Indiferent de substratul politic, declarațiile de ieri :
ale domnului Băsescu sunt corecte în fond, însă cea despre FMI trebuie completată.
Așa cum am scris ieri, România nu va putea respecta cifrele inițiale din acordul cu FMI, însă FMI ne va acorda noua tranșă chiar în condițiile unui derapaj fiscal consistent.
Tot ce au de făcut autoritățile române este să fie prezente la discuția cu Fondul, să nu ceară un deficit bugetar de 15% din PIB ci doar de 7% - 8% și să fie de acord cu creșterea taxelor și reduceri bugetare consistente după alegeri.
Declarațiile Presedintelului au rolul de a pregăti populația pentru ce va urma după alegeri.
vineri, 31 iulie 2009
joi, 30 iulie 2009
Semne de mila din partea FMI
Stabilitatea cursului de schimb a leului a ajuns să depindă de ce se întâmplă acum într-o minune economică dezumflată - Letonia.
Dacă există un risc major pentru România, atunci acela este să nu încasăm a doua tranșă a acordului cu FMI. Cel mai afectat ar fi leul: cursul de schimb ar putea scăpa de sub control sau ar putea fi menținut doar cu costuri uriașe.
Acordul cu FMI ne cere să respectăm un deficit bugetar; la iunie 2009 - data când ne va verifica FMI - cifrele s-au respectat, prin împingerea deficitului bugetar în a doua parte a anului, dar perspectivele sunt proaste. Deficitul bugetar al României în 2009 va fi mai mare decât cel prognozat, mai ales din cauza reducerii PIB și a încasărilor mai mici. Existau mari riscuri ca FMI să nu accepte derapaje bugetare.
Exact aceeași situație a fost acum și în Letonia. Letonii încercat să reducă deficitul bugetar, dar nu suficient și exista riscul ca FMI să nu le acorde a doua transă. Ei bine, în Letonia FMI a cedat și a aprobat a doua tranșă în condițiile unui derapaj fiscal considerabil.
Asta înseamnă vești bune pentru România; dacă Guvernul nu va face greșeli majore, atunci vor putea renegocia cu FMI ținte mai laxe de deficit bugetar, iar șansele vor fi mari că toamna de dinainte de alegeri să ne prindă cu banii FMI la BNR și un curs valutar ținut sub control.
Acceptarea unui deficit mărit în 2008 de către FMI vine și cu un "măr otrăvit" la schimb: creșterea taxelor, cel mai probabil eliminarea cotei unice și înlocuirea cu un impozit progresiv și creșterea TVA.
Dacă există un risc major pentru România, atunci acela este să nu încasăm a doua tranșă a acordului cu FMI. Cel mai afectat ar fi leul: cursul de schimb ar putea scăpa de sub control sau ar putea fi menținut doar cu costuri uriașe.
Acordul cu FMI ne cere să respectăm un deficit bugetar; la iunie 2009 - data când ne va verifica FMI - cifrele s-au respectat, prin împingerea deficitului bugetar în a doua parte a anului, dar perspectivele sunt proaste. Deficitul bugetar al României în 2009 va fi mai mare decât cel prognozat, mai ales din cauza reducerii PIB și a încasărilor mai mici. Existau mari riscuri ca FMI să nu accepte derapaje bugetare.
Exact aceeași situație a fost acum și în Letonia. Letonii încercat să reducă deficitul bugetar, dar nu suficient și exista riscul ca FMI să nu le acorde a doua transă. Ei bine, în Letonia FMI a cedat și a aprobat a doua tranșă în condițiile unui derapaj fiscal considerabil.
Asta înseamnă vești bune pentru România; dacă Guvernul nu va face greșeli majore, atunci vor putea renegocia cu FMI ținte mai laxe de deficit bugetar, iar șansele vor fi mari că toamna de dinainte de alegeri să ne prindă cu banii FMI la BNR și un curs valutar ținut sub control.
Acceptarea unui deficit mărit în 2008 de către FMI vine și cu un "măr otrăvit" la schimb: creșterea taxelor, cel mai probabil eliminarea cotei unice și înlocuirea cu un impozit progresiv și creșterea TVA.
miercuri, 29 iulie 2009
Balonul imobiliar dezumflat pentru cei sceptici
Johnny, administrator pe forumul Computer Games a scris o analiză excelentă a creșterii și strivirii balonului imobiliar românesc, pe care o republic mai jos, cu acordul lui.
--
Deocamdată știm, din gura Colliers, că din 2005 până în 2007 bula imobiliară a stat pe o speculă de 70%. Habar nu aveam eu în decembrie 2006, când așteptam momentul declinului, pe ce mină de aur ședeam. Habar nu aveam noi că România putea fi "THE little known secret" în materie de investiții în statele emergente. Nu am nici un dubiu că nivelele excepționale ale bulei românești nu se puteau petrece decît printr-un concurs excepțional de împrejurări. Am să încerc însă să descriu
Evoluția bulei în timp
2002 - toate bune și frumoase, apartamentul de referință (2 camere) era 10k, creditul bancar era ca draq, cu 2-3 giranți dispuși să-și pună salariile la bătaie pentru solvabilitatea ta. În retrospectivă, când te gândești că îți trebuia un mic network de oameni ca să angajezi un credit cât pentru o Skoda Fabia, te ia și cu râs.
2003 - marchează introducerea creditului ipotecar. Fenomenul nu s-a produs ca o avalanșă, ci ca o infiltrație de apă în subsolul blocului. Pe o piață comparabilă ca volum cu cea a chiriilor, adică câteva mii amărâte, orice cumpărător în plus sau în minus avea darul să se simtă, motiv pentru care mijlocul anului a adus o creștere de 50% iar sfârșitul anului cu 100% față de punctul de referință. Adică 15k respectiv 22k.
2004 - a cunoscut o creștere temperată. Personal consider 2004 ca fiind anul în care a început specula. Semnificativ, coincide cu anul în care parcările dintre blocuri s-au umplut de Logane, luate cu avans ridicol, pe 7 ani - instrument de credit care nu exista înainte (trebuia avans 20% și 5 ani maxim rate, ca la un leasing normal pentru persoane juridice). Deși mijlocul anului marchează prețul pe care unii dintre noi îl considerăm acum sustenabil (25k) sfârșitul anului este DIN NOU marcat de creșteri agresive (studenții bată-i vina) până la 30k.
2005 - e momentul angajamentului de aderare UE, dar un an prost pentru specula locală care nu are juice să ducă prețurile mai sus de 40k. No problemo, Colliers susține că asta e anul în care specula externă pune piciorul în România virgină (lucru care logic nu se putea întâmpla înainte de anunțarea aderării României și Bulgariei). 2005 este și anul în care graficul pierde ciclicitatea anuală în care prețul crește lent în iarnă-primăvară și se accentuează din vară-toamnă; se vinde din stadiul de proiect, se vinde instantaneu, mai ales pentru că ansamblurile rezidențiale sunt angajate imediat de acel factor pe care acum îl putem numi "70% specula" și de aici o frenezie panicardă și o convingere că dacă nu cumperi în aceeași zi, nu mai cumperi nimic.
Începe "the musical chairs", pentru cunoscători.
2006 - an de creștere liniară, dementă - 42k pînă la 65k la sfârșitul anului. Evident, cererea de case înainte de momentul efectiv al aderării pur și simplu îngropa orice viteză de a scoate planuri din AUTOCAD. Nimic interesant, altfel.
2007 - momentul aderării efective la UE, momentul în care unii dintre noi se așteptau ca bula să respecte mimetic evenimentele țărilor mai vechi care au aderat la UE și să înceapă să scadă. În loc, 2007 cunoaște o creștere și mai agresivă a prețurilor în a doua jumătate a anului, asta în condițiile în care DEJA erau ansambluri imobiliare goale în capitală, iar în presă au apărut primele semne de întrebare. Sfârșitul anului sparge bariera psihologică de 100k pentru același apartament comparabil cu o Skoda Fabia.
