joi, 29 ianuarie 2009

De ce ar trebui sa mizăm pe leu?

Tocmai când era să mă lovească criza - criza de inspirație, desigur, mă salvează un articol din “The Guardian” [via "ZF"].

Articolul zice următoarele: băncile străine sunt singurele care mai finanțează Europa de Est și nu o pot face la un nivel suficient. Ne dăm seama intuitiv că așa este, doar din comentariile din presă și de la televizor.

Articolul este fundamental corect - esticii și-au demonstrat neîncrederea în monedele naționale și implicit în “competența” financiară a statelor respective. Unii au renunțat la politica monetară proprie (Bulgaria, Letonia). Alții, folosesc monedele naționale ca o formalitate, toate tranzacțiile fiind gândite în EURO și după EURO - cazul României.

Criza ar fi fost mult mai simplă, dacă leul ar fi fost principala monedă ca importanță în economia locală. Incompetența financiară a Guvernului corelată cu politica monetară excesiv de dură (au avut dreptatea lor, dar asta nu schimbă nimic) a BNR au dus la EURO-izarea de facto a economiei.

Leul a fost erodat de o hiperinflație cruntă în perioada 1991 - 1996. Statul a profitat la maxim - nu a dat dreptul agenților economice să-și inflateze costurile și să reducă impozitele de plată. Acest calcul meschin a dus la o schimbare radicală de mentalitate și toți agenții economici au eliminat leul din calculele economice, înlocuindu-l cu dolari, mărci apoi EURO.

Nu vom putea intra cu ușurință cu zona EURO atâta timp cât economia românească este prea dependentă de EURO, întrucât această dependența va crea mereu riscuri, cel de inflație fiind cel mai evident.

Există soluții: BNR spune "Mizați pe leu". Trebuie să ne și convingă, trebuie să facă moneda națională principalul actor în economie - de la creditare până la economisire. Asta va presupune o inflație mai mică - deci disciplină bugetară, rate de dobânzi corecte și mai ales o rată de schimb EUR - RON care să convingă populația să rămână la lei. Rata de schimb cea mai bună este cea care ar rezulta fundamental din schimburile economice cu zona EURO.

Voi reveni într-un articol viitor cu motive de ce ar fi mai bine pe timp de criză daca leul ar fi principala monedă in economie.

PS. Când scriu BNR, citiți “BNR si Guvernul”. Orice Guvern!

Niciun comentariu: