joi, 8 octombrie 2009

Cine e omul negru?


Ieri BNR a reinnoit un swap de 11.2 miliarde lei si pentru ca nu a fost suficienta lichiditate a mai injectat inca 4 miliarde lei lichiditate in piata.

In declaratiile publice, auzim ca exista lichiditate in piata. Da, tehnic exista, dar banii nu circula.

Bancile care au titluri de stat se duc la BNR la facilitatea de lombard si iau lei cu 12%, peste dobanda din piata. Bancile care au lei se duc la facilitatea de depozit, unde primesc dobanda de 4%, mult sub dobanzile din piata.

Ne confirma acest lucru chiar domnul Adrian Vasilescu:

" Trezorierii bancilor comerciale nu si-au coordonat miscarile. Si, in loc sa tranzactioneze intre ei, cei care aveau surplus de lichiditate si cei care aveau deficit, la costuri rezonabile, au ales calea cea mai scumpa. Bancile cu surplus au adus la BNR, la facilitatea de depozit, 4 miliarde de lei. Cu o dobanda de 4 la suta. Bancile cu deficit au venit tot la BNR, la facilitatea de creditare lombard, platind dobanzi de 12 la suta. Ce a urmat? Au urcat dobanzile. Dar cei care au procedat atat de "imprevizibil" vorbesc, in dezbateri publice, despre nevoia unei piete monetare functionale. Fara sa stie ca numai ei pot face aceasta piata. BNR doar o reglementeaza."

Articolul nu trage concluziile pana la capat. Trezorierii bancilor nu sunt irationali incat sa se imprumute intentionat in cele mai proaste conditii. Problema reala este una de incredere, mai exact de lipsa ei - bancile nu au incredere sa mai tranzactioneze una cu cealalta, pentru ca stiu ceva ce noi nu stim. Stiu ca exista un "om negru", dar nu stiu cine este si in ce bilant se ascunde.

Sanatatea sistemului depinde de BNR, inclusiv increderea bancilor una in alta. In lipsa transparentei si a actiunilor clare ale supraveghetorului, bancile sunt lasate sa ghiceasca ce banca are cel mai mare risc de contrapartida. Pentru ca nu exista date, piata se blocheaza.

Cine sau ce "omul negru" care opreste bancile sa mai tranzactioneze una cu cealalta? E o intrebare greu de raspuns. Sa fie creditele neperformante? Sa fie raspunsul in declaratiile lui Virgil Stoenescu? Sa fie presiunile pe euro mult mai mari decat credem?

Sper doar ca BNR sa stie care sunt cauzele.

11 comentarii:

alex@formidabilii.org spunea...

Tehnic BNR face o gramada de bani pe termen f scurt daca atrage bani la 4% si imprumuta la 12%.

Castigul saptamanal este de 0.15%, ceea ce e un randament foarte bun pentru sume de 3-4mld de EUR.

Anonim spunea...

...o foarta scurta amintire a ceeace a fost de fapt. Comunistii + ceausescu au reusit prin teroarea secu + sindicat + partid + utc + ... sa construiasca o masina de produs bunuri (mai bune sau mai slabe calitativ) astfel ca balanta de plati sa ajunga pe plus. Totul super centralizat - fara niciun element al economiei de piata. Asa a lasat cand a fost executat 5mld US$ in visterie si fara noicio datorie externa +++ conturile secu din strainatate. Asta s-a realizat si cu reducerea fortata a consumului intern (cozi la alimente, benzina, etc).

...societatea era profund ierarhizata - cu topul in sectorul politicii externe si comertului exterior - totul controlat prin secu.

In acest top s-a produs complotul.

...asta s-a produs bazata din perceptia gresita ca totul ar fi mult mai bine daca s-ar scapa de centralizarea excesiva si de lacomia lui nc de a-si satisface megalomania (palatul poporului, canalele, combinatele energofage,...).

...asa au luat puterea, l-au executat, urmand sa privatizeze totul in beneficiul grupului lor. A urmat selectarea acestui grup. A existat un singur criteriu: trebuia sa fie ascultatori - santajabili - cu moralitate si etica coruptibila, fara tendinte de gandire libera indiferent cat de cultivati ar fi fost - .

...privatizarea a fost un esec de mare anvergura - cu rezultate dramatice - cu pierderi irecuperabile. Incompetenta a cuprins totul precum caracatita.

...de ce nu s-a potrivit ceeace ei au crezut ??? ... economia de piata este extrem de complexa si greu de controlat - cere minte si cunostinte, competente, etc - EI NU LE AU ...

...toti cei ce au ajuns in top dupa 89 sant din acesta categorie. Toti cei de pe sticla (TV-uri) si tabloide sant din acesta categorie. Lipsa de seriozitate si competenta a atins proportii incredibile. Credibilitatea lor a ajuns sub zero.

...bine inteles ca nu toti romanii au fost cuprinsi in acesta categorie. Cei mai multi s-au lasat luati de val insa. O alta mare parte au simtit ca ceva nu este in regula si au profitat de noile oportunitati si au emigrat. ...altii cu mai putine 'skill-uri' (competente) s-au dus la cules de capsuni (devenind far sa-si dea seama de principala sursa de finantare a Romaniei de azi).