2008 - este anul de apogeu al "musical chairs". În martie, muzica se oprește și toată lumea bulucește să se așeze pe un scaun la 120k apartamentul de referință. Și nu numai ca nu rămâne nici un fazan în picioare, dar toată lumea se așează comod și mai rămân 70% din scaune libere. Pam-Pam. De aici urmează declinul obișnuit, graficul devine neinteresant.
Analize
Este evident ca piața noastră e o piață a circumstanțelor extraordinare. Am pornit cel mai de jos, am pornit de la un nivel de referință în care prețul era dat de o cerere care cumpăra cu banul jos, deci absolut anemică și irelevantă pentru o piață imobiliară. Am pornit cu mecanisme de creditare medievale, și cu experiență de creditor ZERO.
Problema noastră este că noi am avut bula noastră proprie până în 2005, peste care în loc să ne ducem în jos lejer la o valoare de echilibru de 20-25k, sustenabilă cu noile mecanisme de creditare, ne-am trezit cu "little known secret" în frunte și cu investitorii din lume călare peste noi.
Din decembrie 2004 aveam nevoie de maxim 2 ani ca să se întâmple asta. Problema e că bula noastră autohtonă nu s-a întâmplat în 1996, să avem timp să creștem și să scădem și să ne prindă semnarea acordului de aderare cu o piață stabilă.
În schimb, în 2005 toate site-urile de investiții de doi lei de pe glob puteau raporta o creștere de 300% a prețului caselor în doi ani într-o țară obscură numită România. Little known secret? Hell yeah! La o creștere fără precedent ne-am trezit cu investiții speculative fără precedent.
Analiza scăderii
Dacă cumva cineva are dubii că Colliers aproximează "corect" specula, atunci o vizită la graficul Balonul imobiliar bucureștean: imaginea completă ar trebui să rezolve problema. Se vede din grafic momentul în care cumpărătorul local a pierdut frâiele prețului, se vede unde dispar hachițele și ciclicitatea sezonieră, în fapt, dacă nu am ști mai bine, am putea zice că ne uităm la un grafic de creștere sustenabilă până la punctul respectiv.
De acolo însă este evident ca în piață intervine un factor atît de masiv încît îngroapă orice sezonalitate, și orice hachiță a cererii/cumpărării/băncilor. Pur și simplu graficul de la debutul lui 2006 ne reprezintă DOAR ce înseamnă "terminal velocity" în materie de creșterea prețului. Nu e vorba de nici o cerere-ofertă ci pur și simplu e viteza cu care crește dorința de a specula "noile prețuri" la care i se opune doar viteza cu care apare "Anunțul de la A la Z" și viteza cu care poți modifica prețul din anunțuri. E viteza de la care forța lăcomiei este anulată de viteza (sau lipsa ei) a tipografiei.
Now, în primăvara 2008 este momentul în care noi cunoaștem pentru prima oară conceptul de "criză financiară internațională". De dragul argumentației, este evident că în momentul în care criza a apărut la televizor și în colțul uitat de lume numit "the little known secret" criza deja era în full swing în țările cu apă caldă.
Nu zic că în martie 2008 a dispărut 70% din cererea formată din investitorii speculativi, zic că în martie 2008 a dispărut orice speranță ca un investitor să mai vină și să ne cumpere pepinierele de betoane. Nu am nici un dubiu că specula a început să se diminueze lejer încă din 2007, de la primele ansambluri rezidențiale goale care erau imposibil de vândut.
Ce înseamnă martie 2008 atunci?
Înseamnă momentul în care proprietarul de apartament vechi a auzit la televizor cuvântul criză și a făcut legătura cu faptul ca nu mai sună nimeni la oferta de vânzare, deși a cerut cu 5k mai puțin decât vecinul.
Este evident pentru toată lumea că piața românească nu reacționează niciodată sincron cu evenimentele semnificative decât în sens pozitiv, de creștere de prețuri.
Nu am nici un dubiu că piața a lâncezit multe luni înainte ca prețul să înceapă să scadă. În fapt asta înseamnă inclusiv că prețul a crescut agresiv chiar în condițiile în care piața intra în colaps de mai multe luni dintr-un amestec de inerție amestecată cu lăcomie.
Dar cine este proprietarul român? Este cel care după ce ține apartamentul gol 6 luni chiar în condițiile în care scade pretențiile chiriei, în final crește masiv chiria după principiul "dacă tot stă gol, măcar să mă scot când prind un fazan".
Momentul martie 2008 e doar un moment în care proprietarilor care se uitau la știrile ProTv le-a trecut un "Fuck!" prin minte, o bănuială și o teamă.
Johnny
Postat original pe forumul ComputerGames
--
Deocamdată știm, din gura Colliers, că din 2005 până în 2007 bula imobiliară a stat pe o speculă de 70%. Habar nu aveam eu în decembrie 2006, când așteptam momentul declinului, pe ce mină de aur ședeam. Habar nu aveam noi că România putea fi "THE little known secret" în materie de investiții în statele emergente. Nu am nici un dubiu că nivelele excepționale ale bulei românești nu se puteau petrece decît printr-un concurs excepțional de împrejurări. Am să încerc însă să descriu
Evoluția bulei în timp
2002 - toate bune și frumoase, apartamentul de referință (2 camere) era 10k, creditul bancar era ca draq, cu 2-3 giranți dispuși să-și pună salariile la bătaie pentru solvabilitatea ta. În retrospectivă, când te gândești că îți trebuia un mic network de oameni ca să angajezi un credit cât pentru o Skoda Fabia, te ia și cu râs.
2003 - marchează introducerea creditului ipotecar. Fenomenul nu s-a produs ca o avalanșă, ci ca o infiltrație de apă în subsolul blocului. Pe o piață comparabilă ca volum cu cea a chiriilor, adică câteva mii amărâte, orice cumpărător în plus sau în minus avea darul să se simtă, motiv pentru care mijlocul anului a adus o creștere de 50% iar sfârșitul anului cu 100% față de punctul de referință. Adică 15k respectiv 22k.
2004 - a cunoscut o creștere temperată. Personal consider 2004 ca fiind anul în care a început specula. Semnificativ, coincide cu anul în care parcările dintre blocuri s-au umplut de Logane, luate cu avans ridicol, pe 7 ani - instrument de credit care nu exista înainte (trebuia avans 20% și 5 ani maxim rate, ca la un leasing normal pentru persoane juridice). Deși mijlocul anului marchează prețul pe care unii dintre noi îl considerăm acum sustenabil (25k) sfârșitul anului este DIN NOU marcat de creșteri agresive (studenții bată-i vina) până la 30k.
2005 - e momentul angajamentului de aderare UE, dar un an prost pentru specula locală care nu are juice să ducă prețurile mai sus de 40k. No problemo, Colliers susține că asta e anul în care specula externă pune piciorul în România virgină (lucru care logic nu se putea întâmpla înainte de anunțarea aderării României și Bulgariei). 2005 este și anul în care graficul pierde ciclicitatea anuală în care prețul crește lent în iarnă-primăvară și se accentuează din vară-toamnă; se vinde din stadiul de proiect, se vinde instantaneu, mai ales pentru că ansamblurile rezidențiale sunt angajate imediat de acel factor pe care acum îl putem numi "70% specula" și de aici o frenezie panicardă și o convingere că dacă nu cumperi în aceeași zi, nu mai cumperi nimic.
Începe "the musical chairs", pentru cunoscători.
2006 - an de creștere liniară, dementă - 42k pînă la 65k la sfârșitul anului. Evident, cererea de case înainte de momentul efectiv al aderării pur și simplu îngropa orice viteză de a scoate planuri din AUTOCAD. Nimic interesant, altfel.
