miercuri, 11 februarie 2009

Din nou despre declarațiile oficialilor BNR

Adrian Vasilescu are un editorial ușurel în Ziarul Financiar.

Mi-a atras atenția ultima parte a articolului:

"Și cum astăzi, în lume, multe companii lovite de criză își îndreaptă speranțele spre stat, au început și companiile românești să privească spre stat. Așteptând, cu deosebire, ajutor financiar. Iar multe voci invocă obsedant nevoia unui acord cu FMI."

Articolul dovedește aceeași neîncredere în economia reală pe care am sesizat-o și în declarațiile lui Isărescu.

Statul se va îndatora pentru a-și finanța deficitele și consumul public excesiv. Din cauza deficitului bugetar imens, statul român a devenit unul din primii generatori de arierate în economie. Agenții economici privați nu au de ce să ceară pomană de la stat ci au să-și primească facturile restante, TVA-ul solicitat la rambursare și toate datoriile pe care le are statul român și care au blocat serios economia.

Nu-mi amintesc că până în 2008 dl Vasilescu să fi fost deranjat de pomenile din bani publici făcute sectorului auto - de la programul "Rabla" până la taxele aberante; ca mulțumire pentru cadourile din bani publice, acest sector a răspuns violent la criză prin cele mai dramatice restructurări.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Si care e legatura intre domnul Vasilescu si "Agenții economici privați nu au de ce să ceară pomană de la stat ci au să-și primească facturile restante, TVA-ul solicitat la rambursare și toate datoriile pe care le are statul român și care au blocat serios economia."

Nu stiam ca domnul Vasilescu sa fi ajuns consilier al primului ministru. Asta nu e treaba BNR.

Si din nefericire domul Vasilescu are dreptate relativ la economia reala a Ro ("Articolul dovedește aceeași neîncredere în economia reală pe care am sesizat-o și în declarațiile lui Isărescu."

Mihai spunea...

Ideea in mare e urmatoarea: la nivelele superioare ale BNR, exista o oarecare condescendenta asupra problemelor economice, in special ale sectorului privat.

Cand Vasilescu spune ca agentii economici ar cere ceva "extra" de la stat se inseala - ei cer ce li se cuvine.

Neincrederea in economie a celor de la BNR a grbait recesiunea, iar acum, intarzie nepermis de mult o relaxare la lei.


PS. Nu sunt de acord cu creditarea in EURO si acum vedem ca BNR a fost prea laxa din acest punct de vedere.

Mihai