ne-ar pune intr- situatie cand cheltuielile vor fi reduse automat - nu vor mai fi bani. Chiar este nevoie de un influenta exterioara atat de dura pentru a face acum niste reduceri atat de necesare ale cheltuielilor bugetare? Trebuie sa ajungem cel mai de jos nivel posibil pentru a reveni la normal?

Din pacate, unii guvernanti inca mai traiesc in perioada cand toti banii din economie erau ai statului. Ce conteaza ce taxe introducem, tot la noi ajung? Din pacate, situatia s-a schimbat. Prea putini politicieni dovedesc ca stiu cum se conduce o economie moderna.

Poate ar trebui ca alegatorii sa dea o lectie si sa rupa legatura dintre foarte scumpele pomeni electorale si rezultatele votului.

Lectura suplimentara - Veniturile bugetare sunt cu 4 mld. euro sub estimari

Continua relaxarea politicii monetare

BNR nu a surprins decat partial. A redus dobanda la 8.5%( deci Guvernul se va imprumuta ceva mai ieftin) si continua reducerea RMO la valuta, cel mai probabil conform intelegerii de la Viena/Bruxelles cu bancile, in schimbul sustinerii si pastrarii expunerii pe Romania.

Daca rezerva BNR creste cu imprumutul de la FMI, atunci nu are rost sa mai imobilizeze banii bancilor, cand aceeasi bani pot fi imprumutati cu fara risc cu marje de 4% in programul "Prima casa".


Teoria este ca banii eliberati din rezerve (de fapt baza monetara, care se multiplica) se vor intoarce in creditare. Bancile nu au fost dispuse sa crediteze decat fara risc. La fel, nu e nicio tragedie daca bancile isi vor folosi banii din rezerve pentru plata dividendelor anului 2008.

Sedinta CA al BNR din 04 august 2009

Astazi va fi o noua sedinta a consiliului de administratie al BNR.

Consensul e ca dobanda de referinta se va reduce cu .5pp la 8.5%. BNR tinteste sa mentina o rata reala a dobanzii de 3%, si cel mai probabil va reusi, cel putin pentru luna iulie 2009, cand rata inflatiei anualizata se asteapta a fi 5.5%.


Scaderea dobanzii ajuta in primul rand Guvernul, care va rostogoli datorie 3.5 miliarde lei in luna iulie, urmand ca efectele in economie sa se vada anul urmator. Din pacate, avand in vedere si articolul precedent, ajustarile de preturi in domeniul privat (mai ales la privat) au fost mult mai mari.

Dobanzile mici la lei corelate cu un aparat public care macina bani inseamna inflatie - cel putin in domeniul public. Scadere economica si inflatie.

What Next?

Dacă ai o criză economică pentru că economia se baza pe credit din exterior și ca atare au înflorit:

• intermedierile financiare,
• vânzările de mașini,
• vânzările de retail,
• vânzările de case,
• aparatul de stat,

....finanțate din comisioane la credite, direct din credite și din taxe pe credite iar produsele de consum erau aduse din import, lăsând loc economiei proprii să se dezvolte spre sectorul terțiar, adică servicii și intermedieri și management și alte abureli...

Ce faci când ți se taie creditul și apare criza economică?

Întâi negi posibilitatea ca economia să poată intra în criză. Zici că economia e sănătoasă și solidă. Nici o grijă!

Când totuși criza apare, pretinzi că e doar temporară.Acorzi ajutoare. Faci planuri de salvare. Arunci cu banii.

Când criza se adâncește, începi să te împrumuți serios, pentru planuri faraonice de susținere a economiei. Unii zic că asta va duce la inflație. Alții zic că va duce la deflație. Alții zic că o să ne ia dracu pe toți. Alții zic că măsurile luate vor da roade și totul va fi bine.

Când?