...criza actuala este agravata de situatia mondiala. Romania exporta putine produse industriale, ceva materii prime - fara valoare adaogata, alte produse energofage. ...din asta si din ce vine dela 'capsunari' s-a mentinut totul cu inflatie si deficit bugetar acceptabil...in ulimii patru ani guvernarea inconstienta a marit artificial consumul bazat pe import - a crescut incredibil cheltuielile bugetui administratiei centrale si locale. ...nimic bazat pe productivitate sau competitie.

FMI a pus conditii pentru urmatoarea transa pe care Romania nu le va putea respecta fara o minune...dupa alegeri - in iarna si la inceputul anului urmator leul va cadea dramatic. Debuseul catre exterior se va ameliora eventual spre sfarsitul lui 2010 cand in EU lucrurile vor fi pe crestere (ca sa reinceapa sa cumpere din Romania)...dar o redresare reala nu se va produce fara reforme sistemice.

...politica 'isarescu + co.' de sustinere a leului este NEPRODUCTIVA, PAGUBOASA, absolut GRESITA...in fapt pe banii tuturor ei platesc lipsa de spirut intreprinzator si competitional al celor ce detin capitalul in Romania de azi...ei nu sant capabili sa organizeze, produca si actioneze la nivelul multinationalelor sau altor agenti din 'west' si deaceea sub lozinca 'nu ne vindem tara' limiteaza patrunderea capitalului strain...ei impiedica functionarea SINGURULUI MECANISM ECONOMIC pentru care economia de piata se justifica - competitia si falimentul celor neproductivi...

In acst fel Romania ramane o bananiera in mainile lor....

Mihai Marcu spunea...

in special ultimul paragraf este deosebit de corect.

AristotelCostel spunea...

@mihai

Celelalte paragrafe nu sunt foarte... corecte, dar s-ar putea sa fie 100%... adevarate.:)

Anonim spunea...

Romania cumpara bunuri industriale si le plateste in euro,exporta cate ceva si nu incaseaza mare lucru.Deficitul baantei import/export este cauza raului .Trebuie redus apetitul pentru importuri cumva .prin diverse mijloace si campanii .BNR nu va putea sustine cursul la nesfarsit.este elementar cand importul este mai mare decat exportul sa se macine rezervele de valuta si sa creasca cursul.Uitativa la Bulgari cum tin cursul si o duc mai bine .

Anonim spunea...

intrebare: de ce nu vor sa vanda EURO bancile? mi s-a refuzat de 2 ori cumpararea de EURO din diverse motive, ba ca se inchide casa mai devreme.. ba ca nu mai au .. etc..

vala spunea...

BNR ar trebui sa scada dobanda de la 4 la zero ...
si sunt tentat sa cred ca omul negru e reprezentat de aceleasi banci care bonifica dobanzi mai mari la credite ...

dar ceea ce mi se pare demn de retinut din declaratie lui Vasilescu : au plasat la 4 % !! stiti ce inseamna asta ? ... ca in unele banci atat e COSTUL RESURSELOR ...sau mai jos ...

cezar spunea...

"dar ceea ce mi se pare demn de retinut din declaratie lui Vasilescu : au plasat la 4 % !! stiti ce inseamna asta ? ... ca in unele banci atat e COSTUL RESURSELOR ...sau mai jos ..."

Da, lei atrasi de banci cu 4 la suta. Sau...mai jos. Ma rog.

Devenind mai seriosi, ma intreb de ce nu se plaseaza infamul surplus in titluri. E undeva pe la 10. E foarte bine, ma gandesc ca in dec. cand imi expira certif. de anul trecut sa reinoiesc pe inca 1 an.
Se pare ca sunt totusi resurse care au mai multa incredere in BNR decat in Min. Fin.

Mihai Marcu spunea...

Pai MF nu mai vrea sa dea 10%, vrea 9.

Foarte interesant raportul ING de azi, citat la Dan Popa. BNR a facut 2 swap-uri doar din motive tehnice.

MIA spunea...

>...o foarta scurta amintire a ceeace a fost de fapt.{...}

Asta e noul rezumat la Teoria Conspiratiei - varianta romaneasca ? :)

Eu unul nu cred - la modul cel mai sincer - ca cineva ( persoana, grup ) a fost capabil de asa premeditari gindite atent si cu implicatii/ramificatii profunde.

Pur si simplu s-a mers din inertie si s-a profitat ( unde a fost cazul ) de pozitia mai buna, informatiile in plus s.a.m.d.

Drace ... nici macar un mecanism eficace de "tinut in miinile lor" nu cred ca-s in stare sa conceapa o mare parte din javrele de la putere/din politica - de unde naiba atita calcule si planificari ?

Flavian spunea...

Anonim, superba radiografie a Romaniei post-revolutionare...

Mia, ai ratat paragraful asta:

..de ce nu s-a potrivit ceeace ei au crezut ??? ... economia de piata este extrem de complexa si greu de controlat - cere minte si cunostinte, competente, etc - EI NU LE AU ...