2007 - momentul aderării efective la UE, momentul în care unii dintre noi se așteptau ca bula să respecte mimetic evenimentele țărilor mai vechi care au aderat la UE și să înceapă să scadă. În loc, 2007 cunoaște o creștere și mai agresivă a prețurilor în a doua jumătate a anului, asta în condițiile în care DEJA erau ansambluri imobiliare goale în capitală, iar în presă au apărut primele semne de întrebare. Sfârșitul anului sparge bariera psihologică de 100k pentru același apartament comparabil cu o Skoda Fabia.
2008 - este anul de apogeu al "musical chairs". În martie, muzica se oprește și toată lumea bulucește să se așeze pe un scaun la 120k apartamentul de referință. Și nu numai ca nu rămâne nici un fazan în picioare, dar toată lumea se așează comod și mai rămân 70% din scaune libere. Pam-Pam. De aici urmează declinul obișnuit, graficul devine neinteresant.
Analize
Este evident ca piața noastră e o piață a circumstanțelor extraordinare. Am pornit cel mai de jos, am pornit de la un nivel de referință în care prețul era dat de o cerere care cumpăra cu banul jos, deci absolut anemică și irelevantă pentru o piață imobiliară. Am pornit cu mecanisme de creditare medievale, și cu experiență de creditor ZERO.
Problema noastră este că noi am avut bula noastră proprie până în 2005, peste care în loc să ne ducem în jos lejer la o valoare de echilibru de 20-25k, sustenabilă cu noile mecanisme de creditare, ne-am trezit cu "little known secret" în frunte și cu investitorii din lume călare peste noi.
Din decembrie 2004 aveam nevoie de maxim 2 ani ca să se întâmple asta. Problema e că bula noastră autohtonă nu s-a întâmplat în 1996, să avem timp să creștem și să scădem și să ne prindă semnarea acordului de aderare cu o piață stabilă.
În schimb, în 2005 toate site-urile de investiții de doi lei de pe glob puteau raporta o creștere de 300% a prețului caselor în doi ani într-o țară obscură numită România. Little known secret? Hell yeah! La o creștere fără precedent ne-am trezit cu investiții speculative fără precedent.
Analiza scăderii
Dacă cumva cineva are dubii că Colliers aproximează "corect" specula, atunci o vizită la graficul Balonul imobiliar bucureștean: imaginea completă ar trebui să rezolve problema. Se vede din grafic momentul în care cumpărătorul local a pierdut frâiele prețului, se vede unde dispar hachițele și ciclicitatea sezonieră, în fapt, dacă nu am ști mai bine, am putea zice că ne uităm la un grafic de creștere sustenabilă până la punctul respectiv.
De acolo însă este evident ca în piață intervine un factor atît de masiv încît îngroapă orice sezonalitate, și orice hachiță a cererii/cumpărării/băncilor. Pur și simplu graficul de la debutul lui 2006 ne reprezintă DOAR ce înseamnă "terminal velocity" în materie de creșterea prețului. Nu e vorba de nici o cerere-ofertă ci pur și simplu e viteza cu care crește dorința de a specula "noile prețuri" la care i se opune doar viteza cu care apare "Anunțul de la A la Z" și viteza cu care poți modifica prețul din anunțuri. E viteza de la care forța lăcomiei este anulată de viteza (sau lipsa ei) a tipografiei.
Now, în primăvara 2008 este momentul în care noi cunoaștem pentru prima oară conceptul de "criză financiară internațională". De dragul argumentației, este evident că în momentul în care criza a apărut la televizor și în colțul uitat de lume numit "the little known secret" criza deja era în full swing în țările cu apă caldă.
Nu zic că în martie 2008 a dispărut 70% din cererea formată din investitorii speculativi, zic că în martie 2008 a dispărut orice speranță ca un investitor să mai vină și să ne cumpere pepinierele de betoane. Nu am nici un dubiu că specula a început să se diminueze lejer încă din 2007, de la primele ansambluri rezidențiale goale care erau imposibil de vândut.
Ce înseamnă martie 2008 atunci?
Înseamnă momentul în care proprietarul de apartament vechi a auzit la televizor cuvântul criză și a făcut legătura cu faptul ca nu mai sună nimeni la oferta de vânzare, deși a cerut cu 5k mai puțin decât vecinul.
Este evident pentru toată lumea că piața românească nu reacționează niciodată sincron cu evenimentele semnificative decât în sens pozitiv, de creștere de prețuri.
Nu am nici un dubiu că piața a lâncezit multe luni înainte ca prețul să înceapă să scadă. În fapt asta înseamnă inclusiv că prețul a crescut agresiv chiar în condițiile în care piața intra în colaps de mai multe luni dintr-un amestec de inerție amestecată cu lăcomie.
Dar cine este proprietarul român? Este cel care după ce ține apartamentul gol 6 luni chiar în condițiile în care scade pretențiile chiriei, în final crește masiv chiria după principiul "dacă tot stă gol, măcar să mă scot când prind un fazan".
Momentul martie 2008 e doar un moment în care proprietarilor care se uitau la știrile ProTv le-a trecut un "Fuck!" prin minte, o bănuială și o teamă.
Johnny
Postat original pe forumul ComputerGames
marți, 28 iulie 2009
Despre importanta indicelui oficial al pietei imobiliare
Piața imobiliară românească este periculos de aproape de o piață eșuată total.
Păcatul originar este lipsa de transparență, foarte convenabilă pe timp de creștere dar periculoasă pe timp de scădere. Incertitudinea prețului amână deciziile de cumpărare și de vânzare; din acest motiv, manipularea prin mass-media din timpul balonului a avut atât de mult succes.
Mai există anumite terțe părți care ar dori ca nivelul real al pieței imobiliare să nu fie cunoscut în anumite condiții - unele garanții bancare sunt deja inferioare ca valoare creditului primit, însă în acest caz, băncile ar fi forțate să crească și mai mult provizioanele. Oricum, după estimările ING, restanțele la credite vor crește până în 2010.
Cât de expus este sistemul bancar pe imobiliare
La 31 martie 2009, 75% din creditul acordat companiilor este garantat cu active imobiliare, mai exact 73,2 miliarde lei. Tot la 31 martie, 47% din creditele acordate către populație sunt garantate cu active imobiliare, mai exact 47,7 miliarde lei.
Astfel, creditul total garantat cu active imobiliare este de 120,9 miliarde lei, la 31 martie 2009.
- 50,7 miliarde lei credit ipotecar (42%);
- 70,2 miliarde credit de consum garantat cu ipoteci (58%).
Media indicatorului LTV (valoarea împrumutată raportată la valoarea activului finanțat) este de 66%, deci dacă activul imobiliar finanțat scade cu mai mult de 34% față de prețul de achiziție, atunci garanția nu mai acoperă creditul iar cel care a luat creditul intră pe "negative equity".
Aici reintră din scenă vestitul indicator al pieței imobiliare. Când știm cu cât a scăzut valoarea reală a activului respectiv? Nu știm. Autorii raportului de stabilitate al BNR par a fi destul de liniștiți din acest punct de vedere, afirmând plat că "o asemenea ajustare potențială a pieței imobiliare ar depăși scăderea medie a prețurilor imobilelor înregistrată pe plan internațional în cazul crizelor anterioare (respectiv de 29%)".
Vom fi siguri ca garanțiile acoperă soldul creditelor doar atunci când vom ști exact nivelul pieței imobiliare, pe prețuri de tranzacție. Conform Gândul, mai avem de așteptat pana în 2010.
Sursă date: Raportul de stabilitate financiară pe 2009, paginile 73 - 75.
luni, 27 iulie 2009
De ce in Romania exista un risc al deflatiei
Mai toți avem vechile sechele ale anilor trecuți când principala problemă a economiei românești era o convenabilă inflație.