La început se cheltuie banii existenți. Bani reali, aflați în posesia băncii centrale, sau existenți în visteria statului. Prea puțini bani, față de dimensiunea crizei. Cât zicea Banca Mondială că era scăderea rezervei BNR pt apărarea leului? 4.5 miliarde EUR? Mda.

Ulterior se printeaza bani

Guvernul emite titluri de stat. Băncile le cumpără. Banii ajung la stat, titlurile la bănci. Banca centrală cumpără titlurile de la bănci. Cu bani luați din click dreapta-new-"print a billion".

În economie sunt de 2 ori mai mulți bani. Prima sumă e la stat, a doua la bănci. Indiferent că se cheamă lombard, repo, quantitative easing, sau alphabet soup, efectul e același, diferă doar durata pentru care există de 2 ori mai mulți bani în economie.

Am zis de 2 ori - greșit. Băncile cu banii cumpără alte titluri, pe care banca centrală iar le cumpără. De 3 ori mai mulți bani în economie: 2x la stat, 1x la bănci.

...dar totul e ok

Apar rezultate în economie. Uite, PIB-ul Statelor Unite a scăzut doar cu 1% în trim II. Pentru că statul a cheltuit o groază de bani și cheltuielile guvernului sunt incluse în dimensiunea PIB.

Dacă se dau 1 miliard de EURO la "Prima Casă" repede-repede și dacă guvernul schimbă 1,5 miliarde de la UE și 1 miliard din Club Loan și îi și cheltuie la fel de repede, o să vedem și la noi cum încetinește scăderea PIB. Oricum, în prezent statul cheltuie de două ori mai mult decât încasează. Dacă nu ar cheltui atâta ar fi scăderea PIB peste 10%.

Cei care ziceau că știe guvernul ce face au dreptate în acest moment

Și cei care ziceau că urmează deflația (în SUA și UE). Dacă ei aveau inflație 2% și la noi inflația scade de la 6,3 % la 4%, parcă și la noi tot aia e, în contextul regional :).

Deflația asta e o medie : avem pe de o parte guvernul care cheltuie în disperare bani nou printati și pe de altă parte sectorul privat care e în recesiune și e nevoit să reducă cheltuielile, salariile și prețurile, să dea afară angajați, să dea faliment și să fie executat silit. Bunurile se vând la licitații unde se obține cam 50% din valoarea inițială.

Deci avem o medie între inflație și deflație, rezultând totuși o mică deflație (sau dezinflatie în cazul nostru).

Odată ce economia se va stabiliza, fie și la un nivel jalnic, scăderea de prețuri din sectorul privat va dispărea. Nemaiavând ce să o contrabalanseze, inflația produsă de stat va deveni foarte vizibilă. Atunci cei care au prognozat inflație vor avea dreptate. Din plin.

Problema cheltuielilor de stat este că

• sunt făcute din taxe ( inflația e o taxă, la fel devalorizarea monedei) și din împrumuturi ce trebuie rambursate.
• banii sunt în mare parte risipiți. În America și UE mai puțin, în România mai mult.

Atunci când inflația va fi mare, guvernul va trebui să reducă cheltuielile, ceea ce va conduce la o nouă recesiune, dacă ne luăm după PIB și protestele sindicatelor din sectorul bugetar și cel subvenționat.

Dar mai important, cheltuielile guvernului vor trebui să fie suportate de toată populația, creditele vor trebui plătite, resursele risipite vor trebui plătite și ele, resursele mâncate de aparatul guvernamental vor fi luate și ele de la restul populației.

Atunci, recesiunea sectorului privat se va adânci, devenind o depresiune și în final Mircea Badea va avea perfectă dreptate, pentru că o să ne ia dracu pe toți: până vom plăti creditele noastre și pe ale firmelor și pe cele ale guvernului, cu tot cu dobândă.

Weekend movie - Alain de Botton

Alain de Botton are o prezentare excelentă despre ceea ce înseamnă succesul, eșecul și cum reacționăm în fața lor.