Ideea unei scăderi a prețurilor poate părea ca la fel de străină romanilor ca lansarea mioriței în spațiu, însă situația nu stă deloc asa.
Creditul neguvernamental s-a contractat brutal la nivelul economiei reale și s-a evitat o ajustare extrem de dură a economiei prin creditarea statului.
Câteva explicații
Inflaţia este o creştere a ofertei de bani şi de credite faţă de bunurile şi serviciile disponibile. Cel mai recent exemplu este creșterea prețurilor la case, când se aruncă bani în piață. Numărul de case este același pe termen scurt, iar numărul de "hârtii" creşte. Exemplu: pentru 100 case, avem în circulație 1000 de euro; se aruncă gratuit în piață încă 1000 de euro, prețul se dublează, deoarece pentru aceleași 100 de case vor corespunde 2000 de euro. Au creat inflație băncile, deoarece BNR nu poate tipări euro.
Deflația este exact fenomenul invers, când din cauza dispariției fizice a banilor și a reducerii creditului, prețurile scad nominal. Cuvântul cheie este "nominal", deoarece scade și puterea de cumpărare.
Banii cash în circulație
BNR a controlat extrem de dur banii în circulație; banii disponibil fizic au rămas practic la același nivel din octombrie 2008, în timp ce dacă adaugăm și depozitele overnight masa monetara în sens restrâns s-a redus.
Tehnic, banii tipăriți de BNR nu au intrat în circulație deci nu au generat inflație.
Credite
Datorita inflației mari din România, creditarea retail practic nu a existat pana în 2003 - 2004. Creditarea a crescut în procente de 3 cifre, mai ales de când s-a anunțat intrarea României în UE. Bancile au găsit aici un teren propice:
- concurentă redusă;
- o piață incipientă și consumatori cu o educație financiară redusă;
- perspective viitoare roz (intrare în UE, etc.)
Creditul înseamnă bani, iar România a devenit o economie bazată pe credite. Subliniez că este o evoluție normală, atâta vreme cât se respectă condiția obligatorie de respectare a unor norme prudente de creditare.
Atunci când banca națională tipărește bani fără acoperire înțelegem toți instinctiv că prețurile vor crește. Exact același lucru se întâmplă și când o bancă comercială acordă un credit fără să respecte normele de prudentă - emite bani fără acoperire, care nu vor fi rambursați niciodată, deci prin creditarea iresponsabilă băncile au creat inflație.
Punctul de inflexiune al crizei financiare românești este octombrie 2008, mai exact perioada 13 - 31 octombrie când România a fost izbită de criză. Reducerea soldului creditelor îmi arată că puterea de cumpărare scade, de regulă mai mult decât scad preturile; ca exemplu, cel mai bine se vede această situatie in domeniul vânzărilor de masini, unde piata a avut nevoie de doar 6 luni ca să piardă 4 ani de cresteri.
Reducerea creditului în lei se vede în tabelul de mai jos.
Reducerea creditului în valuta este și mai pronunțată
Banii rămân bani oricând. Creditul reprezinta bani doar în perioadele de creștere economica, când datoriile pot fi refinanțate cu ușurința. In perioade de recesiune, când creditele se dau mult mai greu, datoriile nu mai funcționează ca bani.
Politicienii romani sunt bine-intenționați când proclama relansarea creditării, însă din păcate asta înseamnă o tratare a simptomelor nu a cauzelor.
BNR și-a făcut datoria
Din fericire, BNR nu a lăsat "la liber" ajustarea economiei; masa monetară în sens larg ( banii în circulație la care se adaugă depozite, titluri de valoare) a crescut.
BNR a finanțat tehnic deficitul bugetar, iar banii s-au dus în salarii, pensii și au redus impactul negativ în economie al reducerii creditului privat. Se vede în tabelul de mai jos creșterea creditului acordat guvernului.
Trebuie menționat că viteza de circulație a banilor a scăzut; se vede clar din creșterea dramatică a depozitelor bancare, pe termen pană la 2 ani. Populația tezaurizează bani albi pentru zile negre, evitând excesele de consum din trecut, iar băncile nu au încredere sa crediteze economia cu acești bani.
O greutate enormă pentru economia românească este faptul că o mare parte din datorii sunt în euro, iar cei care au luat credite în euro în necunoștință de cauză nu-și permit niciun fel de risc valutar major.
BNR a început prea târziu relaxarea politicii fiscale, din cauza deficitelor bugetare ale guvernului anterior. BNR a susținut leul, pentru a ușura povara creditelor în euro, însă va fi necesara și devalorizarea interna (adică reducerea cheltuielilor publice) pentru a evita o corecție prea brutala prin curs.
România mai are încă anumite surse de ineficienta care vor genera inflație, cum ar fi:
- prețurile administrate;
- un an agricol prost;
- posibila creștere a TVA.
însă vom importa deflație din UE; prin reducerea continuă a soldului creditelor riscul de reducere a prețurilor activelor continua sa persiste.
Vom vedea pe viitor dacă "prima casă" va relansa consistent creditarea, insă intr-un final, pierderile acestui program se vor inchide in deficitul bugetar; "partea bună" e ca acel deficit bugetar va fi problema altui guvern, nu a celui actual.
BNR ar fi usurat mult mai consistent situația daca majoritatea creditelor ar fi fost in lei. Acum, este forțată să intervină indirect, prin cheltuieli majore doar pentru a păstra stabilitatea cursului de schimb. Pariul BNR pe termen lung cu "euro" ca ancoră anti-inflaționistă este iremediabil pierdut.
*toate datele au ca sursa BNR;
*toate datele din tabele sunt intre ianuarie 2008 si iunie 2009.
Ideea unei scăderi a prețurilor poate părea ca la fel de străină romanilor ca lansarea mioriței în spațiu, însă situația nu stă deloc asa.
Creditul neguvernamental s-a contractat brutal la nivelul economiei reale și s-a evitat o ajustare extrem de dură a economiei prin creditarea statului.
Câteva explicații
Inflaţia este o creştere a ofertei de bani şi de credite faţă de bunurile şi serviciile disponibile. Cel mai recent exemplu este creșterea prețurilor la case, când se aruncă bani în piață. Numărul de case este același pe termen scurt, iar numărul de "hârtii" creşte. Exemplu: pentru 100 case, avem în circulație 1000 de euro; se aruncă gratuit în piață încă 1000 de euro, prețul se dublează, deoarece pentru aceleași 100 de case vor corespunde 2000 de euro. Au creat inflație băncile, deoarece BNR nu poate tipări euro.
Deflația este exact fenomenul invers, când din cauza dispariției fizice a banilor și a reducerii creditului, prețurile scad nominal. Cuvântul cheie este "nominal", deoarece scade și puterea de cumpărare.
Banii cash în circulație
BNR a controlat extrem de dur banii în circulație; banii disponibil fizic au rămas practic la același nivel din octombrie 2008, în timp ce dacă adaugăm și depozitele overnight masa monetara în sens restrâns s-a redus.
Tehnic, banii tipăriți de BNR nu au intrat în circulație deci nu au generat inflație.
Credite
Datorita inflației mari din România, creditarea retail practic nu a existat pana în 2003 - 2004. Creditarea a crescut în procente de 3 cifre, mai ales de când s-a anunțat intrarea României în UE. Bancile au găsit aici un teren propice:
- concurentă redusă;
- o piață incipientă și consumatori cu o educație financiară redusă;
- perspective viitoare roz (intrare în UE, etc.)
Creditul înseamnă bani, iar România a devenit o economie bazată pe credite. Subliniez că este o evoluție normală, atâta vreme cât se respectă condiția obligatorie de respectare a unor norme prudente de creditare.
Atunci când banca națională tipărește bani fără acoperire înțelegem toți instinctiv că prețurile vor crește. Exact același lucru se întâmplă și când o bancă comercială acordă un credit fără să respecte normele de prudentă - emite bani fără acoperire, care nu vor fi rambursați niciodată, deci prin creditarea iresponsabilă băncile au creat inflație.
Punctul de inflexiune al crizei financiare românești este octombrie 2008, mai exact perioada 13 - 31 octombrie când România a fost izbită de criză. Reducerea soldului creditelor îmi arată că puterea de cumpărare scade, de regulă mai mult decât scad preturile; ca exemplu, cel mai bine se vede această situatie in domeniul vânzărilor de masini, unde piata a avut nevoie de doar 6 luni ca să piardă 4 ani de cresteri.
Reducerea creditului în lei se vede în tabelul de mai jos.
Reducerea creditului în valuta este și mai pronunțată
Banii rămân bani oricând. Creditul reprezinta bani doar în perioadele de creștere economica, când datoriile pot fi refinanțate cu ușurința. In perioade de recesiune, când creditele se dau mult mai greu, datoriile nu mai funcționează ca bani.
Politicienii romani sunt bine-intenționați când proclama relansarea creditării, însă din păcate asta înseamnă o tratare a simptomelor nu a cauzelor.
BNR și-a făcut datoria
Din fericire, BNR nu a lăsat "la liber" ajustarea economiei; masa monetară în sens larg ( banii în circulație la care se adaugă depozite, titluri de valoare) a crescut.
BNR a finanțat tehnic deficitul bugetar, iar banii s-au dus în salarii, pensii și au redus impactul negativ în economie al reducerii creditului privat. Se vede în tabelul de mai jos creșterea creditului acordat guvernului.
Trebuie menționat că viteza de circulație a banilor a scăzut; se vede clar din creșterea dramatică a depozitelor bancare, pe termen pană la 2 ani. Populația tezaurizează bani albi pentru zile negre, evitând excesele de consum din trecut, iar băncile nu au încredere sa crediteze economia cu acești bani.
O greutate enormă pentru economia românească este faptul că o mare parte din datorii sunt în euro, iar cei care au luat credite în euro în necunoștință de cauză nu-și permit niciun fel de risc valutar major.
BNR a început prea târziu relaxarea politicii fiscale, din cauza deficitelor bugetare ale guvernului anterior. BNR a susținut leul, pentru a ușura povara creditelor în euro, însă va fi necesara și devalorizarea interna (adică reducerea cheltuielilor publice) pentru a evita o corecție prea brutala prin curs.
România mai are încă anumite surse de ineficienta care vor genera inflație, cum ar fi:
- prețurile administrate;
- un an agricol prost;
- posibila creștere a TVA.
însă vom importa deflație din UE; prin reducerea continuă a soldului creditelor riscul de reducere a prețurilor activelor continua sa persiste.
Vom vedea pe viitor dacă "prima casă" va relansa consistent creditarea, insă intr-un final, pierderile acestui program se vor inchide in deficitul bugetar; "partea bună" e ca acel deficit bugetar va fi problema altui guvern, nu a celui actual.
BNR ar fi usurat mult mai consistent situația daca majoritatea creditelor ar fi fost in lei. Acum, este forțată să intervină indirect, prin cheltuieli majore doar pentru a păstra stabilitatea cursului de schimb. Pariul BNR pe termen lung cu "euro" ca ancoră anti-inflaționistă este iremediabil pierdut.
*toate datele au ca sursa BNR;
*toate datele din tabele sunt intre ianuarie 2008 si iunie 2009.
duminică, 26 iulie 2009
Links 26.07.2009
In Cotidianul de azi apare un articol foarte interesant despre Polonia, mai exact de ce situația lor economică este mai bună ca a altor țări din est.
Subliniez un paragraf:
"Restricţionarea creditării în valută a împiedicat băncile străine să impună credite în valute puternice, cum s-a întâmplat în România cu împrumuturile în euro sau în Ungaria cu cele în franci elveţieni, care s-au apreciat rapid şi au dus la umflarea sumelor pe care le aveau de returnat debitorii."
De menționat că și Cehia a avut aceeași politică înțeleaptă în ceea ce privește moneda de creditare a populației.
Subliniez un paragraf:
"Restricţionarea creditării în valută a împiedicat băncile străine să impună credite în valute puternice, cum s-a întâmplat în România cu împrumuturile în euro sau în Ungaria cu cele în franci elveţieni, care s-au apreciat rapid şi au dus la umflarea sumelor pe care le aveau de returnat debitorii."
De menționat că și Cehia a avut aceeași politică înțeleaptă în ceea ce privește moneda de creditare a populației.
sâmbătă, 25 iulie 2009
Primele efecte ale programului "Prima casa"
Asa cum spuneam mai demult, un efect al programului este că va transforma 60.000 de EUR în zero. Un articol recent din Ziarul Financiar afirmă:
"Prețurile cerute de proprietarii apartamentelor vechi cu doua camere din București au urcat cu 10-15%, după lansarea programului “Prima Casa”, în prezent fiind aproape imposibil sa se găsească oferte pentru astfel de locuințe sub 60.000-62.000 euro în Militari, Titan sau Iancului".
Acesta este primul rezultat previzibil al programului și nu se poate datora decât standardelor laxe de creditare.
Studiind statisticile făcute de Renderman, se vede clar tendința de creştere a prețurilor garsonierelor, de când s-a anunțat programul prima casa - http://indeximobiliar.blogspot.com/2008/10/garsoniere.html
Restul de apartamente de 2 camere stagnează la preț, în timp ce apartamentele de 3 si 4 camere continuă sa scadă.
Toti știm ce este inflația - creşte prețul la pâine de ieri pană azi. Exact la fel se întâmplă si cu subprima casa - cresc prețurile deoarece se aruncă în piață bani fără acoperire - este exact definiția inflației.
"Prețurile cerute de proprietarii apartamentelor vechi cu doua camere din București au urcat cu 10-15%, după lansarea programului “Prima Casa”, în prezent fiind aproape imposibil sa se găsească oferte pentru astfel de locuințe sub 60.000-62.000 euro în Militari, Titan sau Iancului".
Acesta este primul rezultat previzibil al programului și nu se poate datora decât standardelor laxe de creditare.
Studiind statisticile făcute de Renderman, se vede clar tendința de creştere a prețurilor garsonierelor, de când s-a anunțat programul prima casa - http://indeximobiliar.blogspot.com/2008/10/garsoniere.html
Restul de apartamente de 2 camere stagnează la preț, în timp ce apartamentele de 3 si 4 camere continuă sa scadă.
Toti știm ce este inflația - creşte prețul la pâine de ieri pană azi. Exact la fel se întâmplă si cu subprima casa - cresc prețurile deoarece se aruncă în piață bani fără acoperire - este exact definiția inflației.
vineri, 24 iulie 2009
Iesirea din capcana - un exercitiu de radicalism economic
Economia românească este acum în capcană iar sângerarea nu poate fi oprită, cel puțin pe termen scurt:
Această greșeală trebuie corectată, iar cercul vicios trebuie rupt; pentru început leul trebuie devalorizat gradual și sustenabil, euro trebuie scumpit încât să devină neatractiv, iar creditorii sa nu aibă de pierdut chiar totul.
Ulterior, creditarea în euro trebuie fie limitată prin orice mijloc (pornind de la rezerve minime obligatorii de 100% pentru resurse atrase în euro până la interzicerea administrativă a creditării în euro pentru cei care nu au venituri în euro). Mai exact, populația și companiile să nu mai facă (pseudo) carry-trade dacă nu-și permit pierderile corespunzătoare.
Devalorizarea leului ar produce un val de falimente. Creditorii vor trebui protejați prin restructurarea datoriilor în euro, prin garanții ale statului și prin compensații din bani publici pentru creditori.
Pe plan fiscal, statul va trebui să acorde deduceri fiscale pentru efectele inflației. Ulterior, creditarea se poate relua - în lei.
- Banca Națională a României nu poate reduce suficient de rapid dobânzile la lei;
- Guvernul nu poate face cheltuieli publice majore și nici nu poate acorda stimulente fiscale.
- devalorizare internă - scad cheltuielile și salariile nominale în sectorul public - greu de realizat în România, și nu mereu o soluție bună;
- devalorizarea leului.
Această greșeală trebuie corectată, iar cercul vicios trebuie rupt; pentru început leul trebuie devalorizat gradual și sustenabil, euro trebuie scumpit încât să devină neatractiv, iar creditorii sa nu aibă de pierdut chiar totul.
Ulterior, creditarea în euro trebuie fie limitată prin orice mijloc (pornind de la rezerve minime obligatorii de 100% pentru resurse atrase în euro până la interzicerea administrativă a creditării în euro pentru cei care nu au venituri în euro). Mai exact, populația și companiile să nu mai facă (pseudo) carry-trade dacă nu-și permit pierderile corespunzătoare.
Devalorizarea leului ar produce un val de falimente. Creditorii vor trebui protejați prin restructurarea datoriilor în euro, prin garanții ale statului și prin compensații din bani publici pentru creditori.
Pe plan fiscal, statul va trebui să acorde deduceri fiscale pentru efectele inflației. Ulterior, creditarea se poate relua - în lei.
miercuri, 22 iulie 2009
Suma de 4.5 miliarde este de fapt o scapare...
Asa cum foarte bine spunea Alexadi, informatia despre suma de 4.5 miliarde euro probabil folosita de BNR pentru sustinerea leului a fost o informatie neautorizata de BNR, care in alte conditii nu ar fi fost niciodata tiparita intr-o publicatie oficiala.
Articolul de azi din Ziarul Financiar al lui Adrian Vasilescu denunta destul de radical publicarea unei astfel de informatii, sub pretextul ca ar fi denatura piata. Nu cred ca acest motiv este singurul, speculatorii adevarati din octombrie 2008 nu au avut nevoie de astfel de date.
Singura explicatie rezonabila pentru secretomanie o da tot Alexadi: este vorba de protejarea sensibilului mental colectiv romanesc, care sta cu ochii pe curs ca pe butelie, si trece de la agonie la extaz cu fiecare ban castigat de cursul de schimb.
Pentru conformitate, citez paragraful din raport:
"The inter-bank market was disrupted in October 2008 by rumors of liquidity problems at a commercial bank, leading to a spiking of rates; these rates remained relatively high thereafter due to lingering concerns about counterparty risk, high risk aversion, and market segmentation due to an uneven distribution of assets (T-bills) eligible for discount with the NBR.
Balance of payment pressures drove a 15 percent depreciation of the leu against the Euro from October 2008, putting pressures on household, corporate and bank balance sheets. To dampen currency volatility, the central bank intervened in the spot market, with some EUR4½ billion in reserves since end-October. Despite the depreciation, financial conditions tightened significantly on increased sovereign credit default swap premium and monetary policy tightening. Romania’s international credit rating was cut in late 2008 by a larger margin than those of other countries in the region, reflecting market concerns about the sustainability of Romania’s large current account deficit, uncertainties surrounding the outlook for fiscal and incomes policies, and the 10 financial health of banks with subsidiaries or branches in Romania. This has translated into significantly higher external borrowing costs for Romanian banks and corporates. "
Articolul de azi din Ziarul Financiar al lui Adrian Vasilescu denunta destul de radical publicarea unei astfel de informatii, sub pretextul ca ar fi denatura piata. Nu cred ca acest motiv este singurul, speculatorii adevarati din octombrie 2008 nu au avut nevoie de astfel de date.
Singura explicatie rezonabila pentru secretomanie o da tot Alexadi: este vorba de protejarea sensibilului mental colectiv romanesc, care sta cu ochii pe curs ca pe butelie, si trece de la agonie la extaz cu fiecare ban castigat de cursul de schimb.
Pentru conformitate, citez paragraful din raport:
"The inter-bank market was disrupted in October 2008 by rumors of liquidity problems at a commercial bank, leading to a spiking of rates; these rates remained relatively high thereafter due to lingering concerns about counterparty risk, high risk aversion, and market segmentation due to an uneven distribution of assets (T-bills) eligible for discount with the NBR.
Balance of payment pressures drove a 15 percent depreciation of the leu against the Euro from October 2008, putting pressures on household, corporate and bank balance sheets. To dampen currency volatility, the central bank intervened in the spot market, with some EUR4½ billion in reserves since end-October. Despite the depreciation, financial conditions tightened significantly on increased sovereign credit default swap premium and monetary policy tightening. Romania’s international credit rating was cut in late 2008 by a larger margin than those of other countries in the region, reflecting market concerns about the sustainability of Romania’s large current account deficit, uncertainties surrounding the outlook for fiscal and incomes policies, and the 10 financial health of banks with subsidiaries or branches in Romania. This has translated into significantly higher external borrowing costs for Romanian banks and corporates. "
marți, 21 iulie 2009
Schimbare de directie la FMI?
Negocierile Letoniei cu FMI nu sunt deloc simple. Bunavointa uriasa a Fondului cand a acceptat mentinerea consiliului monetar s-a evaporat, cerintele actuale de austeritate bugetare fiind inca de neacceptat de letoni. Se preconizeaza cresteri considerabile de taxe din 2010.
In Romania, sunt mari sanse sa se repete aceeasi situatie. Scaderea economica pe trimestrul 1 a fost superioara asteptarilor si nu am motiv sa cred ca trimestrul 2 va fi mai bun. Scaderea PIB-ului inseamna printre altele si incasari mai mici la buget, deci noi presiuni pe deficitul bugetar. Fata de previziunile bugetare, in primele 6 luni s-a colectat TVA cu 6.09% sub nivelul bugetat si cu 15.66% sub nivelul incasarilor de anul trecut.
Astfel, solutia aritmetic corecta (nu neaparat si cea politica) este o crestere a TVA, cu dezavantajele de rigoare:
- taxa regresiva, loveste mai mult in cei cu venituri mici;
- impact (limitat) asupra inflatiei.
Cel mai probabil, Guvernul va elimina TVA de 5% pentru locuinte (cum s-a si angajat in acordul cu FMI), insa nu este suficient pentru "repararea" finantelor publice. Deficitul bugetar este structural mare si exista multa ineficienta in sistem.
Dl. Tanasescu avertizeaza public ca din cauza scaderii economice tintele stabilite cu Fondul trebuie revizuite. Fondul va reveni in Romania pe 15 septembrie pentru a revizui cifrele la finalul lui iunie 2009, iar ce se intampla acum in Letonia ne arata cu FMI nu mai este atat de dispus la concesii. O ratare a celei de-a doua transe ar fi periculoasa pentru stabilitatea financiara.
luni, 20 iulie 2009
Raportul Bancii Mondiale
Daca doriti sa cititi de la sursa raportul Bancii Mondiale care a fost tradus in stirile din ultimele zile, il puteti consulta aici.
Cat s-a investit in realitate in stabilitatea cursului?
Am spus mai demult pe blog ca principala investiție a ultimei perioade a fost investiția BNR în cursul de schimb.
Un articol din Business Standard, citând documente ale Băncii Mondiale, afirma ca în ultimele noua luni, s-au cheltuit 4.5 miliarde EUR pentru susținerea monedei naționale.
Suma ar putea veni ca o surpriza pentru cei care citeau comunicatele BNR referitoare la rezerva și vedeau modificări mici, de câteva sute de milioane de euro în sus sau în jos. Problema este ca aceste comunicate nu sunt citite cum trebuie.
Fraza de început a fiecărui comunicat este : "La 30 iunie 2009, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul...". Deci, rezerva este prezentata doar ca un sold, o "poza" la finalul lunii, iar rezervele sunt "la" BNR si nu "ale" BNR. Astfel observam ca în luna mai 2009, in conditiile unor intrari de aproximativ 5 miliarde EUR (4.37 miliarde DST de la FMI), rezerva a crescut cu doar 2 miliarde EUR.
O parte din mister este lamurita de o declaratie a lui Adrian Vasilescu, care spune ca: "inca un miliard de euro au iesit prin ajungerea la scadenta a unor operațiuni de swap valutar derulate de BNR pentru a injecta lichiditati in lei pe piata".
Putem trage concluzia ca prin folosirea swap-urilor valutare ale BNR cu bancile comerciale, prezentarea rezervei valutarea fost mult cosmetizata, evitandu-se variatiile majore.
Daca luam drept corecte estimarile Bancii Mondiale, atunci ajungem la urmatoarea problema simpla de aritmetica:
Exista o logica a mentinerii unui curs usor supraevaluat al leului:
euro leu supraevaluat va adanci criza si va forta ca ajustarile sa se faca in salarii, iar sectorul bugetar nu este capabil inca sa faca aceste ajustari.
Un articol din Business Standard, citând documente ale Băncii Mondiale, afirma ca în ultimele noua luni, s-au cheltuit 4.5 miliarde EUR pentru susținerea monedei naționale.
Suma ar putea veni ca o surpriza pentru cei care citeau comunicatele BNR referitoare la rezerva și vedeau modificări mici, de câteva sute de milioane de euro în sus sau în jos. Problema este ca aceste comunicate nu sunt citite cum trebuie.
Fraza de început a fiecărui comunicat este : "La 30 iunie 2009, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul...". Deci, rezerva este prezentata doar ca un sold, o "poza" la finalul lunii, iar rezervele sunt "la" BNR si nu "ale" BNR. Astfel observam ca în luna mai 2009, in conditiile unor intrari de aproximativ 5 miliarde EUR (4.37 miliarde DST de la FMI), rezerva a crescut cu doar 2 miliarde EUR.
O parte din mister este lamurita de o declaratie a lui Adrian Vasilescu, care spune ca: "inca un miliard de euro au iesit prin ajungerea la scadenta a unor operațiuni de swap valutar derulate de BNR pentru a injecta lichiditati in lei pe piata".
Putem trage concluzia ca prin folosirea swap-urilor valutare ale BNR cu bancile comerciale, prezentarea rezervei valutarea fost mult cosmetizata, evitandu-se variatiile majore.
Daca luam drept corecte estimarile Bancii Mondiale, atunci ajungem la urmatoarea problema simpla de aritmetica:
- BNR a retras din piață aproximativ 18 miliarde RON (4.5 mld EUR x 4.1 RON/EUR);
- M2 (masa monetara intermediara) a crescut totuși cu 14 miliarde din octombrie pana in mai 2009
Exista o logica a mentinerii unui curs usor supraevaluat al leului:
- inflatie mai mica;
- evitare punerii de presiuni pe solvabilitatea sistemului bancar;
- efect psihologic bun la nivelul populatiei;
- evitarea unor falimente generalizate ale firmelor si populatiei cu datorii in euro.
miercuri, 8 iulie 2009
Links 08.07.2009
Articolul zilei vine din Ziarul Financiar, care nu face economie de gloante in nominalizarea politicienilor care asista la criza.
Sa nu ne miram prea tare - Romania nu poate acorda stimulente de niciun fel sectorului privat, pentru ca banii au fost deja cheltuiti de anul trecut. Cea mai importanta investitie de pana acum este investitia BNR in cursul de schimb si in eforturile Guvernului de a amana cresterea taxelor, ambele datorate si alegerilor din acest an.
Sa nu ne miram prea tare - Romania nu poate acorda stimulente de niciun fel sectorului privat, pentru ca banii au fost deja cheltuiti de anul trecut. Cea mai importanta investitie de pana acum este investitia BNR in cursul de schimb si in eforturile Guvernului de a amana cresterea taxelor, ambele datorate si alegerilor din acest an.
luni, 6 iulie 2009
Ce lipseste imobiliarului romanesc de retail
Imobiliarul romanesc de retail este inca intr-o faza incipienta; in "vitrina" dezvoltatorul pune un imobil, in timp ce clientul plateste o taxa intre 0 si 3% pentru vizionare. Alte servicii pentru client nu exista. In cazul chiriilor, situatia este si mai precara, un contract fiind o pasare rara.
Atata vreme cat piata a crescut, intermediarii au prosperat pur parazitic, fara a aduce valoare adaugata decat in cazuri izolate. In Romania dar si in alte parti, pe timp de crestere economica, agentiile imobiliare s-au limitat doar la aduna oferte - era comportamentul normal atunci dar sinucigas acum, pe timp de criza.
Piata romaneasca de real-estate nu are intermediari care sa o fluidizeze.
Serviciile de calitate in domeniu sunt limitate pentru un numar foarte redus de clienti, de regula cei corporate, si doar pentru deal-uri foarte mari. Exista anumite societati de gestiune imobiliara, dar activeaza momentan doar pe domeniul foarte restrans al galeriilor comerciale.
Actorii imobiliari s-au bagat singuri intr-un colt prin inversunarea cu care s-au agatat de un model de afaceri falimentar pe timp de recesiune - "Construim apartamente, indiferent unde, si cineva le va cumpara la preturile noastre mari, indiferent de conditiile de pe piata".
Pe partea de retail, domeniul trebuie sa se reinventeze, cu alti jucatori, pe alte premise si cu noi servicii. Altfel, vor ramane limitati la un ping-pong de apartamente vechi si cateva deal-uri majore pe corporate.
Atata vreme cat piata a crescut, intermediarii au prosperat pur parazitic, fara a aduce valoare adaugata decat in cazuri izolate. In Romania dar si in alte parti, pe timp de crestere economica, agentiile imobiliare s-au limitat doar la aduna oferte - era comportamentul normal atunci dar sinucigas acum, pe timp de criza.
Piata romaneasca de real-estate nu are intermediari care sa o fluidizeze.
- intermediarii financiari - bancile - nu mai crediteaza domeniul, decat cu garantia expresa a statului si intr-un mod care distorsioneaza piata.
- agentiile imobiliare dau dovada lipsei de know-how si raman incorsetate intr-un model de afaceri primitiv ("da banul si descurca-te"). La fel, nici notarii nu ajuta - ca anecdota, unui cunoscut i s-a cerut sa vina cu sacosa de bani la notar, in loc sa foloseasca un cont bancar, sau Doamne-fereste un cont escrow.
- nu exista niciun alt serviciu oferit consumatorilor; exemplu: nu exista societati de gestiune imobiliara care sa se ocupe cu inchirierea apartamentelor si alte servicii conexe.
Serviciile de calitate in domeniu sunt limitate pentru un numar foarte redus de clienti, de regula cei corporate, si doar pentru deal-uri foarte mari. Exista anumite societati de gestiune imobiliara, dar activeaza momentan doar pe domeniul foarte restrans al galeriilor comerciale.
Actorii imobiliari s-au bagat singuri intr-un colt prin inversunarea cu care s-au agatat de un model de afaceri falimentar pe timp de recesiune - "Construim apartamente, indiferent unde, si cineva le va cumpara la preturile noastre mari, indiferent de conditiile de pe piata".
Pe partea de retail, domeniul trebuie sa se reinventeze, cu alti jucatori, pe alte premise si cu noi servicii. Altfel, vor ramane limitati la un ping-pong de apartamente vechi si cateva deal-uri majore pe corporate.
Despre taxele locale pe cladiri.
Trebuie mentionat ca unii beneficiari directi ai umflarii bulei imobiliare sunt bugetele locale.
Taxele pe cladiri pentru persoanele fizice sunt nesemnificative inca asa ca nu le iau in calcul.
Taxele pe cladiri pentru persoanele juridice sunt insa semnificative, de pana 1.5% pe an din valoarea cladirii. Odata ce persoanele juridice isi vor reevalua cladirile si vor recunoaste pierderile de valoare, valoarea taxelor colectate va scadea semnificativ. In vreme de criza, orice leu conteaza.
O solutie pentru bugetele locale ar fi reechilibrarea taxelor pe cladiri pentru persoanele fizice, care acum sunt la nivele ridicole.
Taxele pe cladiri pentru persoanele fizice sunt nesemnificative inca asa ca nu le iau in calcul.
Taxele pe cladiri pentru persoanele juridice sunt insa semnificative, de pana 1.5% pe an din valoarea cladirii. Odata ce persoanele juridice isi vor reevalua cladirile si vor recunoaste pierderile de valoare, valoarea taxelor colectate va scadea semnificativ. In vreme de criza, orice leu conteaza.
O solutie pentru bugetele locale ar fi reechilibrarea taxelor pe cladiri pentru persoanele fizice, care acum sunt la nivele ridicole.
sâmbătă, 4 iulie 2009
Despre somaj (1)
S-au publicat datele de somaj (non-farm payrolls) pentru luna iunie pentru US. Numarul de slujbe disponibile a scazut cu 467.000 iar rata somajului a crescut la 9.5%. Consensul este ca revenirea economica nu va fi una rapida, in forma de V si nici nu se va produce in 2009. (sursa: FT)
EU si Romania repeta situatia din US, cu o oarecare intarziere. Tot ce e de retinut pentru Romania este ca criza sociala inca este la inceput. Companiile au avut timp sa-si ajusteze bugetele la criza si acum urmeaza consecintele in domeniul social. Nici in Romania nu poate fi vorba de o recuperare rapida, in V, tinand cont de informatiile disponibile pana acum.
Update - corectat conform comentariului lui Liviu Moldovan.
EU si Romania repeta situatia din US, cu o oarecare intarziere. Tot ce e de retinut pentru Romania este ca criza sociala inca este la inceput. Companiile au avut timp sa-si ajusteze bugetele la criza si acum urmeaza consecintele in domeniul social. Nici in Romania nu poate fi vorba de o recuperare rapida, in V, tinand cont de informatiile disponibile pana acum.
Update - corectat conform comentariului lui Liviu Moldovan.
vineri, 3 iulie 2009
Romania e debusolata?
Domnul Guvernator mentioneaza corect ca "[...]ca lumea de afaceri si Romania este debusolata in acest moment". (Sursa: ZF).
Suntem undeva spre "bottom", acolo unde nu mai e loc de optimism, cel putin in anumite sectoare ale economiei, iar exercitiile de optimism si cosmetizare practicate de oficiali incep sa nu mai tina loc de masuri concrete.
Scaderea consumului privat a lovit brutal o economie privata inca fara mare adancime, care a beneficiat de 10 ani neintrerupti de crestere, fara mari dificultati de supravietuire. Mediul de afaceri nu-si va reveni daca erorile masive de politica economica de pana acum, legislatia rudimentara si prost aplicata nu vor fi corectate. Citim in manual ca pe timp de criza, cheltuielile publice pot ameliora situatia economica - nu si in Romania, unde se incearca reducerea deficitului bugetar pe timp de criza, dupa ce a crescut in ani cu o crestere economica incredibila.
Da, Guvernatorul are dreptate: Romania este debusolata si stim cui sa multumim pentru asta.
Suntem undeva spre "bottom", acolo unde nu mai e loc de optimism, cel putin in anumite sectoare ale economiei, iar exercitiile de optimism si cosmetizare practicate de oficiali incep sa nu mai tina loc de masuri concrete.
Scaderea consumului privat a lovit brutal o economie privata inca fara mare adancime, care a beneficiat de 10 ani neintrerupti de crestere, fara mari dificultati de supravietuire. Mediul de afaceri nu-si va reveni daca erorile masive de politica economica de pana acum, legislatia rudimentara si prost aplicata nu vor fi corectate. Citim in manual ca pe timp de criza, cheltuielile publice pot ameliora situatia economica - nu si in Romania, unde se incearca reducerea deficitului bugetar pe timp de criza, dupa ce a crescut in ani cu o crestere economica incredibila.
Da, Guvernatorul are dreptate: Romania este debusolata si stim cui sa multumim pentru asta.
joi, 2 iulie 2009
Deflatia - manual practic
Trendul de scadere al consumului privat si al investitiilor este greu de reversat. Anul 2009 este anul cand s-au facut bugetele de criza, cu impact din 2010.
Relatez un caz personal, va rog sa il considerati ca o anecdota- am fost sunat de un client care a pus problema foarte simplu: "E criza, am vrea o reducere de 15%". Raspuns "- OK".
Preturile cele mai inelastice scad. O sa spuneti - "E criza, lumea tot o sa manance"; asta nu a oprit ca preturile la alimente sa fie "campioane" la scaderi (a se vedea aici). Preturile care nu au scazut sunt cele administrate, acolo unde priceperea managementului public se face simtita.
Deflatia se manifesta acum pentru bunurile si serviciile produse privat. Sectorul de stat romanesc isi conserva ineficienta si este inca ferit de orice devalorizare interna - reduceri nominale de salarii sau eficientizarea activitatii. Intrebarea este daca statul roman va merge pana la capat protejand ineficienta sectorului public (cu care s-a identificat pana in 1989) sau va lua intr-un final masurile necesare.
Relatez un caz personal, va rog sa il considerati ca o anecdota- am fost sunat de un client care a pus problema foarte simplu: "E criza, am vrea o reducere de 15%". Raspuns "- OK".
Preturile cele mai inelastice scad. O sa spuneti - "E criza, lumea tot o sa manance"; asta nu a oprit ca preturile la alimente sa fie "campioane" la scaderi (a se vedea aici). Preturile care nu au scazut sunt cele administrate, acolo unde priceperea managementului public se face simtita.
Deflatia se manifesta acum pentru bunurile si serviciile produse privat. Sectorul de stat romanesc isi conserva ineficienta si este inca ferit de orice devalorizare interna - reduceri nominale de salarii sau eficientizarea activitatii. Intrebarea este daca statul roman va merge pana la capat protejand ineficienta sectorului public (cu care s-a identificat pana in 1989) sau va lua intr-un final masurile necesare.
miercuri, 1 iulie 2009
Incercari de supravietuire bugetara
Guvernul Boc a luat masura amanarii datoriilor la bugetul statului, in anumite conditii - detaliate aici.
Astfel, Guvernul transforma din pix datorii restante in datorii curente, mentinand deficitul bugetar nemodificat, permitand firmelor sa traiasca. Teoretic, doar de bine.
Problema este alta:
Astfel, Guvernul transforma din pix datorii restante in datorii curente, mentinand deficitul bugetar nemodificat, permitand firmelor sa traiasca. Teoretic, doar de bine.
Problema este alta:
- se amana de fapt recunoasterea deficitului bugetar real;
- se "menajeaza" fondul de somaj prin mentinerea artificiala in viata a unor (nu toate) firme neviabile;
- se presupune fara motiv intemeiat ca in sase luni firmele isi vor rezolva problemele si vor fi capabile sa plateasca datoriile (poate chiar se spera ca va trece criza);
- luna decembrie este istoric o luna in care se platesc diverse prime, al 13lea salariu, deci va fi o competitie destul de acerba pentru resursele de bani ale firmelor, la care se adauga acum si statul (care la randul lui cheltuie enorm in decembrie);
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)